Mi scusu pà a "traduzzione" fatta à la lestra, cum'ella vinia (ùn vuliu micca ch'Antone mi sfassassi i missaghji
). Forse certi saranu interessati.A forma avvirbiale
micca diriva da u latinu MICA ‘rùsgiulu (brùsgiulu) di pane’ (‘brìciola’ in talianu) (attistatu in Pitroniu) è in talianu, in lu significatu di ‘punto’, ‘affatto’, hà attistazione assai antiche da
Ritmo di Sant’Alessio cumpostu in lu XII seculu. Propiu da u significatu originariu di ‘rùsgiulu, parte chjuca chjuca’, par via d’un usu stinsivu in frase nigative, hà pigliatu u significatu currente di ’per nulla, affatto’. Si tratta d’un elementu rinfurzativu chì trova a so origine in prupusizione di u genaru « non mangio nemmeno una briciola », « non faccio neanche un passo » è chì dopu s’hè giniralizatu indì l’usu ancu in prisenza d’altri verbi. In talianu a particella
mica, dighjà arrigistrata da a prima edizione di u
Vocabolario degli accademici della Crusca (1612) ancu in la variante
miga attistata in Boccacio, hà avutu una diffusione maiò in la lingua cummuna, parlata (in li dialetti restanu vive diverse variante :
miga è
minga à u nordu, in lu parmense s’hè mantinuta a forma
brisa ‘briciola’), mentre ch’in literatura l’occurrenza ùn sò assai numarose.
Ista distribuzione indì l’usu hè particularmente significativa sì no a mittemu in cunfrontu cù ciò ch’unvece hè accarsu in altre lingue neolatine, cumè u francese par esempiu, ch’hà giniralizatu l’usu di ste particelle à tutte e custruzzione nigative di a lingua standard (
pas de PASSUS, sempre in usu è
mie da MICA signalatu in li dizziunarii di a lingua francese cumè parolla arcaica, ancu s’ella si pó sempre truvà in iscrittori di a prima mità di u Nuvecentu : in tutt’à dui i casi s’hè persu u significatu originariu).
Mica inseme cù
punto resta viva in lu parlatu tuscanu è, in le diverse forme sicondu e zone, in parechji dialetti.
Eccu u ligame : http://www.accademiadellacrusca.it/faq/faq_risp.php?id=7052&ctg_id=44