| | |
| Auteur | Message |
|---|
erbaghju Bucugnanu & Marignana

Nombre de messages: 2095 Date d'inscription: 10/10/2006
 | Sujet: Re: I nostri scritti Jeu 12 Fév - 19:20 | |
| A sucità nova (2)
14)
L’omi cascavani, si ripusavani ricarchendu i bestii è ripartiani. L’affari parìa senza fini. À senta li, i lupi s’avvicinavani. U passu si feci più rapidu è i capinanzi ùn mancavani. A paura cuddava in ugnunu, u batticori risunava ind’i funtaneddi. U piriculu era quì ! L’ombri lupeschi curriani accant’à a squadra chì, animali annant’à i spaddi, faticata è menu numarosa, ùn si pudìa parmetta un cumbattu. Sarìa statu persu di sicuru. Fughja era a sola suluzioni, ma i bestii ughjulenti erani più viloci è più famiti. Ghjunti ind’a furesta, u nimicu si vidìa megliu è l’angoscia criscìa. Hà pinsava è circava prestu a manera di sorta di a trappula. Dumandò à a squadra di scappà currendu à sfiattera po, quandu i lupi si mustroni, deti l’ordini di lampà in tarra i dui bestii chì erani statu tombi, senza piantà a corsa. I lupi saltoni annant’à i carcazzi, lascendu parta l’omi. À capu di un mumentu longu assai, Hà è i so cumpagni piantoni, stanchi morti.
Ghjunsini in paesi, baddulenti, fiacchi ma vivi. Funi accolti à l’usu di tandu. A ghjenti cuntenta baddava intorn’à eddi cantendu ringrazii à i Dii. L’animali funi missi ind’i chjostri priparati à posta è curati nanzu d’essa cappiati. Hà, senza ripusà si, intrì ind’a casa di Diu-à, cuntendu li a so passata. U capiclanu ascultava, attentu, fendu ghjirà u so braccialettu chì u firiscìa appena ma ch’eddu ùn si vulìa caccia. Era un simbulu, li parìa cusì d’essa sempri liatu à Edda. Ni purtava i muchi. Filicitò Hà d’avè biffatu i lupi è si missi anch’eddu à cuntà ciò ch’eddu avìa scupartu.
Cunniscìa oramai u sicretu di l’arburi à frutti. Aviani cumminciatu à dirascà pianu pianu l’arbureddi è s’erani avvisti chì i più chjuchi surtiani d’un nacciolu. S’aviani ripostu l’arburi accant’à u paesi è missu in tarra i frutti trovi accantu. N’aviani postu quantu c’era ghjenti in paesi. Par avali, bastava d’aspittà a riazzioni di a natura. S’aviani dinò ricuparatu i grani ch’eddi magnavani pistati è l’aviani missi in tarra anch’eddi. À pocu à pocu, di l’ussirvazioni vensi l’idea d’annacquà l’arburi chì ni mancavani è ancu u granu chì ghjirminava.
Ghjunsi a staghjoni di u soli, com’è una cunclusioni à quidda di i puddoni. L’arburi ùn aviani micca fiuritu ma u granu era beddu maiori. A lupa avìa catiddatu. Purtavani i cateddi tutta a spirenza di u clanu. Ci n’era cinqui è s’assumigliavani più a u ghjacaru cà a lupa. Tantu megliu ! T’aviani l’arechji corti chì pinciulavani è a coda abbucinata. U pelu era longu è u so culori era quiddu di a fronda cascata in tarra. U pettu era biancu com’è a punta d’ogni ditu. Unu solu, u masciu, mischiava stu culori cun quiddu di u celu ghjustu dop’à u chjinà di soli. T’aviani, si sintìa, i qualità chì ci vulìa. L’omi com’è l’animali t’ani in cumunu stu fattu : tenini da i ghjinitori qualità è difetti. Difetti, u ghjacaru ùn ni avìa è a lupa pocu …
In quistu principiu di staghjoni, u vechju An-tò si n’andò ma avìa assicuratu a trasmissioni di u so sapè. Dissi à Diu-à spignendu si : Parlaraghju di tè à i Dii è mi diciarani quali tù sè, d’induva vena sta voci chì ti chjama ogni notti.
Nimu si ni scurdò è una petra stantarata fù pisata da i paisani accant’ à a so sipultura : una grotta artificiali fatta di petri tamantoni. Tutt’intornu, un caminu tondu era limitata da baroni, era suvitata, da tutti, à i cambiamenti di staghjoni. Si prigava ghjirendu da purtà a prutizzioni di An-tò annant’à tuttu u locu. Sicuru chì u vechju curadori parlava à i Dii dumandendu li d’aiutà sta ghjenti miritenta. Pà avali, si ripusava, tintu di rossu, à mezu à i so affari rituali : a so cuddana di perli in tarra, a so petra calamita è a so trapetta zuccata. U mumumenti fù tandu cupartu di tofu. Sola a stantara è u caminu tuttu à l’intornu erani visibuli.
Tuttu era di tutti, ogni cosa era cumuna : i tarreni intorn’ à u paesi, l’animali mansi, i chjostri, u spaziu fora di casi, i faccendi. Tuttu viaghjava sicondu l’estru di u capiclanu ma l’usi anziani erani difficiuli à caccià di certi menti. Qualchì volta, i ziteddi erani missi fora com’è nanzu o certi si sirviani ind’i pruvisti cumuni. Forsi erani i listessi chì mittiani poc’ ardori à u travagliu ! Diu-à circava a suluzioni parchì ùn si pudìa campà tutti insemi quandu certi ni prufittavani da buscà si qualch’avantaghji o rispittà micca a Leghja cumuna. Ci vulìa chì un omu s’accupessi di sti prublemi, un omu saviu cù a spirienza di a vita, un vechju. U capiclanu pinsò à Diu-stù, u babbu di Hà. Era vechju di parechji staghjoni di i puddoni, ni tistimuniava a so barba bianca è u so sapè. A matina, “l’urcinu“ intrì ind’a casa di l’omu è li spiicò ciò ch’eddu aspittava. Diu-stù accitò chì t’avìa l’abitudina di fà a paci trà a ghjenti. U paesi sanu fù tandu chjamatu annant’à u spaziu cintrali.
Diu-à pigliò a parodda : Dipoi chì campeti sicondu i me insignamenti, a vostra vita hè più faciuli. U paesi feci unitu un sonu d’apprubazioni. Ciò chì si passa oramai hè chì certi pruffitani di a so libartà da arrubà quiddi chì travagliani. In certi lochi, i ziteddi sò missi fora ben ch’edda sia diffesa. Aghju dicisu di dumanda à Diu-stu di rigulà tutti st'affaracci ch’ eu, ùn ni aghju u tempu. A so forza s’hè calata è, par ch’eddu sia rispittatu da tutti, l’aghju aghjuntu trè omi armati. Annant’ à eddi riposa a surviglienza di u paesi.
A discursata fù longa è, ghjunta a sera, era dicisu chì i scrucconi sariani lampati for’ di locu, chì quiddi ch’abbandunavani i ziteddi sariani anch’eddi privi di casa è chì quiddi ch’ùn faciani a so parti di i fastidii cummuni sariani privi di nutrimenti. Da stu ghjornu, scruccunarii ùn ci n’era più tanti. Quiddi ch’ùn travagliavani, dop’à trè o quattru ghjornu di privazioni, s’erani missi anch’eddi à facindà. Ziteddi fora, ùn ci n’era più ! I picculi cunflitti erani purtati davant’à Diu-stu chì i rigulava pà u megliu, appusatu contru una petra maiò, pisata è cunsacrata. Par chì u pattu fussi rispittatu, i dui partiti u diviani annuncià tucchendu sta Petra Sacra. Dopu, ùn si pudìa più nigà. Malgratu sta vittoria, Diu-à era scuntentu. U sviluppu di l’omu divìa passà pà a minaccia è a riprissioni è quista, ùn l’avìa mai pinsata. Chì fà ? Induva era a suluzioni ?
A vita cuntinuava cusì, senza scossa. Diu-à cunsigliava à ugnunu. A matina, cumminciava à fighjulà i ghjovani chì curavani i cignali è i sgiotti è facìa u ghjiru di i forri da coccia a tarra rossa missa in forma, custruiti ind' a muraglia stessa. Un forru era fattu da fonda u farru, l'arghjenti è l'oru trovi à l'intornu è chì erani trasfurmati in armi è ghjuvalarii. U maestru di u focu, Fa-ru, insignava u so figliolu ind' è l'arti è u sicretu di u metalu è di u carboni. A matinata era compia cù a visita di i ghjardini è di i piantazioni d'arburi à frutti. Dopu, u capiclanu s'accupava di i cateddi chì si mustravani appassiunati di caccia. Ghjuntu in casa, rimarcò ch'Edda si lagnava è chì u ziteddu avìa da nascia da quì à pocu. A nascita si fessi senza prublema cù l'aiutu d'un curadori è d'una donna di u paesi chì t'avìa deci ziteddi è dunqua assai spirienza. Diu-à era u più filici di tutti l'omi priistorichi. T'avìa u masciu ch'eddu aspittava dipoi tantu. A gioia fù corta chì l'omi in carica di a surviglienza di u locu ghjunsini impauriti. Centinaii d'omi s'affacavani à l'inghjò è viaghjavani annant' à u mari ! Diu-à, stumacatu, si resi sopra locu da virificà l'infurmazioni ch'ùn li parìa mancu vera. Custattatu fù ! Davant’ à stu piriculu, l’omi piglioni a dicisioni di fà a spia ogni ghjornu da ùn essa suspresi. Soli i Dii sappiani ciò chì vuliani l’omi chì viaghjani annant’ à u mari. Fù cusì ogni matina. Diu-à, Hà è dui o trè omi armati falavani à l’orlu di a rena, à l’usciu di a salva.
U caminu era longu è difficciuli. Piattati, fighjulavani l’invasori chì s’erani staddati ind’un campu pianu, accant’à i so imbarcazioni. A so lingua ùn era capiscitoghja da i nostri paisani ma l’intenzioni erani chjari. I stranieri cumminciavani à fà capanni è à smachjà u locu. Erani vistuti di panni culuriti, i pedi calzi. C’era imbarcazioni quantu ci hè diti ind’i mani d’un guirrieru ma c’era pocu armi. I corpi di legnu di l’imbarcazioni pariani empii di nutrimenti, di panni, d’arnesi è di pianti scunnisciuti. Pariani st’omi intilighjenti assai. Tuttu parìa urganizatu è si staddavani prestu. D’un ghjestu, Diu-à dessi l’ordini di ricuddà in paesi, stumacati ch’eddi erani da i stragneri. Ghjunti in paesi, cuntoni tuttu, guasgi frenetichi : i vistiti di tela fina, i scarpi di coghju, l’imbarcazioni di legnu è a staddazioni accant’à u mari. Certi stranieri cumminciavani à sciappà petri da renda li piani nant’ à dui lati è più maniabuli da l’omu, d’altri faciani capanni di legnu è d’altri, aiutati da un animali quattruzampincu è armatu da dui corri longhi, faciani solchi cù un fustu d’arbureddu trascinatu. Dopu, ci puniani branchetti scunnisciuti à un passu da l’una à l’altra.
Ùn era tantu inquietu Diu-à chì i ghjungniticci ùn erani tant’ armati. Pigliò a dicisioni d’andà di manera rigulari à fà a spia à l’orlu di u mari. Cusì, s’ampararìa forsi ciò ch’eddi erani vinuti à fà quì è a so manera di campà, di pona, di custruì.
Ghjuvan Micheli (A sicutera) |
|  | | erbaghju Bucugnanu & Marignana

Nombre de messages: 2095 Date d'inscription: 10/10/2006
 | Sujet: Re: I nostri scritti Jeu 12 Fév - 19:21 | |
| L’attacchi
15)
Facìa avà dui staghjoni di i puddoni ch’eddi erani staddati i furisteri. Fendu a spia com’edda era privistu, i paisani aviani amparatu certi tecnichi chì parmittiani di cultivà megliu è più à la lestra una mansa di lochi novi. Li mancava quantunqua calcosa : l’animali chì tiravani l’aratu.. Fù dunqua dicisu d’andà à arrubà ciò chì mancava, sti stranieri avendu, eddi, arrubatu a tarra di l’abitenti ! A cosa parìa ghjusta è santa !
Hà è Diu-à circoni à manera addata à l’arrubecciu. Attaccà st’omi numarosi di pettu ùn parìa a suluzioni. L’avantaghju divìa vena di a suspresa postu chì l’abitaticci ùn cunnisciani l’asistenza di u clanu anticu.
Guasgi à lu chjinà di soli, deci guirrieri faloni versu u mari po si spicconi in dui : Hà cù quattru omi diviani accenda un focu di muchji maiò accant’à i lochi posti da spavintà a ghjenti mentri chi Diu-à, cù l’altri, ni pruffitavani da arrubà l’animali. Dopu, ugnunu si divìa sbruglià da ricuddà sin’à u paesi.
Sta siconda squadra, piatta ind’a machja è micca assicurata, aspittava di veda cuddà i fiari, beddi impacienti. Eccu li ! Fiaroni più chì fiari cuddoni versu u celu. Liccavani i niuli. À la lestra à la lestra, i furisteri in panica carriavani l’acqua ind’i so tini di legnu è minavani i fiari à colpu di frasca. A banda d’ animali à corri ùn era più vardata. Diu-à cù i soii introni ind’a chjostra attacchendu pà i corri parechji animali, furzendu li à suvità li da a piaghja à i sarri. U lindumani, tutti erani prisenti annant’ à a piazza di u paesi è i so mughji di vittoria ribumboni da un monti à l’altru, libarendu si ghjunti à u mari.
Cù st’animali, u travagliu di a tarra era assai più faciuli è u clanu possi sparghja i so culturi sin’à i lochi più luntani. Tuttu andava pà u megliu è i furisteri chì si staddavani di più in più annant’à a piaghja s’accupavani pocu è micca di i vechji abitenti. U capiclanu, eddu, era sempri impisiritu da i so strannii sonnii. Sempri sta voci d’Edda chì u chjamava : Diu-à …..sidei…….restazioni da ……issu ……..omba…..tura……….atori. È stu braccialettu chì u strignìa !
Passoni i luni vechji è i luni novi, i staghjoni, i nasciti è i morti cù i so intarri rituali. Quiddi chì faciani a spia rappurtavani tutti i ghjorni infurmazioni novi. I stranieri aviani avà una cità à l’orlu di u mari. Casi di petra, tempii, molu pà i bateddi chì ghjugniani sempri più numarosi. Ancu i so culturi si sparghjiani ind’i lochi nanzu cuparti à furesta. Più c’era mondu, più ci vulìa tarri. A ghjenti di u clanu cumminciava à essa inquieta è u so capiclanu sappìa chì da quì à pocu, ci vurrìa à piglià una dicisioni impurtantissima : batta si o parta, vincia o mora !
Fù dicisu d’urganisà una mossa tamanta da scurdà si di tutti sti castichi. Una bedda vittoria contr’ à l’animali pudarìa renda appena di gioia à chì ci pinsava troppu.
Diu-à fessi da par eddu a vistighera. Rimarcò i zampittati maiò d’un vechju animali chì simbrava u più grossu di tutti quiddi dighjà visti da a so nascita ad avà. I posti funi dati è quandu tutti erani in piazza soia, i ghjacari funi cappiati duva erani sti zampittati. Subitu si sintì l’abbaghji è quiddi ch’erani darettu à i ghjacari si missini à batta a salva briunendu è minendu i lecci di bastoni. À vista, a machja sfracicata u facìa veda, l’animali cuddava drittu drittu versu i posti di i cacciadori. À mumentu, si piantò dendu una nasata in l’aria po scambiò di caminu rifalendu. Avìa di sicuru anasatu l’adori umanu, ancu si i cacciadori s’erani cuparti d’un mischiu di tarra ciangosa è di cacati animaleschi da ùn essa sintuti. O li mughji, o l’abbaghji ! Presu da a paura, u cignali ripigliò a strada bona … pà l’omi ! Ghjuntu ind’a prima posta, si ritruvò in faccia à un cacciadori è tandu, a paura cambiò di locu. Mai, mai avìa vistu l’omu un mostru cusì ! Bandò u so arcu è amirò u cignali chì s’era piantatu è u fighjulava minaccentu. L’omu chì trimulava ùn fù pricisu. Cappiò a so freccia manchendu. Fù a so ultima mancanza. U porcu l’assaltò è ,sdicciosu, l’omu chì rinculava à spiccera cascò. U cignaloni missi u so grugnu armatu sott’ à u povaru chì fù lampatu in l’aria. Rifalò annant’ à i sanni smisurati po si ni cascò in tarra, piigatu in dui. U so tupezzu tuccava i so calcagni, u so corpu insanguinatu lasciava sorta a so civa. U porcu, dopu d’essa rinculatu, assaltò un ultima volta sta carcazza senza vita è si n’andò fora di posti nanzu chì i ghjacari ghjugnissini. U prima ghjacaru ghjuntu cumminciò u lamentu, accumpagnatu qualchì minutu dopu da i so cumpagni. L’aria era pisentu, carcu di silenziu fora di i mughji ghjacarini. A ghjenti capì ciò ch’era accadutu.
Tutti s’ammansoni sopr’à locu è firmoni bocca chjosa. A natura avìa vinta, l’animali era tropu fortu… tropu fortu pà un animali ! Divìa essa un Diu mandatu da rimetta ogni cosa à a so piazza. L’omu era minori è debulu, a natura era divina è maiori. U corpu fù purtatu in paesi è intarratu cù l’altri ind’a fossa. Capu ghjiratu versu u pisà di soli, tintu di tarra rossa com’è una petra stantarata, qualchì perla di tarra da fà li una cuddana è u so stilu. Eccu ciò chì li era datu da viaghjà versu u mondu novu. Era a prima malamorti. I paisani ghjironi intornu à u locu Santu prighendu è, ghjunta a sera, si fessi una cena maiò in l’unori di u cacciadori, anant’à l’arca stessa. Parechji pezzi di carri funi lasciati intornu à a ziglia cumuna, cusì, u mortu si pudìa serva è appruntà si pà u so viaghju. Da stu ghjornu, l’omi cunsidaroni chì stu porcu era un Diu da rispittà, mez’umanu, mez’animali. Quandu si vidìa i so vistichi, si prigava è s’aluntanava. Parechji figurini funi fabricati da riprisintà u porcu umanu, sia di metalu, sia di legna o d’ossu.
L’urcinu avìa capitu a lizziò. I Dii l’aviani privinutu : ùn vali à guardà in altrò quandu i cosi sò chjari. U clanu divìa piglià i so rispunsabilità è assaltà i stranieri chì sigavani i furesti è cuddavani versu i so lochi vitali. Li tuccava à urganizà a risistenza.
Una accolta si fessi annant’à a piazza cintrali. I guirrieri chì pigliavani a parodda erani tutti d’accunsentu : ci vurria tenda un imbuscata chì un attacu francu in piaghja sarìa statu un maceddu è a fini di u paesi.
Diu-à era rinsignatu da quiddi chì faciani a spia è sappìa induva travagliavani i furisteri. Di notti , guasgi tutti l’omi ghjovani di u paesi di i sarri faloni versu u mari è si piattoni ind’i boschi. A ghjenti straniera ghjugnì, armata sola di i so pioli è di i so seghi. Quandu si ripigliò u travagliu, l’omi lucali si pisoni mughjendu com’è l’animali. À chì tirava i so frecci, à chì si lampava annant’à l’uparaghji suspresi è minava di stilu, di spada o di piuletta. À la lestra, Hà urdunnò u rimbarsciu. Tutti si piglioni a stradedda privista ma, dighjà, una cintinaghja d’omi armati l’aspittavani. Ùn firmava cà una suluzioni : u scappa-scappa. Ugnunu, solu, divìa salvà a so vita. I paisani, com’è bestii caccighjati, si lampavani capinanzu annant’ à u prima passaghju vistu. Hà currìa à mezu a machja, i tanchi è a lamaghja. A fughjita ùn finiscìa più. U so cori battìa in pettu è in gola, a so pedda era stracciata da i pruni ma ùn a sintìa mancu. I so pedi nudi ùn erani cà sangui è dulori, u so spiritu ùn era cà … animali. Era un cignali è li vensi l’idea di prigà u Diu Porcumanu. " O Diu, guida i me passi, salva mi, mostra mi u camminu bonu ! " U Diu era bonu postu chì Hà ghjunsi in paesi. Parìa un cignali. Fù purtatu ind’a casa di u curadori è si svigliò dui ghjorni dopu. U custattu era dramaticu : era u solu à essa riintrutu. U paesi avìa persu tutta a so ghjuvintù !
In piazza à u paesi, si parlava di l’affaroni. Avà, i stranieri cunnisciani i paisani è i so intinzioni. Quiddi chì faciani a spia parloni di ciò ch’eddi aviani vistu dopu a battaglia : parechji guirrieri erani stati imbarcati in corpu à un bateddu ch’avìa pigliatu u mari. A sola cosa bona: i furisteri ùn tagliavani più a furesta è si cuntintavani di i lochi dighjà cultivati.
U paesi ùn era salvatu, Diu-à a sapìa. Cuntrariatu d’avè mandatu a so ghjuvintù versu l’altru mondu è faticatu da i so sonnii maladetti, pigliò a dicisioni chì s’impunìa : u so sacrifiziu. Sta dicisioni, l’avìa pigliata solu. Ùn pudìa lascià u so populu in sta situazioni. Era à eddu, u capiclanu, à difenda lu, u clanu è i so lochi. Senza sti lochi, ùn si pudìa campà : micca allevu, micca piantazioni, micca vita ! A notti fù pinnibuli. U so braccialettu di farru u strignìa troppu, u firiscìa. U so capu era pienu à paroddi, fischi stridenti, mali. A voci d’Edda mandava u so missaghju, sempri più pricisu, sempri menu capitu. Sacrificà si, dopu d’essa statu sacratu. A logica pura … Li parìa d’avè dighjà fattu sta scelta, almenu una volta, forsi ind’un’ antra vita. Salvà u paesi, batta si pà a so ghjenti, custruì è difenda un mondu novu … tanti cosi fatti è rifatti. " Diu-à Ansi ei, seti in sta … ristazioni da avè … missu ………omba sott’à ………ura … ratori. " U braccialettu rigalatu da a so inamurata li facìa tropu mali. U vulìa caccià, avà, ma ùn c’era manera. U farru li tagliava u polzu ! Dui o trè omi u mintiniani da ch’eddu ùn si fessi mali. Eddu ùn ni pudìa più … è Edda li parlava sempri. Viaghjava senza marchjà sott’à parechji lumi. Abbandunatu da a so forza, si calmò rinuncendu. Si missi à suppurtà l’incunfortu di a so pusizioni fisica è murali.
Ghjuvan Micheli (A sicutera) |
|  | | erbaghju Bucugnanu & Marignana

Nombre de messages: 2095 Date d'inscription: 10/10/2006
 | Sujet: Re: I nostri scritti Jeu 12 Fév - 19:22 | |
| U sviglià
Pianu pianinu aprì l’ochji. Intindìa appena megliu è vidi Edda ch’ avvicinava u visu di u soiu, pronta à dà in fini u so missaghju di manera chjara. Era vistuta di neru cun vistiti mai visti. Caminava in furia guasgi accant’à eddu chì viaghjava nant’à un trascineddu, mintinutu da trè omi in biancu. Tuttu u mondu currìa è briunava, i rimori erani stranii. Ùn c’era nudda di naturali. Pinsò : " Sarà quistu l’altru mondu ? Chì ci faciu ? " Edda parlò, chjaru è forti : " Ghjuvanni Ansidei, seti in statu d’arristazioni da avè missu una bomba sott’à a vitura di u pricuratori di a Ripublica. Una volta curatu, sareti mandatu in Parighji davant’à a corti spiciali contra à u tarrurismu. Mi capiti ? " Vista a stumachenza di Ghjuvanni, a donna in neru pricisò : " Aveti saltatu cù a vostra bomba … capiti ciò chì dicu ? " Diu-à, eddu, si rimissi à tirà annant’à u braccialettu di farru. Ci vulìa à salvà u paesi è ùn sappìa ciò ch’accadìa. Mughjò, com’è quandu eddu partìa in guerra. Una piccatura ind’u bracciu è, s’addurmintò.
À u sviglià, era mintinutu da quattru braccialetti annant’à un letu di farru è tandu li vensi a cuscenza. A carica, u ditunatori … a splusioni è più nudda ! S’era sacrificatu pà a so ghjenti. Spirava un mondu novu, t’avìa a prighjò com’è spilonca. Tutti i ghjorni, pinsava à a so vita, a so sarra. Induva era u mondu veru ? Di tutta manera, qualsiasi u mondu, u so distinu era fattu di sacrifiziu. Allora, mondu veru, sonniu, a diffarenza ùn asistìa ! U mondu hè fattu da quiddi chì si rivoltani, da i ribeddi à l’inghjustizia. U pattu anzianu divìa essa rispittatu da ùn perda a so cultura propia, fussi quidda di u granu quant’à quidda di i menti. I notti si passavani uscuri è neri, sopratuttu quand’eddu pinsava à Edda. Una volta, a pulizzera era vinuta à intarrugà lu è Diu-à l’avìa parlatu di u clanu, di a so vita in l’altru mondu, chì a so vita in quistu ùn l’intarissava manc’appena. Edda era pinsirosa … ùn dissi nudda ma qualchì volta, ricirchendu ind’a so mimoria, li parìa d’avè cunnisciutu sta voci, d’avè vistu stu visu d’omu sapientu è sinceru. Stu Ghjuvanni quì l’attirava com’è u lumi s’attirà a farfadda è, da ùn essa prighjunera di i so sintimenti, pigliò a dicisioni d’ùn vena mai più.
Qualchì tempu dopu, Ghjuvanni Ansidei fù mandatu davant’à a corti spiciali. U ghjudici Baldakis li dumandò : - Parchì un omu com’è voi, un insignenti di qualità, si metti à piazzà i splusivi contru à un antru funziunariu ? - Mi socu sacrificatu da salvà u me mondu. - È u vostru mondu ùn sarìa u meu ? - U me mondu, l’avemi fattu noi da i nostri mani dipoi a priistoria ! Ùn sarà mai u vostru. Voi, vi chjameti Baldakis, sò i vostri chì ci ani arrubatu i nostri tarri, sighendu i lecci di a furesta. - Siati più chjaru, Ghjuvanni Ansidei. dissi u ghjudici stunatu. - Ùn aghju pricisioni à dà. Mandeti mi ind’u me clanu. U Prisidenti ùn capìa nudda. Di chì parlava, avìa persu u capu ? À stu mumentu, a ghjenti di a sala si missi à chjamà : Ghjuvà ! Ghjuvà ! Ghjuvà ! U ghjudici fessi biuttà subitu u tribbunali ma a ghjenti cuntinuava à l’infora, briunendu à più pudè : Diu-à ! Diu-à ! Diu-à ! Mughjendu com’è à a guerra, Diu-à si lampò annant’ à u ghjudici minendu lu di calci è di pugni po mursichendu li u coddu. L’ora era vinuta di lampà fora sti stranieri chì si pigliavani i tarri di l’omi di i sarri ! U sangui schizzò è si sintì una ditunazioni. Nanzu di perda a cuscenza, Diu-à vidi u pulizzeru chì l’avìa tiratu annantu. Era bionda, bedda com’è un fiori. I so ochji s’aviani arrubatu u verdi di i prati. Ancu in stu mondu, ùn era com’è l’altri donni. Edda ! Una lacrima nascìa ind’i so ochji di pulizzera. Diù-à era dighjà luntanu.
Tuttu principiò ind’un accendità da accicà u mondu è un tonnu da acciuncà ugnunu. Diu-à era in tarra, u so corpu pinìa à ripiglià a forza di cummandà i so membri, u so corpu, i so sensi. Ciò chì s’era passatu, ùn a sapìa. Era quì, solu, abbambanatu. Si pisò pianu pianu, circhendu a dritta è a manca un visticu di vita umana …nudda ! Accant’à eddu, u so arcu, i so frecci, a so piuletta di farru. Ùn vidìa mancu più i lochi duva eddu campava cù i soii. Tuttu era sdruttu, sfassatu. U sintìa, era u principiu di calcosa. Si pigliò tuttu ciò chì li firmava è, senza fighjulà in darettu, si n’andò versu una vita nova.
Sicut erat in principiu …
Ghjuvan Micheli (A sicutera) |
|  | | erbaghju Bucugnanu & Marignana

Nombre de messages: 2095 Date d'inscription: 10/10/2006
 | Sujet: Re: I nostri scritti Ven 20 Mar - 13:25 | |
| | MARCU MARIA a écrit: | SINTINEDDI
Maghju di u 2010 per sti prati verdicanti di u Castellà, in giru à a chjesuccia di San Brancaziu. I turisti sò ancu à ghjunghje ma oghje, cù stu sole veranile è l’infilarate di e vitture nant’à a RN 198 ci pare d’esse da veru in core di a statina; di lugliu ò d’aostu quandu i ghjunghjiticci ruciti nant’à u portu di Bastia da i batelli s’avvianu tutti ò guasi ind’è un milampu ver di Purtivechju, Bunifaziu è sti lochi sacrificati da i nostri capizzoni à u cunsumerisimu è à u soldu santificatu. Longu à sta strada di l’addisperu ci sò nati cità senz’anima ne core; paisoli s’ellu si pò dì, induve ùn si trova più oghje chè cummerci « di stagione » è stazzione d’essenza da rassicurà u viaghjadore caminendu ver di u so Eldorado…
Ma oghje turisti ci n’hè pocu è micca. E vitture provanu à ingarassi dapertuttu, in bor di stradone ò nant’à a stradella di Cap Sud. Pocu u cumbugliu o ghjente !! A chì si letica cù unu chì l’hà furatu u so pezzu di terra croscia da lascià a vittura, à chì s’imbarruffa cù i giandarmi dicendu ch’elli l’anu parlatu male è ch’elli facenu a spacca cù i so spichejtti di sole. Ma chì ci serà di cusi impurtante oghje per ste pianure di a verde Casinca ? Una partita di pallò ? Hè d’un pezzu chì più nimu ci và à perde u so tempu ind’è e tribune triste è sculurite di u Sporting ò qualunque altra squadra. Un intarru ? per una volta micca, ma a sapemu bè chì oghje chì ghjè oghje, certi paesi ùn cunnoscenu l’animazione chì quandu unu di i so zitellu ci voltanu per l’ultimu viaghju. Allora mi dicerete: chì ci serà chì ci face vene a ghjente cumu s’ella ci fussi a calamita ? Lasciate puru a vostra vittura quì è marchjemu inseme una cria da scopre stu miraculu veranile.
Da luntanu, cusi à a prima uchjata, pare difficiule d'induvinà ciò chì si passa. A manu diritta c'è una chjesuccia, à manu manca barraconi di legnu è stand più muderni s’ellu si pò dì ; è dapertuttu ghjente chì gira è volta, volta è gira sott’à i ragi di sole dolce è generosu di stu mese di maghju. Avvicinemuci torna un suppulellu è quì, à mezu à u campu di fiera ci sò e bande di capre è pecure. Hè ora di a tundera. Arrimbati à e chjudende, i zitelli si campanu guardendu l’opera di l’artisti chì cù garbu è manera caccianu a lana di l’animali. Gesti antichi fatti cù e forbice qualchì volta, ò puru cù strumenti oghjinchi. A passione è a maestria di i pastori smaraviglianu i ciucci accumpulati in giru à elli cù i so genitori. A prima vista mi piace stu locu chì mancu ùn m’aspittava à truvà quì stonde sebbiate chì ci ramintanu a Corsica d’eri.
A dui passi di l’animali si compra è si vende di tuttu, ciò chì sdice appena ind’è una fiera detta pasturale cusi ma bò, a sapemu da un pezzu chì u soldu s’hè ficcatu dapertuttu, in ogni locu, in ogni pezzu di terra, ind’è u minimu spaziu induve omu ghjace. Cusi chì si vendenu vestiti, cullane, ghjuvelli ,bracialetti senza gustu. Accampanu u locu famiglie sane da cumpà robba nustrale ò ancu puru rubbaccie industriale, c’è di tuttu! Ancu per manghjà ci truverete i vostri sciali. A ghjente si campa è campa a Casinca, rispira, trimuleghja, festighjeghja è canta dinù…Si canta à pocu pressu dapertuttu à partesi di l’ora di l’apperitivu. Ogni barracone di legnu raprisinta un paese di u circondu, Luretu, A Vinzulasca, U Viscuvatu, U Castellà ò ancu puru qualchì associu cum’è i Cavallieri di Corsica induve ribumbanu e più belle paghjelle sin’à l’alba. A u bancu, ò puru u «comptoir » chì pare assai più capiscitoghju s’è ci riflettimu bè, l’omi i più rozi anu cuminciatu à sbiutà bichjeri è buttiglie senza mancu fà casu à e so corcie donne ch’aspettanu attavulinate è chì cumincianu à risente u freddu chì si ne casca in furia nant’à i più curagiosi. Di maghju a guazza s’imaptrunisce di u locu à bon’ora è corcie à quelle chì t’anu un maritu chì casca ind’è una trappula cù qualchì banda d’amichi in brama di Whisky ò altra bivenda…
Cantanu à voce rivolta pullastroni è anzianetti à ogni scornu di u campu di fiera. L’omi, spinserati u tempu di una serata, intreccianu e voci è incantanu l’appassiunati chì stanu à boccaperta, intrunati da a putenza è a bellezza di stu cantu tradiziunale. In Casinca è in i paesi di a Castagniccia vicina, ci cantanu ancu i zitelli di quatordeci à diciott’anni; u cantu si trasmette sempre per via di a passione cumuna, raprisenta una manera d’esse è di campà chì pare di risità sempre à a sfrancisata feroce, ella stessa trapassata da una mundialisazione funesta. U cantu hè piacè, u cantu hè Libertà, simbulu di una fede paisana spartuta da tutti sti militanti muderni chì campanu sempre ind’è i so paisoli à spessu tralasciati. U cantu hè un patrimoniu immateriale trasmessu per via di a passione, a paghjella hè u sangue di sta ghjente, l’acqua linda di ste muntagne è u suchju d’ogni castagnu chì permettia tandu di mantene u vivu in ogni famiglia. L’omu ch’impaghjella si sfoca, si scorda di tuttu, entre in cumunione cù a so terra è a so ghjente. U cantu ritimava e ghjurnate, accumpagnava è accumpagna sempre oghje l’omu nant’à a so via da ch’ellu nasce nant’à sta terra di tradizioni sin'à l'ora di l'ultimu viaghju.
Tutti eranu dunque in un mare di latte, felici, à cori lebi è cantavanu cù l’anghjuli in sta serata tant’aspittata ogni annu. Tutti ò guasi chì ci n’era unu chì fulminava ind’è u so scornu. « L’ASPETTU ! L’ASPETTU ! » ch’ellu dicia, rossu imbagaritu cù l’ochji di u dimoniu . « L’ASPETTU E L’AGHJU DA FA CAPI QUALE SIMU ! » . Era indiavulatu IVIU è ùn vulia appaciassi. Un c’era l’arte di calmà a so ira chì crescia sempre di più. Più avanzava l’ora è più girava inzergatu ogni barracone in cerca di u Sintineddu. « L’ASPETTU » ch’ellu dicia à mezu à a ghjente stunata è qualchì volta ancu intimurita videndu l’ochji scemi è l’andatura decisa di u nostru amicu. Ancu l’omi i più curagiosi di a pieve u guardavanu passà senza mancu pruvà d’interrompe a so corsa scema. A nutizia era andata lestra è IVIU avia amparatu ch’ellu venerebbe oghje nant’à u campu di fiera unu di i Sintineddi autoproclamati di u cantu in paghjella. Dapoi ùn si pudia più ritene è spazientava, sbullaracava cum’è una pignata. Cume? Un a sapete micca ciò ch’elli sò i Sintineddi autoproclamati di u Cantu in Paghjella? Voi allora mi pare chè vo site à l’anticognu. Allora calatevi quì una cria, pigliatevi un bichjeru ò qualchì migliacciolu è statemi à sente.
Da chì a Paghjella sia ricunnisciuta da l’UNESCO, uni pochi di cantadori avianu messu in ballu un associu da salvà a Paghjella. Pare ancu una bona mi dicerete. Ma ciò ch’ellu ùn avia pussutu acettà IVIU, fra altri, era l’affare di i Sintineddi. Eranu cantadore attalintati, tercani scelti per raprisintà u Cantu in Paghjella è trasmettelu à i più ghjovanni. U prublemu era ch’elli duvianu esse pagati per spiazzassi è per…cantà. Parenu fole ! Avianu imaginatu i capizzoni di l’associu chì i Sintineddi duvianu esse remunerati 1000 aurò à mese per pudè andà ind’è e fiere, parlavanu di rimbursà e spese di spiazzamentu è l’assenza à u so travagliu .Accidenti! 24 000 aurò per dui anni à girà a Corsica è cantà cù l’amichi, què sarebbe forse u più bellu mistieru di u mondu! IVIU ùn pudia suppurtà ch’omu si fessi pagà per trasmette « U CANTU DI I SO ANTENATI » cum’ellu dicia. Ci alluntanemu quì di u Cantu Libertà, di u Cantu chì riunisce e famiglie, a ghjente ind’è i paesi. A paghjella era mutata ind’è un strumentu chì permitterebbe à certi di pigliassi dui soldi, d’apprufittà di una rèdita sacra per fà i so affari stupendu cusi annant’à milliai è milliai di paisani ch’anu tramandatu u so sapè è a so passione…
« L’ASPETTU ! L’ASPETTU !! » ch’ellu dicia sempre IVIU, pedi è mani liati è tinutu for di campu da uni pochi d’amichi chì li vulianu bè. A sapianu ch’ellu avia da fà un scempiu è l’avianu chjappu da ch’ellu ùn fessi una cunnaria. Ci era vulsutu u filu è l’accu da pudeli superallu; sei li eranu cascatu adossu è avianu avutu da attaccallu di fune per immubilizallu. Avianu vintu a battaglia. Oramai IVIU era scantatu, impastughjatu cù una catena di quelle maiò è avianu messu ancu un lucchettu, per esse sicuri. A chjave l’avianu pigliata cù elli è eranu vultati ind’è u barracone per pudè sente cantà u Sintineddu chì quantunque eranu curiosi di vede cum’ellu s’avia da sbruglià cù tutta sta pressione, cù tutta sta ghjente scuntenta è offesa da sta sturiaccia di soldi. « L’ASPETTU, L’AGHJU DA TAGLIA U FIATU ! » ch’elli sintianu alluntanendusi di l’umatale arrabiatu ! « L’ASPETTU E UN V’INCHIETATE CHI UN PUDERA FRANCASSILA ». Parla puru ch’elli dicianu i so amichi, cuntenti di culpacciu ch’elli avianu fattu…
Era ghjuntu u Sintineddu affiancatu di tutta a so squadra : cantadori in terza è bassu, rispunsevule di l’associu è ancu di l'UNESCO, prufissiunali di l’arregistramentu cù tuttu u materiale u più sufisticatu. Ind’è una barracca accunciata apposta cù i soldi di l’UNESCO, avianu cuminciatu à cantà annant’à una scena. Un c’era più nunda di naturale è a Paghjella era cunsiderata cum’è un spittaculu. « Un C’E PIU UN PALMU DI NETTU ! » ch’omu pudia sente s’ellu stinzava l’arechja una cria. Quantunque a ghjente era vinuta è s’era cuncolta daret’à e chjudende piazzate à deci metri per ùn scumudà i cantadori. A folla era zeppa zeppa per ascultà sti paghjellaghji chì si facianu aspittà. Eranu à l’appiattu più in daretu è si priparavanu per a so raprisentazione. I ghjurnalisti di VIA STELLA è Frequenza Mora eranu pronti per l’evenimentu. A manu à manu, esce u Sitnineddu cù i so dui amichi è si mettenu in piazza. « MA COSA HE STA CUMEDIA ?! ». Mettenu à cantà, ò piuttostu à cantichjà. Mai nimu avia vistu un cantadore di Paghjella cusi sticchitu, paria ch’ellu cantava cù una scopa in l’O. Appinzava e labre è n’escia un sonu chjaru, lindu, guasi perfettu ma senza nisun soffiu ! Senza naturale !
A ghjente era guasi per adddurmintassi quandu ad un trattu…un trostu abuminevule feci trasaltà tutti quelli prisenti, un rimore vinutu da u bughju chì s'avvicinava cum'è una minaccia, in furia. IVIU,cù a cumplicità di Battì è Titò s'era liberatu è curria cum'è un torru inghjacaritu, scuffulighjendu cum'è un cavallu spavintatu. Saltò da sopra à a ghjente spavichjata, lestru cum'è mai, è si ritruvò subitu à dui passi di a scena. Dui umatali fecinu per parallu ma si pisconu duie capate tremende è si n'andonu prestu capu inghjò ind'è e canne chì spiccavanu e capanne tra di elle. "T'AGHJU ASSPITTATU U MO CARU!", ch'ellu dissi nanzu di lampassi cum'è un lupu famitu nant'à a so preda sott'à l'ochji di i rispunsevuli santavugliati. Saltò nant'à u Sintineddu ochjiburlatu è missi à strangulallu di tutt' a so rabbia senza chì nimu pudessi più cacciallu. Li stringhjia u ficu senza spustà. U corciu assaltatu diventò rossu, pò biancu, pò verde, passò per tutti i culori d'un arcubalenu senza pudè difendesi. IVIU ùn cappiava è u tintu mughjava. Nascia u parapiglia è tene ind'è a barracca, vulavanu i bichjeri, e buttiglie, e tavule è ancu certi rispunsevuli chì vulianu difende u Sintineddu. A pocu à pocu u so stridu si feci più acutu, paria oramai una voce feminile ! Quandu IVIU lintò a so vittima, si licenziò senza mancu più insultallu. Avia fattu u so duvere; u Sintineddu avia persu a so voce. D'una siconda perfetta si ritruvò cù una terza di curnachja ammalata, scannata à l'usu di certi cantadori di chjam'è rispondi di u rughjone Bunifazincu. Mai più ùn puderà disunurà a Paghjella participendu à SCRUCCUNERIE cum'ellu dicia sempre IVIU. Da tantu ch'ellu funu sbiguttitu i rispunsevuli di l'UNESCO, si ghjuronu d'ùn vultà mai più in Corsica è di lascià cascà a so idea di iscrive a Paghjella à u patrimoniu mundiale di l'UNESCO. U cantu in Paghjella torna un cantu PUPULARE !!!
PS:Ce récit est une oeuvre de pure fiction. Par conséquent toute ressemblance avec des situations réelles ou avec des personnes existantes ou ayant existé ne saurait être que fortuite. |
Marcu Maria |
|  | | u Faiu San Petrone

Nombre de messages: 23 Age: 56 lucalizazione: Corti Date d'inscription: 01/08/2009
 | Sujet: Re: I nostri scritti Dim 2 Aoû - 8:41 | |
| Scrivite tutti propiu bè, ch'ella sia in prosa o in puesia. Spergu chè accittarete i cumplimenti venendu di un faiu. |
|  | | Blaccu Bloccu Monte Cintu

Nombre de messages: 579 lucalizazione: For' di strada Date d'inscription: 25/08/2008
 | Sujet: Re: I nostri scritti Lun 10 Aoû - 14:47 | |
| | MARCU MARIA a écrit: | SINTINEDDI
Maghju di u 2010 per sti prati verdicanti di u Castellà, in giru à a chjesuccia di San Brancaziu. I turisti sò ancu à ghjunghje ma oghje, cù stu sole veranile è l’infilarate di e vitture nant’à a RN 198 ci pare d’esse da veru in core di a statina; di lugliu ò d’aostu quandu i ghjunghjiticci ruciti nant’à u portu di Bastia da i batelli s’avvianu tutti ò guasi ind’è un milampu ver di Purtivechju, Bunifaziu è sti lochi sacrificati da i nostri capizzoni à u cunsumerisimu è à u soldu santificatu. Longu à sta strada di l’addisperu ci sò nati cità senz’anima ne core; paisoli s’ellu si pò dì, induve ùn si trova più oghje chè cummerci « di stagione » è stazzione d’essenza da rassicurà u viaghjadore caminendu ver di u so Eldorado…
Ma oghje turisti ci n’hè pocu è micca. E vitture provanu à ingarassi dapertuttu, in bor di stradone ò nant’à a stradella di Cap Sud. Pocu u cumbugliu o ghjente !! A chì si letica cù unu chì l’hà furatu u so pezzu di terra croscia da lascià a vittura, à chì s’imbarruffa cù i giandarmi dicendu ch’elli l’anu parlatu male è ch’elli facenu a spacca cù i so spichejtti di sole. Ma chì ci serà di cusi impurtante oghje per ste pianure di a verde Casinca ? Una partita di pallò ? Hè d’un pezzu chì più nimu ci và à perde u so tempu ind’è e tribune triste è sculurite di u Sporting ò qualunque altra squadra. Un intarru ? per una volta micca, ma a sapemu bè chì oghje chì ghjè oghje, certi paesi ùn cunnoscenu l’animazione chì quandu unu di i so zitellu ci voltanu per l’ultimu viaghju. Allora mi dicerete: chì ci serà chì ci face vene a ghjente cumu s’ella ci fussi a calamita ? Lasciate puru a vostra vittura quì è marchjemu inseme una cria da scopre stu miraculu veranile.
Da luntanu, cusi à a prima uchjata, pare difficiule d'induvinà ciò chì si passa. A manu diritta c'è una chjesuccia, à manu manca barraconi di legnu è stand più muderni s’ellu si pò dì ; è dapertuttu ghjente chì gira è volta, volta è gira sott’à i ragi di sole dolce è generosu di stu mese di maghju. Avvicinemuci torna un suppulellu è quì, à mezu à u campu di fiera ci sò e bande di capre è pecure. Hè ora di a tundera. Arrimbati à e chjudende, i zitelli si campanu guardendu l’opera di l’artisti chì cù garbu è manera caccianu a lana di l’animali. Gesti antichi fatti cù e forbice qualchì volta, ò puru cù strumenti oghjinchi. A passione è a maestria di i pastori smaraviglianu i ciucci accumpulati in giru à elli cù i so genitori. A prima vista mi piace stu locu chì mancu ùn m’aspittava à truvà quì stonde sebbiate chì ci ramintanu a Corsica d’eri.
A dui passi di l’animali si compra è si vende di tuttu, ciò chì sdice appena ind’è una fiera detta pasturale cusi ma bò, a sapemu da un pezzu chì u soldu s’hè ficcatu dapertuttu, in ogni locu, in ogni pezzu di terra, ind’è u minimu spaziu induve omu ghjace. Cusi chì si vendenu vestiti, cullane, ghjuvelli ,bracialetti senza gustu. Accampanu u locu famiglie sane da cumpà robba nustrale ò ancu puru rubbaccie industriale, c’è di tuttu! Ancu per manghjà ci truverete i vostri sciali. A ghjente si campa è campa a Casinca, rispira, trimuleghja, festighjeghja è canta dinù…Si canta à pocu pressu dapertuttu à partesi di l’ora di l’apperitivu. Ogni barracone di legnu raprisinta un paese di u circondu, Luretu, A Vinzulasca, U Viscuvatu, U Castellà ò ancu puru qualchì associu cum’è i Cavallieri di Corsica induve ribumbanu e più belle paghjelle sin’à l’alba. A u bancu, ò puru u «comptoir » chì pare assai più capiscitoghju s’è ci riflettimu bè, l’omi i più rozi anu cuminciatu à sbiutà bichjeri è buttiglie senza mancu fà casu à e so corcie donne ch’aspettanu attavulinate è chì cumincianu à risente u freddu chì si ne casca in furia nant’à i più curagiosi. Di maghju a guazza s’imaptrunisce di u locu à bon’ora è corcie à quelle chì t’anu un maritu chì casca ind’è una trappula cù qualchì banda d’amichi in brama di Whisky ò altra bivenda…
Cantanu à voce rivolta pullastroni è anzianetti à ogni scornu di u campu di fiera. L’omi, spinserati u tempu di una serata, intreccianu e voci è incantanu l’appassiunati chì stanu à boccaperta, intrunati da a putenza è a bellezza di stu cantu tradiziunale. In Casinca è in i paesi di a Castagniccia vicina, ci cantanu ancu i zitelli di quatordeci à diciott’anni; u cantu si trasmette sempre per via di a passione cumuna, raprisenta una manera d’esse è di campà chì pare di risità sempre à a sfrancisata feroce, ella stessa trapassata da una mundialisazione funesta. U cantu hè piacè, u cantu hè Libertà, simbulu di una fede paisana spartuta da tutti sti militanti muderni chì campanu sempre ind’è i so paisoli à spessu tralasciati. U cantu hè un patrimoniu immateriale trasmessu per via di a passione, a paghjella hè u sangue di sta ghjente, l’acqua linda di ste muntagne è u suchju d’ogni castagnu chì permettia tandu di mantene u vivu in ogni famiglia. L’omu ch’impaghjella si sfoca, si scorda di tuttu, entre in cumunione cù a so terra è a so ghjente. U cantu ritimava e ghjurnate, accumpagnava è accumpagna sempre oghje l’omu nant’à a so via da ch’ellu nasce nant’à sta terra di tradizioni sin'à l'ora di l'ultimu viaghju.
Tutti eranu dunque in un mare di latte, felici, à cori lebi è cantavanu cù l’anghjuli in sta serata tant’aspittata ogni annu. Tutti ò guasi chì ci n’era unu chì fulminava ind’è u so scornu. « L’ASPETTU ! L’ASPETTU ! » ch’ellu dicia, rossu imbagaritu cù l’ochji di u dimoniu . « L’ASPETTU E L’AGHJU DA FA CAPI QUALE SIMU ! » . Era indiavulatu IVIU è ùn vulia appaciassi. Un c’era l’arte di calmà a so ira chì crescia sempre di più. Più avanzava l’ora è più girava inzergatu ogni barracone in cerca di u Sintineddu. « L’ASPETTU » ch’ellu dicia à mezu à a ghjente stunata è qualchì volta ancu intimurita videndu l’ochji scemi è l’andatura decisa di u nostru amicu. Ancu l’omi i più curagiosi di a pieve u guardavanu passà senza mancu pruvà d’interrompe a so corsa scema. A nutizia era andata lestra è IVIU avia amparatu ch’ellu venerebbe oghje nant’à u campu di fiera unu di i Sintineddi autoproclamati di u cantu in paghjella. Dapoi ùn si pudia più ritene è spazientava, sbullaracava cum’è una pignata. Cume? Un a sapete micca ciò ch’elli sò i Sintineddi autoproclamati di u Cantu in Paghjella? Voi allora mi pare chè vo site à l’anticognu. Allora calatevi quì una cria, pigliatevi un bichjeru ò qualchì migliacciolu è statemi à sente.
Da chì a Paghjella sia ricunnisciuta da l’UNESCO, uni pochi di cantadori avianu messu in ballu un associu da salvà a Paghjella. Pare ancu una bona mi dicerete. Ma ciò ch’ellu ùn avia pussutu acettà IVIU, fra altri, era l’affare di i Sintineddi. Eranu cantadore attalintati, tercani scelti per raprisintà u Cantu in Paghjella è trasmettelu à i più ghjovanni. U prublemu era ch’elli duvianu esse pagati per spiazzassi è per…cantà. Parenu fole ! Avianu imaginatu i capizzoni di l’associu chì i Sintineddi duvianu esse remunerati 1000 aurò à mese per pudè andà ind’è e fiere, parlavanu di rimbursà e spese di spiazzamentu è l’assenza à u so travagliu .Accidenti! 24 000 aurò per dui anni à girà a Corsica è cantà cù l’amichi, què sarebbe forse u più bellu mistieru di u mondu! IVIU ùn pudia suppurtà ch’omu si fessi pagà per trasmette « U CANTU DI I SO ANTENATI » cum’ellu dicia. Ci alluntanemu quì di u Cantu Libertà, di u Cantu chì riunisce e famiglie, a ghjente ind’è i paesi. A paghjella era mutata ind’è un strumentu chì permitterebbe à certi di pigliassi dui soldi, d’apprufittà di una rèdita sacra per fà i so affari stupendu cusi annant’à milliai è milliai di paisani ch’anu tramandatu u so sapè è a so passione…
« L’ASPETTU ! L’ASPETTU !! » ch’ellu dicia sempre IVIU, pedi è mani liati è tinutu for di campu da uni pochi d’amichi chì li vulianu bè. A sapianu ch’ellu avia da fà un scempiu è l’avianu chjappu da ch’ellu ùn fessi una cunnaria. Ci era vulsutu u filu è l’accu da pudeli superallu; sei li eranu cascatu adossu è avianu avutu da attaccallu di fune per immubilizallu. Avianu vintu a battaglia. Oramai IVIU era scantatu, impastughjatu cù una catena di quelle maiò è avianu messu ancu un lucchettu, per esse sicuri. A chjave l’avianu pigliata cù elli è eranu vultati ind’è u barracone per pudè sente cantà u Sintineddu chì quantunque eranu curiosi di vede cum’ellu s’avia da sbruglià cù tutta sta pressione, cù tutta sta ghjente scuntenta è offesa da sta sturiaccia di soldi. « L’ASPETTU, L’AGHJU DA TAGLIA U FIATU ! » ch’elli sintianu alluntanendusi di l’umatale arrabiatu ! « L’ASPETTU E UN V’INCHIETATE CHI UN PUDERA FRANCASSILA ». Parla puru ch’elli dicianu i so amichi, cuntenti di culpacciu ch’elli avianu fattu…
Era ghjuntu u Sintineddu affiancatu di tutta a so squadra : cantadori in terza è bassu, rispunsevule di l’associu è ancu di l'UNESCO, prufissiunali di l’arregistramentu cù tuttu u materiale u più sufisticatu. Ind’è una barracca accunciata apposta cù i soldi di l’UNESCO, avianu cuminciatu à cantà annant’à una scena. Un c’era più nunda di naturale è a Paghjella era cunsiderata cum’è un spittaculu. « Un C’E PIU UN PALMU DI NETTU ! » ch’omu pudia sente s’ellu stinzava l’arechja una cria. Quantunque a ghjente era vinuta è s’era cuncolta daret’à e chjudende piazzate à deci metri per ùn scumudà i cantadori. A folla era zeppa zeppa per ascultà sti paghjellaghji chì si facianu aspittà. Eranu à l’appiattu più in daretu è si priparavanu per a so raprisentazione. I ghjurnalisti di VIA STELLA è Frequenza Mora eranu pronti per l’evenimentu. A manu à manu, esce u Sitnineddu cù i so dui amichi è si mettenu in piazza. « MA COSA HE STA CUMEDIA ?! ». Mettenu à cantà, ò piuttostu à cantichjà. Mai nimu avia vistu un cantadore di Paghjella cusi sticchitu, paria ch’ellu cantava cù una scopa in l’O. Appinzava e labre è n’escia un sonu chjaru, lindu, guasi perfettu ma senza nisun soffiu ! Senza naturale !
A ghjente era guasi per adddurmintassi quandu ad un trattu…un trostu abuminevule feci trasaltà tutti quelli prisenti, un rimore vinutu da u bughju chì s'avvicinava cum'è una minaccia, in furia. IVIU,cù a cumplicità di Battì è Titò s'era liberatu è curria cum'è un torru inghjacaritu, scuffulighjendu cum'è un cavallu spavintatu. Saltò da sopra à a ghjente spavichjata, lestru cum'è mai, è si ritruvò subitu à dui passi di a scena. Dui umatali fecinu per parallu ma si pisconu duie capate tremende è si n'andonu prestu capu inghjò ind'è e canne chì spiccavanu e capanne tra di elle. "T'AGHJU ASSPITTATU U MO CARU!", ch'ellu dissi nanzu di lampassi cum'è un lupu famitu nant'à a so preda sott'à l'ochji di i rispunsevuli santavugliati. Saltò nant'à u Sintineddu ochjiburlatu è missi à strangulallu di tutt' a so rabbia senza chì nimu pudessi più cacciallu. Li stringhjia u ficu senza spustà. U corciu assaltatu diventò rossu, pò biancu, pò verde, passò per tutti i culori d'un arcubalenu senza pudè difendesi. IVIU ùn cappiava è u tintu mughjava. Nascia u parapiglia è tene ind'è a barracca, vulavanu i bichjeri, e buttiglie, e tavule è ancu certi rispunsevuli chì vulianu difende u Sintineddu. A pocu à pocu u so stridu si feci più acutu, paria oramai una voce feminile ! Quandu IVIU lintò a so vittima, si licenziò senza mancu più insultallu. Avia fattu u so duvere; u Sintineddu avia persu a so voce. D'una siconda perfetta si ritruvò cù una terza di curnachja ammalata, scannata à l'usu di certi cantadori di chjam'è rispondi di u rughjone Bunifazincu. Mai più ùn puderà disunurà a Paghjella participendu à SCRUCCUNERIE cum'ellu dicia sempre IVIU. Da tantu ch'ellu funu sbiguttitu i rispunsevuli di l'UNESCO, si ghjuronu d'ùn vultà mai più in Corsica è di lascià cascà a so idea di iscrive a Paghjella à u patrimoniu mundiale di l'UNESCO. U cantu in Paghjella torna un cantu PUPULARE !!!
PS:Ce récit est une oeuvre de pure fiction. Par conséquent toute ressemblance avec des situations réelles ou avec des personnes existantes ou ayant existé ne saurait être que fortuite. |
_________________ A diversità faci ricchezza !!
|
|  | | MARCU MARIA GOLU

Nombre de messages: 7234 Date d'inscription: 21/10/2004
 | Sujet: Re: I nostri scritti Lun 10 Aoû - 15:20 | |
| Iè 5 mesi di ritardu  _________________ Un populu,una lingua,un foru !!
|
|  | | Blaccu Bloccu Monte Cintu

Nombre de messages: 579 lucalizazione: For' di strada Date d'inscription: 25/08/2008
 | Sujet: Re: I nostri scritti Lun 10 Aoû - 17:26 | |
| 'Ssu tempu m'hè vulsutu par capì... _________________ A diversità faci ricchezza !!
|
|  | | MARCU MARIA GOLU

Nombre de messages: 7234 Date d'inscription: 21/10/2004
 | Sujet: Re: I nostri scritti Lun 10 Aoû - 17:31 | |
| A sò ch'aghju una scrittura strana ma quantunque....  _________________ Un populu,una lingua,un foru !!
|
|  | | Cumpalliols Fangu

Nombre de messages: 2317 Age: 22 lucalizazione: Casinca Date d'inscription: 17/02/2008
 | Sujet: Re: I nostri scritti Sam 22 Aoû - 11:22 | |
| Nant'à sta rubrica "I nostri scritti", possu aghjunse, per piacè, l'avvinture fantasche di u nostr'amicu Solechjari, per piacè ? _________________ http://cumpalliols-in-corsu.over-blog.comTandu i figlioli adduniti sott'à listessa bandera cù una vuluntà cumuna Feranu di stu paese una nazione fiera, ùn ne mancherà manc'unu È feranu l'avvene. A. Olmetta |
|  | | Cumpalliols Fangu

Nombre de messages: 2317 Age: 22 lucalizazione: Casinca Date d'inscription: 17/02/2008
 | Sujet: Re: I nostri scritti Sam 5 Sep - 15:03 | |
| U Ritornu d'Orsu Dumenicu Solechjari, prima parte| Citation: | Qualche settimane fà, eru eiu, Orsu Dumenicu Solechjari, u più gran dettettivu privatu di Corsica, occupatu da un’inquiesta moltu impurtante : a ricerca di Ghjacumu-Francescu Ferletti ; un’tipu di u paese di Nivrasi, chì avia smaritu dopu à avè tombu un’certu Pulsametti chì avia furzatu à a so surella. Un’affare clàssica, in apparenza.
Certe, u cliente chì m’avia sullicitatu, un’ghjovanu chì s’era prisentatu cume chjamendùssi Cumpà, mi paria à pinnucia scemu è cumpletamente spaventatu da a smariscione di u so cugnatu. U zitellu (iè, dicu u zitellu, perchè hè assai più ghjovanu ch’è mè), era cumpletamente spavintatu, da sta smariscione, è dinù dà a so scontra incù cio chì mi paria à mè, d’esse un tipu appena stortu chì li avia muntatu a sega. Per mè, l’affare, era propiu simplice : Ferletti era statu ubligatu, dopu à l’assassiniu di u so nemicu, di piglià a machja per ùn fàssi chjappà. Un’affare clàssica, cum’eiu ne cunniscia tante. Ma in fattu, ùn hè micca stata cusì simplice, l’affare, cume vo l’avete sapiutu leghjendu e mio avvinture cuntate da Cumpà. Certe, ùn sò micca sicuru ch’è stu pullendoghju vi l’ebbi cuntatu cusì bè ch’è l’averia pussutu fà eiu, ma postu ch’ellu v’hà dighjà cuntatu tuttu què, ùn vi feraghju micca l’affrontu di cuntàvvi cio ch’è vo sapete dighjà. Seria una pertita di tempu per voi è per mè.
Dunque, cume vo à sapete dighjà, aghju cunsacratu st’ultimi mesi à st’inquiesta, interrughendu tutti i testimonii pussibile. Fù cusì ch’aghju avutu a cunfirmazione di a versione di Cumpà è ch’aghju amparatu l’esistenza di un’certu Lernazg, chì avia scuntratu à Ferletti durante a so fughjita è chì l’avia probabilmente piattatu in un’locu persu. A mio pista sì piantò quandu amparaiu chì Lernazg è Ferletti piglionu, in Puretta, un’aviò, per Roma. Dopu, più nutizie, più nunda. A mio inquiesta ne firmava custì, senza più nutizie di nimu è di nunda. Mi mancava a testimunianza d’una certa Veneziana Cinarchesi, chì tutti i testimonii avianu vistu parlà incù Lernazg.
Ma l’affare ùn ci firmonu micca quì. U 29 di maghju, amparaiu, discitendummi, a ghjunta in Corsica di Michela Aiò Maria, chì venia quì per firmàcci. Per via di u mio passatu, è sopra tuttu di a mio cundanazione per cuntumacce à vint’anni di prighjò, sò statu ubligatu di scappà. Dop’à parechji ghjorni di viaghju à pedi, passendu per a furesta (quand’omu hè ricercatu, ùn si piglia micca a vittura, è ùn si passa micca per e strade), sò ghjuntu in u paese di Zenetaccia-Gurglione, u paese u più chjucu è u più persu di Corsica. Talmente chjucu è talmente persu chì quasi nim’ùn cunnosce a so esistenza. D’altronde, ne sò sicuru, ùn u cunniscite micca, stu paese, nanzu. Pensavu ch’in stu locu persu, nim’ùn mi ritruverà micca. D’altronde, Zenetaccia-Gurglione si trova assai vicinu di a pieva di Mirvella, è dunque assai vicinu di u locu da u quale venia a mio ultima testimonia à interrugà (per u mumentu), chì eiu, ancu in e peghje situazione, pensu sempre a u mio mistieru, chì sò un’prufessiunale, eiu.
U paese di Zenetaccia-Gurglione hè cumpletamente disertu. Ancu d’estate, ùn ci hè nimu. Un paese ancu più viotu ch’è Fiuminale. E case sò tutte abandunate, è podasse dapoi parechji decine d’annate. Ùn sì vede mancu a strada per ghjunghjecci, chì a machja l’hà manghjata. D’altronde, ùn hè mai statu un’gran’paese, Zenetaccia-Gurglione. À u più, ci eranu una vintina di case. Ma ancu abandunate, e case tenianu quasi tutte sempre arritte, è avianu quasi tutte un’tettu. Eccu u locu ideale per piattàssi.
A furesta era propiu bella, in gira à u paese. L’arburi eranu tamanti, è quessi, ùn avianu mai brusgiati, à vi dicu eiu. Sta bella furesta propiu densa custituiia una piattatella propiu ideale. È puru, qualcosa d’indistinctu mi dispiacia. Ancu in stu locu persu è piattatu, mi paria chì ci era qualcosa ch’ùn mi cunvenia micca. Puru, ùn sò micca un vigliacciu eiu, ne mancu un’paurone, ma per u colpu, u mio stintu strasurdinariu m’avertia di un’periculu imminente.
È u periculu, cari amichi, era veru. Soli dui ghjorni dopu à a mio stallazione in una casa diserta di Zenetaccia-Gurglione (m’eru stallatu in una casa ch’ùn era micca in gattivu statu, incù tutt’i muri è un’tettu), allora ch’andavu in la machja per una girata di ricunniscenza (dumandendùmmi quantu tempu dinù aviu da stà quì in una situazione simile), vedì un’cignale tamantu à venemmi nantu. Sapiate chì à mè, d’abitudine, ùn mi facenu micca paura, i cignali (ancu di grazia, chì sò dinù un’bellu cacciadoru, eiu), ma quì, per u colpu, ùn aviu micca fucile eiu (chì quandu sò partutu in la machja, ùn aghju avutu u tempu di pigliàne unu), è ch’in più di què, era un’cignale almenu duie o trè volte più maiò ch’è i cignali nurmali. È u peghju, era ch’ellu mi venia nantu. Paria arrabiatu, stu cignale ! Arrabiatu da veru. S’o eru statu qualchissia d’altru ch’e mè, averia avutu paura. Ma à mè, mi ci vole un pocu di più, per avè a paura. Ma ancu senza paura, cosa pudiu fà senza fucile ? Sopra tuttu ch’ellu mi venia nantu, stu cignale. Eiu, senza nunda per difendemmi, pigliaiu una petra in terra per cummincià à tiràlli nantu. Ma nund’ùn riescia à arrestàllu. Face chì eru, senza difesa, in facci’à un’cignale arrabiatu chì mi venia nantu. Qualche seconde più tardi, u cignale, quasi nant’à mè, m’inticciò, è eiu, cascaiu in l’incuscenza. |
_________________ http://cumpalliols-in-corsu.over-blog.comTandu i figlioli adduniti sott'à listessa bandera cù una vuluntà cumuna Feranu di stu paese una nazione fiera, ùn ne mancherà manc'unu È feranu l'avvene. A. Olmetta |
|  | | Cumpalliols Fangu

Nombre de messages: 2317 Age: 22 lucalizazione: Casinca Date d'inscription: 17/02/2008
 | Sujet: Re: I nostri scritti Sam 5 Sep - 15:04 | |
| | Citation: | Quandu sò rivenutu à mè, eru chjosu in una cantina scura, mane è pedi intravati. Pudete imaginammi, eiu Solechjari, intavatu mane è pedi ! Un sò s’è vo pudete imaginà un’affare simile, ma eiu, aghju fattu più ch’è imaginà, l’aghju subita, un’umiliazione simila.
A pezza era grande, i muri eranu in cimentu. Pezza cumpletamente viota, fora di una porta in fondu. Era un’locu cumpletamente impersunale. Almenu, eru sicuru d’un’affare, ghjè chì eru prighjuneru, è ch’ùn eru micca in Zenetaccia-Gurglione, chì ancu s’o’n’aviu micca visitatu tutte e case, eru sicuru ch’ùn ci ne era manc’una chì pudia prisentà una cantina cusì muderna, cusì impersunale. Ma u più chì m’impurtava era di capì u perchè di a mio presenza in un’locu simile. Quale hè chì m’averia pussutu fà prighjuneru cusì. È sopra tuttu, cum’aviu da fà per scappà di quì per ritruvà a mio libertà. In un’primu tempu, aghju pensatu chì era a pullizza (o a ghjandarmaria) francesa chì m’avia chjappatu. Ùn mi scurdavu micca chì eru un’ricircatu, ch’eru statu cundannatu per cuntumace à vint’anni di prighjone, è chì era ancu a raghjone di a mio scappera (bon, pensu ch’è venuta l’ora di rassicuravvi nant’à mè : certe so statu cundannatu à vint’anni di prighjò, ma ùn aghju mai tombu à nimu). Ma in fattu sta pussibilità ùn spiegava micca tuttu : prima, ùn spiegava micca cume averianu fattu per truvàmmi, eiu chì eru cusì bè piattatu in un’locu cusì persu, è dopu, ùn spiegava micca perchè m’averianu messu solu solu in un’locu disertu è straniu. D’altronde, i mio ultimi ricordi eranu chjari : mi sò fattu minà dà un’cignale (pudete imaginà umiliazione simile per un’tarcanu cume mè ?), è quandu mi sò svegliatu, eru in stu locu quì. Eru sicuru chì qualcosa s’era passatu quandu eru incuscente. Qualchissia m’avia trovu ; què, manc’à dilla ; è stu qualchissia m’avia messu quì. È pudiu ancu dì ch’eru firmatu incuscentu assai tempu, chì stu locu era propiu alluntanatu di u paesucciu di Zenetaccia-Gurglione, chì era un’locu mudernu, è chì Zenetaccia era propiu alluntanatu di a mudernità ; dunque avianu avutu u tempu di spiazzàmmi. D’altronde, stu qualchissia mi vulia male, o sinnò ùn m’averianu micca intravatu mane è pedi. Ùn facianu ch’è qualche minute ch’eru rivenutu à mè, è dighjà aviu avutu l’uccasione di fà funziunnà u mio spiritu di deduzzione ! Và ch’ùn sò micca u più gran’dettettivu di Corsica per nunda ! Ma in fattu, u più chì m’impurtava, era di riflette à una manera di fughje di quì, di scappà. Ùn ci era ch’una sola porta, in fondu, i muri, in “béton”, mi parianu instrughjibile. Certe, eru appicatu, ligutatu, per esse più precisu, ma què ùn hè mai statu un’prublemu per mè. Dunque per ricapitulà, diceraghju chì a mio principale sperenza di scappera passava per a porta in fondu. Primu, aviu da rompe e fune chì m’intravavanu (incù un’cultellu ch’o piattavu sott’à la mio camisgia ; un’cultellu moltu chjucu, è specialmente cuncipitu per assumigliàssi à un’bottulu di a mio camisgia ; iè, à sò chì sò un’maccu, eiu !), è dopu aviu da andà studià a porta in fondu quallà per vede cumu fà per sbundàlla. S’ellu si svelia troppu difficiule, pudiu strughjella incù una piccula cariga di splusivi, ch’o piattavu in a sola di u mio scarpu di manca. E dopu... è dopu videremu (iè, mi so messu à parlà à u futuru allora ch’aghju parlatu fin’à avà à u passatu... è allora, cosa vi pò fà ?), ma pudiu cuntà nant’à a mio pistola (9 mm), ch’o piattavu in altrò (à voi d’imaginà induve, chì ùn aghju micca da cuntàvvi tuttu). Cumminciavu à pruvà à staccàmmi quand’aghju intesu, daret’à a porta, duie voce chì parlavanu inseme. Ùn sentiu manc’una sola parola, ma eru sicuru di un’affare : CUNNISCIU STE VOCE PER AVÈLLE DIGHJÀ INTESE NANT’À U FORU CORSU !! Vulia dunque dì un’affare ; hè chì quelli chì m’avianu imprighjunatu sò nant’à u foru ! Ci sò dunque dui personne chì mi volenu u male nant’à u foru ! Ùn ebbe mancu u tempu di sprufundisce sta riflezzione chì a porta s’aprì, è chì e duie personne entronu per piantàssi davant’à mè...
E duie personne entronu per a porta, in a pezza. Eranu dui, è, ne eru sicuru, eranu dighjà venuti in u foru. Unu era un tippu grande, magru, biancu biancu, in custume di qualità, incù spechjetti negri, è sopra tuttu, una manera caracteristica d’accentuà a lettera “s”. L’altru era menu identifichevule, chì piattava a so faccia incù un’elmu di motò. Un si sapia mancu s’ell’era un’omu o una donna ! In più di què, u so elmu sfurmava a so voce à tal’puntu chi facia una voca cumpletamente artificiale ! Da veru, pinsavu chì quessu quì, vulia firmà scunniscitu. Ma era di u foru, què, ne eru sicuru, chì prima di entrà à vedemmi, ùn purtava micca u so elmu, postu chi a so voce era allora più distinta (è dunque più identifichevula), ancu daretu a porta. Ma per avà, si piattava daret’à u so elmu, per esse sicuru d’ùn esse ricunnisciutu da me. Vulia podasse dì chì avianu l’intenzione di lacàmmi in vita, postu ch’ùn vulia esse ricunnisciutu (è di colpu, impedì ogn’identificazione). Ma allora, perchè m’avianu chjappatu. Ùn ebbe avutu u tempu di sprufundisce sta riflezzione chì i dui banditi (possu parlà di banditi, nò ?) ricummincionu à parlà inseme. U primu fù quellu cù i spechjetti neri : “Era ellu ch’ellu ci vuria chjappà ? Ùn mi sssssssò micca sssssssbagliatu, almenu ?” “Nò, o Lernazg, ghje ellu.” Rispose l’omu cù l’elmu di motò, a voce sfurmata. Prima indicazione per u dettettivu ch’o eru : u primu si chjamava Lernazg. U famosu Lernazg implicatu in l’affare Ferletti chì avia fattu paura à Cumpà. Vulia dunque dì ch’ellu avia capitu ch’o aviu qualcosa nant’à ellu. Vulia dunque dì ch’ùn m’eru sbagliatu in e mio deduzione. Vulia dì dinù chì era quellu chì si piattava a faccia chì avia cumandatu u mio rapimentu è chì era l’altru, Lernazg, chi l’avia esecutatu. Dunque, vulia dì ch’ùn era micca Lernazg chì m’avia fattu smarisce per impediscemmi d’inchiestà nant’à ellu, mà qualchissia d’altru, chì avia assai paura di mè per piattàssi a faccia, è ch’o frasturnavu monda. Ma ùn ebbi u tempu di cuntinuà sta riflezzione, chì Lernazg dumandò : “È chì n’avemu dà fà di ellu, o SSSSSSSgiò Vituperi ?” Interessente ! L’altru si chjama “Sgiò Vituperi”. Ma postu ch’ùn ci hè nimu chì si chjama cusì nant’à u foru, possu sottupone chì hè un’cugnome per, una volta di più, ùn fàssi riccunosce da mè. “Hè propiu periculosu ! Risicheghja di scopre qualcosa di moltu cumprumettante nant’à mè. Ne sà dighjà troppu... ancu s’è per avà, ùn hà sicuramente capitu nunda.” Rispose u dettu Vituperi. “È dunque ? Chì n’emu da fà ?” Dumandò un’altra volta Lernazg. Vituperi rispose : “U manteneremu prighjuneru quì fin’à a Fiera di San Golfachinu, in paese d’Ostraghja, è dopu...” Ùn cumpiò mai a so frasa. Solu una risa gattiva gattiva succedendu à a so dichjarazione, mi lacò augurà ch’ell’ùn avianu micca l’intenzione d’esse bravi incù mè. Fecì mentalmente u calculu. A Fiera di San Golfachinu si passa u 24 di lugliu. Eramu podasse i primi ghjorni di u mese di ghjunghju (dicu “podasse” chì ùn possu cunfirmà incù certitudine u numaru di ghjorni duve sò statu incuscentu)... vole dunque dì ch’aghju più d’un mese, quasi dui, per fughje di quì d’una qualunqua manera. Dopu, podasse chì avianu à tumbàmmi. Aviu dunque l’UBLIGAZIONE di fughje di quì (ma, cume l’avete propiu induvinatu, aghju riesciutu a mio scappera, postu chì sò quì per parlànevvi). Lernazg ripigliò a parolla : “Aghju capitu. Firmerà quì fin’à a Fiera... è avà, chì femu ?” U mistiriosu Vituperi ebbi una risa gattiva è rispose : “Avà, ci vole à fà crede à a so morte. Per quessa, aghju dà chjamà à Ghjuvan’Filici chì l’hà dà annuncià à tutt’u foru corsu. D’altronde, sta nutizia ùn seria micca falsa, sol’un pocu... anticipata...” È i dui malfatori schjattonu di risa.
Pò, Lernazg s’addirrizzò per a prima volta à mè : “Da quì à qualche ore, ti feraghju purtà un’pane è una buttiglia d’acque... Per avà, devi firmà in vita.” E i dui malfatori si n’andonu, lacandummi solu incù e mio riflezzione.
Aviu in testa parechje quistione ; perchè m’avianu fattu smarisce ? Perchè mantenemmi prighjuneru fin’à a Fiera di San Golfachinu ? Cosa si devia passa in sta fiera ? Cosa vulianu fà di mè ? È sopra tuttu : QUALE HE U FURISTU CHI SI PIATTA SOTT’A U CUGNOME DI SGIO VITUPERI ? Più ch’è mai, deviu scappà.
|
_________________ http://cumpalliols-in-corsu.over-blog.comTandu i figlioli adduniti sott'à listessa bandera cù una vuluntà cumuna Feranu di stu paese una nazione fiera, ùn ne mancherà manc'unu È feranu l'avvene. A. Olmetta |
|  | | Cumpalliols Fangu

Nombre de messages: 2317 Age: 22 lucalizazione: Casinca Date d'inscription: 17/02/2008
 | Sujet: Re: I nostri scritti Sam 5 Sep - 15:04 | |
| | Citation: | Dopu a partenza di i dui banditi, firmaiu solu, ben’decisu à fughje di quì. Ma prima, vuliu sopra tuttu piglià u tempu di una riflezzione chjara è linda, per fà u puntu nant’à tuttu cio ch’aviu amparatu in pocu tempu, per infine, truvà un’oppurtunità per fughje di quì. Ma in fattu, ùn ebbe avutu u tempu di riflette, chì mancu vinti minute dopu, a porta di u fondu s’aprì un’altra volta, per fà entre un’terzu "visitore" chì s’assumigliava monda à una spezia di marinaru di a vechja ghjenerazione (ancu s’ell’ùn era micca tantu vechju) chì sì piantò davant’à mè, fieru fieru, è m’interpellò cù ste parolle : "Orsu Dumenicu Solechjari ! Infine ti tengu in u me puteri !"
U tipu mi paria assai più periculosu chè stu tontu di Lernazg. Podasse forse era ancu più periculosu ch’è u sgiò Vituperi, ma per avà, ùn ne eru sicuru. Ancu a so manera di piantàssi davant’à mè era una manera di sfidàmmi. Di colpu, eiu, per struncata, rispose : "Ùn prisumi di nunda !" L’altru si misse à ride è pò aghjunsì : "È cosa poi fà avà ? Sì intravatu è prighjuneru ?" Senza lacàmmi impaurì, li dumandò : "Quale sì, tù ?" L’altru mi rispose : "Sò u Capitanu Ghjuvan’Filici. Aghju qualchi interessi nant’à a to smariscione. Per quessa, m’aghju da occupà di tè fin’à u 24 di lugliu..." "Iè, a socu dighjà. Serà a Fiera di San’Golfachinu..." Interrompìllu. U fattu di tagliàlli a parolla era, per mè, una manera di pudè stabiliscellu, forse d’annerbàllu, è cusì di fàlli dì più ch’ellu ne vulia dì. In fattu, ùn viaghjò, è l’altru, senza annarbassi, mi spiegò : "Cio chì t’accaderà dop’à u 24 di lugliu ùn m’interessa micca. U più impurtante hè di sapè chì oghje, è fin’à u 24 di lugliu, seraghju eiu chì ti surveglieraghju. Capisci ?" Ùn rispundìu nunda. U Capitanu ripigliò a parolla : "M’intaressu dinù à un’amicu toiu. Un’certu Antonu." Audendu stu nome, frizzinaiu. Antonu era u nome di u mio maestru. Quellu chì m’avia amparatu u mistieru di dettettivu. Quellu chì avia disciuplicatu tant’inchieste, è chì avia cumpiitu a so carriera maritendussi incù a bella Diana Dilalba. Cumminciavu à teme per ellu. Ghjuvan’Filici cuntinuò : "Sapii chì Antonu tene in a so pussezzione monda ducumenti nant’à mè. Ellu, è dinù u so amicu Matteu Mattei. Aghju pruvatu di neutralizàlli grazi’à un’certu Mister Palu, ma ùn aghju più avutu nutizie. Per quessa, aghju pruffittatu di u fattu chì un’certu Sgiò Vituperi abbia vulsutu sbarrazzàssi di tè per pudè interrugàtti cuncernendu Antonu. Sapii dinù ch’ùn sò micca eiu chì vogliu a to morte ; hè u Sgiò Vituperi. Eiu, vuleriu solu sapè induve si trova Antonu ?" Una volta di più, sceglì d’un risponde nunda. Prima per ùn passà micca per un’vigliacciu, è dopu perch’ùn aviu manc’una sol’idea di u locu induve si pudiu truvà Antonu. Mancu s’o abbia sappiutu ùn averebbe dettu nunda, chì eiu... acqua in bocca. Ghjuvan’Filici dichjarò : "Mi ne dubbitavu. Tù ùn sì micca di quelli chì zigulanu. D’una certa manera, sì un’omu d’onore, è mi face piacè. Ma... avemu i mezzi per fàtti parlà." Sì piantò una cria di parlà, cume per appughjà u colpu, è cuntinuò : "Aghj’à chjamà qualch’amichi mei, è si viderà s’è tù’n’ti metti micca à cantà." È tantu si pigliò una risa gattiva gattiva.
U Capitanu minò allora e so mane, è entronu in a pezza trè persunnaghji. U primu era, per ripiglià una definizione ch’ùn hè micca veramente di mè, un persunaghju un pocu stranu, cù una pirrucca di u XVIIIu ; i dui altri parianu più nurmali. U Capitanu li prisentì : "Eccu u Cavaglieru Diotaiutu di Mirvella, accumpagnatu da u Duttore Tagliacappu è di Mister Palu. Ste ghjente quì sanu cumu fà per fà parlà a ghjente. È poi ringrazià à Diu ch’ùn abbia avutu u tempu di cuntattà à u Boia o u Castratore ! Sti dui quì, veneranu dopu ! È podasse chì averemu dinù à Lernazg..."
À stu mumentu precisu, u Duttore Tagliacappu li tagliò a parolla, ridendu : "Stu scemu chì si piglia per satanassu ?! È chì n’avemu à fà, d’un tontu cusì ?" "Hè sicuramente un’scemu irricuperevule, ma per fà parlà a ghjente, hè un’tarcanu anc’ellu." Rispose u Capitanu. "Bon. Chì femu, avà ?" Dumandò Mister Palu. "Avà, abbalutichemulu, per pudèllu traspurtà faciulmente in a mio nichjula. Per avà, ùn vole parlà. Ma attenti chì da quì à pocu, quand’ell’averà fattu cunniscenza incù e nostre metode per fà parlà a ghjente, vidarete ch’ellu serà prontu à cuntàvvi n’importa chè." Spiegò u Capitanu. Tandu sì lamponu tutti nant’à mè, per intravàmmi più ch’eru dighjà intravatu. Solu u Cavaglieru firmava luntanu, viutendu u cuntegnu d’un batrettu nant’à u so mandile. Pò, s’avvicinò di mè incù u so mandile chì sintia l’ether ancu da luntanu è u mi misse sott’à u nasu. Dopu... dopu, aghju naturalmente persu cunniscenza.
|
_________________ http://cumpalliols-in-corsu.over-blog.comTandu i figlioli adduniti sott'à listessa bandera cù una vuluntà cumuna Feranu di stu paese una nazione fiera, ùn ne mancherà manc'unu È feranu l'avvene. A. Olmetta |
|  | | Cumpalliols Fangu

Nombre de messages: 2317 Age: 22 lucalizazione: Casinca Date d'inscription: 17/02/2008
 | Sujet: Re: I nostri scritti Sam 5 Sep - 15:05 | |
| | Citation: | Quandu mi sò svegliatu eru, sempre intravatu mani è pedi, prighjuneru in u cofanu d’una vittura chì viaghjava. Sentiu almenu quatru o cinque voce sfarente, chì venianu sicuramente di a vittura stessa chì discutavanu inseme. Aviu a mente in mille pezzi ! S’o mi ricurdavu bè l’ultimi abbenimenti, u Capitanu Ghjuvan’Filici è i so sbirri, dopu à avemmi neutralizatu, mi purtavanu in un’altru locu per pudè turturàmmi. Perspettive ralegrante ! Ne eru sicuru, era propiu u mumentu per scappà ! Aviu tuttu nant’à mè per pudè urganizà una scappera : u mio cultellu-bottulu, i splusivi piattati in i mio scarpi, è ancu a mio pistola piattata in altrò. Ma in fatti, a mio riflessione per scappa era appinucia paralisata da un’prufondu sintimu di vergogna d’essemi fattu surprende cusì faciulmente. Certe, eranu quatru, è eru solu contr’à quatru, ma ùn sò Orsu Dumenicu Solechjari ! Ùn sò u più brigliante (u più bellu dinù, ma què, hè un’altr’affare) dettettivu di tutta a Corsica ? Un so quellu chi ha riesciutu à fughje di e prighjone francese (essendu, vera, un’pocu più ghjovannu a quell’epica) ? Un so quellu chì hà passatu assai mesi di a mio vita in a machja ? Ma cumu averia fattu per cascà in una trappula simile ? Infine, rializaiu ch’ùn ghjuvava à nunda di lagnàssi. Aviu un’cultellu, aviu qualchi splusivi, aviu una pistola : pudiu fughje.
Un abbenimentu interrompì e mio riflessione : a vittura piantò ; eranu ghjunti a destinazione. In stessu tempu, e voce s’eranu tese è poc’à pocu, tutti escianu di a vittura. Pocu dopu, aprinu u cofanu di a vittura permittendummi, di colpu, di ritruvà appena d’aria novu è di spaziu, ma micca tantu di lume, chì lume, ùn ci ne era tantu. Eramu di notte. U prim’affare ch’o vedii quand’u cofanu fù apertu, fù sette personne chì mi fighjonu parendu vulemmi male. D’altronde, ùn era micca falsu : ci eranu tutti. Ci era u Capitanu Ghjuvan’Filici, u Cavaglieru di Mirvella, u Duttore Tagliacappu, Mister Palu, dui altri ch’o suppunii esse u Castratore è u Boia, eppò Lernazg. U solu chì mancava era u mistiriosu Sgiò Vituperi ; quellu ch’o pinsavu esse u cerbellu di tutta st’affare. Quellu ch’ùn vulia micca esse ricunisciutu.
Si missenu à trè per fàmmi esce di u cofanu (vi ramentu ch’eru intravatu, mani è pedi, è chì, di colpu, ùn pudiu esce solu solu) per ponemmi in terra.
In fattu eramu sempre in piena furesta. Certe, una furesta traversata da una strada catranata, ma una furesta quantunque, è nisun’casa ùn si vidia à a vicinanza. Un’capiscia micca troppu a situazione, ma ùn m’impurtava più ch’una sol’affare, chì era di pudè riesce à fughje di quì. Fù à stu mumentu precisu chì Ghjuvan’Filici annunciò : "Andemu. A strada hè sempre longa. Sì tù chì u cuttighji o Lernazg. Riveneremu, noi altri, da quì à una mez’ora incù tutti i strumenti per un’bonu interrugatoriu." Lernazg sghignazzò : "Eiu, ùn aghju mai avutu bisognu di strumenti. E mio mane bastanu." È Ghjuvan’Filici rispose : "Hè per quessa ch’è tù ti starai quì incù ellu fin’à u nostru ritornu. È ci aspetti, per cummincià." È, di colpu, tutti sì n’entronu in a furesta bughja (ancu più bughja di notte), lacchendummi solu incù Lernazg.
A situazione era inesperata. Un aviu più ch’un’solu guardianu. U tipu mi paria cumpletamente baulu, è eiu, aviu sempre cultellu, pistolla è splusivi. In cundizione simile, ùn pudiu ch’è riesce.
Facianu dighjà cinque minute chì tutti l’altri eranu partutiti laccandummi solu incù un’solu guardianu. Avia dettu, u Capitanu ch’elli avianu da rivene da quì à menu d’una mez’ora. Vulia dunque dì chì e cundizzione eranu più ch’e favurebile per mè. Fighjavu un’pocu quellu ch’ell’avianu laccatu per cuttighjàmmi. Paria veramente un’lonzu. È ancu di notte, purtava sempre i so spechjetti neri ! Mi dumandavu da vera cosa pudia vede incù spechjetti simile ! Mi dumandavu perchè ch’ùn avianu laccatu ch’una sola personna per cuttighjàmmi. È sopra tuttu, perchè avianu laccatu un’baulu cusì ! Eiu, eru in terra, intravatu mani è pedi, un’bavagliu nant’à a bocca. Pariu tuttu un’ficatellu (scusate madamicelle di prisentàvvi un’imagina di mè pocu sensuale, ma rassicuratevvi ; ùn hà da dura ; ùn aghj’à stà tantu in sta situazione). Lernazg, in quant’à ellu, era arrittu, bè drittu, è mi fighjava, u visu impersunale, senza dì nunda. Eiu, cumminciavu à priparà, in u mio ciarbellu, a mio scappera, chì avà, era imminente. Prima staccàmmi e mane incù u mio cultellu bottulu (u più difficiule) ; dopu staccàmmi i pedi incù e mio mane (micca troppu difficiule) ; dopu piglià a mio pistola per minaccià à Lernazg, è neutralizàllu ; è infine, scappà incù a vittura. U più difficiule era d’aspettà una seconda, o ancu frazzione di seconda d’inattenzione di Lernazg, è sopra tuttu d’andà in furia. Ma, tuttu ghjunghje sempre quand’omu aspetta. In fattu, à un’mumentu datu, Lernazg calò l’ochji per pigliàssi una sigaretta (di marca indeterminata ; precisu bè, per ùn fà micca publicità gratuita nant’à u foru !) in a so curetta. Era u mumentu, per mè. Tuttu andò in furia vera. Passaiu e mio mane davant’à la mio camisgia in u locu precisu duve si truvava u mio cultellu bottulu. Una seconda è trè decimi. Pò, m’addirrizzaiu, è cù e mio mane disintravate, pruvaiu à staccà i ligami ch’intravanu i mio pedi. Ma Lernazg dighjà, avia riagitu è rizzava a so pistolla (9 mm) nanz’à è ! Si truvava à menu d’un metru di mè. In una frazzione di seconda, è senza troppu riflettà, li daiu un’colpu di pedi u più forte pussibulu (vi ramentu chì e mio dui anche eranu sempre ligate inseme è ch’eru in terra) in e talorche. Lernazg mughjò di dulore è pò si ne cascò in terra. Prufittaiu di sta situazione per infine disfà i ligami chì m’intravavanu anche è pedi per, infine, mettemi arrittu. Lernazg era firmatu in terra, chì era probabilmente menu rapidu ch’e mè, è podasse menu addestratu. Caschendu, avia ancu cappiatu a so pistolla. Ne pruffitaiu, una volta di più, per racoglie l’arma (fendu in sorte d’avèllu sott’à l’ochji, chì ùn sò micca scemu, eiu ; cosa cridite voi ?) è minacciàllu. Certe, aviu sempre a meia, a pistola, ma almenu, ùn aviu bisognu di pigliàlla, chì era troppu bè piattata ! Avà, e cose eranu sfarente, è eru eiu chì minacciavu à Lernazg, chì era in terra, arrabiatu d’essessi fattu piglià cusì, chì m’insultava è spudava. Pudiu ancu tumballu, chì a so pistolla era incarcata, ma u fattu hè ch’ùn aghju mai tombu à nimu è ch’ùn aghj’à micca cummincià oghje. Di colpu scelgìi di neutralizàlu minendulu in capu incù a so pistolla, fendu in furia per ùn fàmmi ripiglià l’arma. A u primu colpu, Lernazg cascò incuscentu.
A mio situazione era, dapoi menu d’una minuta, assai migliurata, ma ùn eru salvu quantunque. L’altri pudianu rivene subitu subitu, è s’o aviu riesciutu à triumfà d’un’baulu cume Lernazg, eru menu sicuru di pudè triumfà in u stessu tempu, è di Ghjuvan’Filici, è di Mirvella, è di Tagliacappu, è di Mister Palu, è di u Boia, è è di u Castratore ! Ancu per mè, era un’pocu troppu. Di colpu, è senza piantà, cuntinuaiu u mio pianu.
Mi n’andaiu à a vittura chì ci avia purtati tutti quì. Era une bella vittura nera, di lussu (di marca indeterminata ; precisu bè, per ùn fà micca publicità gratuita nant’à u foru !). Una vittura di mac. Una vittura chì mi cunvenia perfettamente ! Di sicuru, ùn avianu laccatu e chjave nantu. Un era scemu Ghjuvan’Filici ! Era podasse ancu troppu intelligente. Pudiu andà à vede s’e Lernazg ùn avia e chjave di a vittura nant’à ellu, ma m’averia mondu stunatu ch’è Ghjuvan’Filici ebbe avutu assai cunfianza in ellu per dàlli e chjave. D’altronde, ci era una manera più simplice : i filli sott’à u tavulone di bordu (cumu ? ùn si dice micca cusì ? bon, allora ditemmi cum’ellu ci vol’à dì postu ch’è vo sapete tutti, voi). Trenta seconde dopu, eru partutu incù a vittura. U più difficiule era fattu. U più difficiule, ma micca u più longu, chì avà, ancu s’o’n’eru più prighjuneru, ùn sapiu mancu induve eru (nant’à una strada ingirata dà una furesta, cume Vizzavona, o Valdu-Niellu, o Aitone...) è ùn sapiu micca di chì manera i mio nemichi mi perseguitaranu (ancu s’o aviu arrubatu a sola vittura ch’ell’avianu). Dunque pigliaiu a decisione di cuntinuà a strada fin’à u primu paese. Dopu, mi sbruglieraghju per arripusàmmi appena, è dopu, riparteghju à attaccà tutti quelli chì mi volenu u male, è sopra tuttu u mistiriosu Sgiò Vituperi ! |
_________________ http://cumpalliols-in-corsu.over-blog.comTandu i figlioli adduniti sott'à listessa bandera cù una vuluntà cumuna Feranu di stu paese una nazione fiera, ùn ne mancherà manc'unu È feranu l'avvene. A. Olmetta |
|  | | Cumpalliols Fangu

Nombre de messages: 2317 Age: 22 lucalizazione: Casinca Date d'inscription: 17/02/2008
 | Sujet: Re: I nostri scritti Sam 5 Sep - 15:06 | |
| | Citation: | Caminavu dapoi un’quartu d’ora (è senza ancu sorte di a furesta), quandu vedìi, in pien’mez’à a strada, una femina ! Di colpu, piantaiu a vittura, è ne escìi per andà scuntràlla. Una donna, sola, in un’locu simile, in pien’mezz’à a strada... ecc’un’affare pocu urdinariu ! Podasse chì era una trappula, ma u mio stintu di dettettivu mi dicia ch’ùn era u casu. A donna paria inafantata è spavintata, è in più di què mi facia gran’segni ! Eru ubligatu di piantà a vittura.
Escìi di vittura andendu vers’ella. A donna avia, da veru a paura. Ma micca di mè, chì à u cuntrariu, curria versu mè. Quand’ella fù à bastanza vicina, cumminciò a cunversazione cusì : "Site bè Orsu Dumenicu Solechjari ? U dettettivu ?" U fattu ch’ella mi cunnoscessi mi stumacò appena, ma dop’à una serata simile, poc’affare pudia ancu stumacàmmi. Li rispundii : "Iè, sò eiu. Perchè ?" A donna trimava è suvava, ma in fattu, era da veru una bella donna. Dichjarò : "Grazi’a Diu, site salvu !" Aghjunsi : "O sgiò dettettivu, devu cullà cun’voi in a vittura. Devimu parlà. Cuncerna u Sgiò Vituperi, u terribile." Stu nome ebbi nant’à mè un’effettu ben’peghju ch’è d’amparà ch’ella mi cunniscia. Per u mumentu, ùn capisciu nunda, ma postu chì u mio stintu mi dicia chì trappula ùn ci ne era, è ch’ell’era sincera, decidaiu : "Cullemu in vittura. Mi spiegherai caminendu." Cusì, culliamu tutt’i dui in a vittura ch’o feccii smarrà prestu prestu. Era veramente una bella zitella. In più di què, paria impaurita di qualcosa, è sapia qualcosa nant’à mè, è nant’à Vituperi. Ma nanzu di cummincià sta parte di a discussione, li dumandaiu, per apre a cunversazione : "Cumu ti chjami ?"
"Mi chjamu Sumenta." Rispose l’inaspettata femina. "Sumenta ? Eccu un’bellu nome ch’è quessu. U porti bè." Li dichjaraiu incù enfasi. "Grazie, dettettivu." Rispose Sumenta. Sumenta era dighjà menu nerbosa. Si truvava in una situazione più rassicurante. Esse moltu bravu cun ella ùn pudia esse ch’è un’piacè per mè. Cuntinuaiu : "D’altronde, pensu cun’sincerità ch’una cusì bella zitella ùn pò avè ch’è un’nome di i più belli." "Grazie." Rispose Sumenta, podasse un’pocu disturbata da e mio parolle. Decidendu d’ùn fàlla micca paura, ne firmaiu quì, per u mumentu, urientaiu a discussione d’un’altru latu : "A notte hè troppu bughja per una cusi dolce è cusì belle ghjuvanotta. Cumu hè ch’è ti fussi quì à meza strada, tutta impaurita, à a mio ricerca." Sumenta, chì dighjà un’trimava più, mi spiegò : "Ancu senz’avèvvi mai vistu, eru inchieta nant’à voi. Sapiu chì quellu chì si piatta sott’à u cugnome di Sgiò Vituperi vi vole u male... ma podasse seria megliu ch’o vi cuntessi tutta a storia dapoi u principiu..." "Fà cum’ella ti pare." Incuragiilla. Di colpu, Sumenta cumminciò à cuntàmmi : "Mi chjamu Sumenta, è sò uriginaria di a pieva di Lota. L’altru ghjornu, era fallata in paese d’Ostraghja per andà à vede un’amicu meiu, chì si chjama Blaccu Bloccu, è chì si ne stà qualchi ghjorni in stu paese."
Sì piantò una criuccia di parlà, ma ripigliò prestu prestu : "Ci eramu datu appuntamentu à u caffè di l’alivi fiuriti, accant’à a piazza... Ma eru in avanza, eiu. Di colpu, m’era stallata à un’tavulinu nentru, per aspittàlu, chì facia troppu caldu per firmà fora. Eru a sola cliente. Fù cusì ch’aghju vistu affàccàssi à u cafè cinque o sei omi chì parianu assai stranii. Unu, paria un’marinaru di i tempi fà, un’altru paria un’nobile di u XVIIIesimu,... vidite ?" Per parlà francu, sti persunnaghji mi ramintavanu qualcusella. Un’ricordu cunfusu di qualche ore fà. Li dichjaraiu : "Iè. L’aghju dighjà scuntrati." Di colpu, cuntinuò a so storia : "Quand’elli sì sò stallati, u patrone di u caffè m’hà dumandatu, di sorte, di manera propiu scurtesa. Ma cume era solu è ch’ell’eranu parechji, eru ubligata di sorte per stallàmmi nant’à i tavulini di fora. À stu mumentu precisu, vedìi entre un’altru tipu, chì piattava a so faccia sott’à un’elmu di motò. Cumminciavu à dìmmi ch’ellu si priparava qualcosa d’inabituale, è pocu dopu, ebbe avutu cunfirmazione, chì quandu l’omu incù l’elmu hè entratu, u patrone di u caffè s’hè spicciatu di chjode tutte e finestre è ancu a porta, ma i muri era à bastanza fini, è aghju intesu tuttu u cuntrastu chì a seguitatu." "È cosa ai intesu, car’acella ?" "Ùn v’aghj’a micca fà un’contu resu precisu di e discussione, ma anu parlatu più d’una mez’ora, è aghju capitu chì l’omu chì sì piattava sott’à l’elmu si facia chjamà Sgiò Vituperi, ch’ell’hè un’banditu, è ch’ell’hà chjamatu tutti l’altri per priparà l’arrubatura di u più grande diamente di u mondu." "Iè !" M’esclamaiu. Infine cumminciu à vede un’pocu più chjaru. Pensendu à i prezzi di e petre, era chjaru per mè chì u più grande diamente di u mondu costava caru caru. Ma Sumenta ùn avia compiu a so narrazione, è cuntinuò : "U più grande diamente di u mondu, l’aghju amparatu stendulli à sente, si chjama u Diamente Vergine, pesa dui chilò è mezu, è hè statu compru, parechji mesi fà, dà un’certu Ghjuvan’Federiccu, di Bunifaziu. Cuscente di u valore di sta petra, u tene chjosu in una casciaforte, è i banditi a sanu. Ma sanu dinù chì per u 24 di lugliu, per a Fiera di San Golfachinu, in paese d’Ostraghja, ghjust’à puntu, u dettu Ghjuvan’Federiccu, chì serà prisente per u cuncorsu di chjam’è rispondi, u purterà nant’à ellu, podasse per offrellu à una donna. Ne volenu prufità per arrubàllu."
Avà, era bellu chjara a situazione ; capisciu megliu perchè Vituperi avia parlatu di a Fiera di San Golfachinu, di u paese d’Ostraghja, è di u 24 di lugliu. Mi paria chì Sumenta avia finitu, ma in fattu, ùn era u casu, chì cuntinuò : "...è Vituperi hà dinù parlatu di voi. Hà dettu chì site un’dettettivu brigliante chì pudia cumprumette tutta l’uperazione, è chì per quessa, hà parlatu di tumbàvvi à u più prestu. À stu mumentu precisu, quellu chì s’assumigliava à un’marinaru l’hà cuntratu, dicendu ch’ellu vulia mantevvi in vita per pruvà à fàvvi parlà d’un’certu Antonu è d’un’certu Matteu Mattei, dui omi chì, d’apress’à elli, cunniscite, per compie, cum’ell’hà dettu, un’affare cume "a guerra di u foru" o simile parolle. Vituperi, scuntentu d’esse cuntradettu, hà quantunque accitatu, è l’aghju intesu priparà una trappula incù un’falsu cignale. Eccu tuttu cio ch’aghju intesu." Allora chì Sumenta ripigliava u so fiatu, a mio mente travagliava dighjà. A pensate principale chì occupava u mio cerbellu era u gran’meritu di sta ghjovanetta. Senza esse dettettiva prufessiunale, era stata testimonia d’un’cuntrastu d’impurtanza maiò trà banditi, è non’solu avia capitu tuttu, ma ùn s’era sminticata di nunda, è avà, era ella chì mi salvava, spieghendummi tuttu. Ancu venendu solu di fà a so cunniscenza, eru moltu fieru d’ella. Li sprimaiu : "Umbeh ! Ùn sì micca solu bella, sì dinù intelligente è scatavolta." Ma Sumente ùn avia tantu laziu di riceve cumplimenti, chì ùn avia micca finitu di parlà. Dopu à avè marcatu un’rifiatu, ripigliò : "Dopu, sò tutti esciuti, i banditi. U Sgiò Vituperi u primu, u patrone di u caffè, chì, l’aghju amparatu durante a cunversazione, si chjama Mister Palu, l’ultimu. Tantu mi sò piattatu, è pò dopu, sò andat’à vede à Blaccu Bloccu. Li aghju cuntatu tuttu, è inseme, avemu pigliatu una decisione." Eru più ch’è interessatu. Ma per un’pare micca tagliàlli a parolla, avà chì era lampata, ùn aghjunsii nunda, aspettendu a seguita, ch’ùn tardò micca : "Postu ch’ùn sì pudia chjamà a pullizza postu ch’è vo site sempre ricircatu, avemu decidatu di purtàvvi succorsu noi. In u caffè, Vituperi hà precisatu moltu ditagli cuncernendu u locu duve seriate imprighjunatu, è tutte e mosse ch’elli ferianu d’un’locu à l’altru. Sapiu dunque in chì locu seria statu pussibile di liberàvvi. Blaccu Bloccu s’hè procuratu duie pistole, una per mè, l’altra per ellu, è sta sera, eramu fora per andà à liberàvvi. Ci simu chitati per increscì e scenze di ritruvàvvi. Blaccu Bloccu hè andatu à u Stazzu di a Pecura Briagga, induve devianu purtàvvi, è chì si trova sopr’à u Monte Bughju, è eiu aghju seguitatu a strada." Eiu chì cridiu avè avutu à bastanza surprese per un’solu ghjornu, ùn ne riveniu micca. Quantu curraghju. Attacàssi sola, o quasi, ancu armata, à una mansa di banditi ! Eru, da veru, moltu impressiunatu ! In dece minute, aviu avutu moltu più infurmazione ch’o bramavu. Sumenta cumpiò : "U prublemu hè chì a mio vittura hè cascata in panna allora ch’o cullavu. Di colpu, aghju persu assai tempu, è aghju cuntinuatu à pedi, ma eru pocu uttimista. Aviu ancu a paura. Grazi’à Diu, v’aghju trovu, è in salute. Aghju mandatu un’SMS à BB è avà, hè in traccia di rivene. Eccu ! Avà v’aghju dettu tuttu, à voi di spiegàmmi." Chì curraghju ! In più di què, mi piacia a so manera di cumandà. Senza fàmmi pregà, li cuntaiu tuttu, senza scurdammi di nunda, dapoi u principiu. Quandu ebbe finitu, decidiimu, dopu à avè ricuparatu à Blaccu Bloccu, d’andà arripusàssi appena, inde ella, per esse in forma u lindumane. U lindumane, era privistu ch’o cuntatessu à Eiustessu, u mio infurmatore principale, ch’ella cuntatessi à Elvira, un’amica soia, è ch’inseme, pudessimu riflette à una manera per impedisce l’arrubezza di u Diamente Vergine di Ghjuvan’Federiccu, è in u stessu colpu, amparà infine, a vera identità di u Sgiò Vituperi.
|
_________________ http://cumpalliols-in-corsu.over-blog.comTandu i figlioli adduniti sott'à listessa bandera cù una vuluntà cumuna Feranu di stu paese una nazione fiera, ùn ne mancherà manc'unu È feranu l'avvene. A. Olmetta |
|  | | |
| Page 5 sur 6 | Aller à la page : 1, 2, 3, 4, 5, 6  |
| | Permission de ce forum: | Vous ne pouvez pas répondre aux sujets dans ce forum
| |
| |
| |