| | |
| Auteur | Message |
|---|
Cumpà Fangu

Nombre de messages: 2277 lucalizazione: Casinca Date d'inscription: 17/02/2008
 | Sujet: Re: I nostri scritti Sam 5 Sep - 15:07 | |
| | Citation: | Dopu à una notte passata in paese d’Ostraghja ospitatu da Sumenta è Blaccu Bloccu (chì era rivenutu senza prublemi di u Stazzu di a Pecura Briagga), aviu decidatu di firmà quì almenu dui o trè ghjorni, chì mi paria esse troppu risicatu ch’è di riturnà ind’è mè, per u mumentu. Fù cusì chì, u lindumane à dece ore, in sta casa imprestata da Sumenta è Blaccu Bloccu, aviu decisu una riunione strasurdinaria per priparà infine a mio risposta. Fora di Sumenta, di Blaccu Bloccu, è di mè (ben’intesu), ci eranu dinù Elvira è Eiustessu (u mio infurmatore principale ; un’tipu assai straniu in u quale ùn aghju tantu cunfidanza, ma postu ch’ell’hè sempre statu un’bon’infurmatore...). Per pudè impedisce l’arrubezza di u Diamente Vergine, pruprietà di Ghjuvan’Federiccu da Vituperi è i soi durante a Fiera di San Golfachinu. Fù per quessa chì, qualche ore dopu, principiaiu una piccula inchiesta nant’à stu Ghjuvan’Federiccu. Fù cusì ch’amparaiu chì era bunifazincu, pastore, ch’ellu travagliava certe volte in Savaghju, è ch’ell’aviu compru, pocu nanzu, u più gran diamente di u mondu : u Diamente Vergine. Un era tantu riccu, Ghjuvan’Federiccu ; micca à bastanza per cumprà un’ghjuvellu cusì, è mi paria chì ci eranu sempre assai bughji in sta storia, ma per avà, u sol’affare ch’ellu ci vuria esse d’avertellu. Trè ghjorni dopu, a mio inchiesta finita, decidaiu infine d’andà à vede à stu Ghjuvan’Federiccu in u so travagliu in Savaghju per parlà un’pocu cun ellu. Quandu ghjunghjìi quassù, i patroni m’amparianu chì Ghjuvan’Federiccu era dighjà ripartutu in Bunifaziu. Fù cusì ch’o ripartìi versu Bunifaziu à scuntrà infine stu mistiriosu citadeddaiu ch’era Ghjuvan’Federiccu.
Ghjuntu ind’è ellu (chì eiu, quandu cercu à qualchissia, u trovu sempre), mi prisentaiu à ellu, è li cuntaiu tuttu, è sopra tuttu u periculu per ellu d’andà solu è senza prutezzione in a Fiera di San Golfachinu.
Ellu, à contu soiu, mi spiegò chì stu Diamente, ùn l’avia micca compru, chi soldi ùn ne avia tantu, ma ch’ellu l’avia trovu interratu in a rena di a piaghja di Cala Longa (dopu à u passaghju d’un certu Jacques S. in stu locu) è ch’ellu avia l’intenzione di rigalàllu à a so imprumissa durante a Fiera di San Golfachinu. Li dumandaiu s'ellu ne avia parlatu a monda ghjente, è ellu mi rispose chi no, ch'e sole tre o quattru personne a sapianu.
Ghjuvan’Federiccu, essendu un’omu intelligente, pigliò a decizione d’aspettà appena nanzu di fà un’rigalu tamantu incù minaccie cusì serie.
Eramu sempre discuttendu inseme chì a porta di a so casa fù sbundata. Ghjuvan’Federiccu è eiu ùn ebbimu ch’è u tempu di rializà ch’ellu si passava qualcosa chì era dighjà troppu tardi.
Sgiò Vituperi, accumpagnatu di Ghjuvan’Filici è di tutti l’altri eranu quì. Eranu tutti armati, eranu sei (Vituperi, Ghjuvan’Filici, Mirvella, Tagliacappu, Mister Palu è Lernazg), è noi ùn eramu ch’è dui è eru u solu à esse armatu. Eramu in una trappula TA TA TA TAM ! [picculu rutulamentu di tamburu per materializà u suspens]
Eramnu intrappulati ! Vituperi è i so sbiri eranu quì ! Eranu daret’à noi. Eranu armati. E prime seconde, ùn aghju sapiutu cosa fà... certe, ùn era a prima volta ch’o mi truvavu in una situazione simila, ma, pudete credemmi, he sempre a listess’affare : in i primi tempi, ùn sì sà cosa fà. Dopu, mi vene naturalmente, e cose à fà per salvàssi è cumbatte i mio nemichi, ma in i primi tempi, aghju sempre bisognu di riflette. Fù Vituperi chì mi escì di e mio riflessione quant’à una scappera, dichjarendu, triunfante, è incù una vera voce di gattivu : "Quessa à sapiu ! A sapiu propiu chì Solechjari veneria quì per parlà cun Ghjuvan’Federiccu ! A sapiu chì Solechjari, libaru, ampareria a verità prestu prestu nant’à u mio scopu." Eiu, senza palisà a mio indecizione quant’à u caminu à aduprà per vincelli tutti, dumandaiu, sfidendulu : "Cosa mi parli di u to scopu ? Si talmente strampalatu ch’ùn ai bisognu di mè per piantàtti ! D’altronde, avà, u ghjuvellu hè in securità." Vituperi, senza parè palisà nisun’emuzione, mi rispose, arrugante : "Ch’è tu credi ! Podasse chì, per colpa toia, ùn averaghju micca l’uccazione d’arrubà u Diamente Vergine à a Fiera di San Golfachinu, ma ùn face nunda, chì l’aghj’à arrubà oghje." Cuntinuendu di sfidàllu, rispose : "Ùn arrubarete nunda oghje, chì u Diamente Vergine si trova bè piattatu. Si leccu Vituperi !" "Piant’appena e to cunnerie, chì sò esatammente induve hè piattatu u Diamente Vergine. Si trova in una casciaforte in cantina di sta casa. Ci hè un’codeci di centu sciffri per aprella, ma incù a mio squadra, ti possu dì ch’è no avemu i medii di fàvvi parlà." Rispose Vituperi parudiandu un’vechju filmu. Sentendu què, mi venì l’inchietutina. Micca per mè, chì eiu, ùn temu a turtura, chì sò ghjà statu turturatu, ma per Ghjuvan’Federiccu, dumandendummi s’ellu puderia resiste à a turtura. Quessa era ancu più veru chì seria sicuramente ellu chì seria turturatu, chì eiu, manc’ùn lu cunnisciu, u codici di a casciaforte. Ma ùn ebbe tantu u tempu di riflette di più, chì Ghjuvan’Filici pigliò a parolla : "Pensu ch’ùn averemu micca bisognu di fà usu di a turtura, o Vituperi, chì u mio amicu Tagliacappu hè un’espertu in codici quant’è in chirurgia." "Videremu." Rispose Vituperi, senza parè ralegràssi di st’infurmazione, parlendu da veru cume s’e sta suluzione li dispiacia. "È d’elli chì ne femu ?" Dumandò u Cavaglieru di Mirvella, mustrenducci di u dittu, à Ghjuvan’Federiccu è à mè. "Quandu seraghju in pussessione di u Diamente Vergine, i tumberemu." Rispose, crudellu, Vituperi. "O Sgiò Vituperi ; s’è vo a permettite, mi piaceria monda di pudè, un’altra volta, interrugà à Solechjari per sapè s’ellu sà qualcosa nant’à Antonu o Matteu Mattei." Dichjarò Ghjuvan’Filici. Ma a risposta di Vituperi fù senza ambiguutà : "Innò ! I tumberemu è basta !"
Fù à stu mumentu precisu chì Sumenta entrò in a casa... Tutti funi surpresi da st’entrata propiu inaspettata. Eiu dinù, mi dumandavu cosa facia quì, chì l’aviu fattu prumette di firmà in paese, luntana di u periculu. Ma, una volta di più, l’ebbenimenti sì passonu troppu prestu, chì Sumenta ùn ebbi mancu u tempu di fà qualcosa per aiutàcci, Ghjuvan’Federiccu è eiu, chì i sbirri di Vituperi l’avianu dighjà neutralisata è messa accant’à noi, sott’à a minaccia di e so arme, cume noi. Vituperi, senza lacàssi impressiunà, dichjarò, a voce piena di velenu è d’irunia : "Vecu chì l’amica di u nostru dettettivu ùn hà pussutu resiste à a tentazione di vene à u succorsu di u so eroe. Ùn face nunda... Ferà una personna di più à tumbà dopu à avè trovu u Diamente Vergine." Veramente, stu persunnaghju era infamu. Ùn capisciu micca cumu hè chì un’persunnaghju cusì bruttu è cusì caricaturale in a bruttezza ebbi pussutu esse un’nemicu cusì tenace per mè. Fù à stu mumentu precisu chì Mister Palu dumandò : "Sò d’accunsentu per tumbàlli quand’averemu truvatu u Diamente Vergine, ma per avà, chì ne femu, d’elli ?" "Appicatelli tutti incù a funa, è purtatelli tutt’i trè in u granaghju. Averaghju bisognu di voi altri. Dopu, quand’e no averemu truvatu u Diamente Vergine, podasse chì ti laccheraghju ghjucà incù elli." A voce di Vituperi ùn laca piazza, ne à a cuntestazione, ne à a disubbidienza, è cusì, prestu prestu, fumi intravati mani è pedi è purtati in u granaghju senza pudè truvà l’uccasione di fughje o ancu di sbattessi, chì Mirvella ci avia chluruformatu tutt’i trè !
Quandu mi svegliaiu, eru effettivamente in u granaghju di a casa di Ghjuvan’Federiccu, appicatu incù funa, mani è pedi ! Accant’à mè, si truvavanu Sumenta è Ghjuvan’Federiccu, in u stessu statu ch’è mè, salvu ch’ell’ùn avianu ancu ripigliatu cunniscenza. A situazione era propiu critica. Vituperi avia da furzà a casciaforte da quì à pocu, è ghjustu dopu, avia l’intenzione di fàcci tumbà da Mister Palu. Ùn deviu micca piglià u tempu di riflette chì podasse ch’ùn l’averiu micca, stu tempu ! Deviu agisce, è prestu !
Di colpu, incù u mio bottulu-cultellu di a mio camisgia, mi staccaiu prestu e mani. Pò, dopu à avè liberatu e mio mani, staccaiu i mio pedi per liberàmmi cumplettamente (iè, à socu, aghju dighjà fattu cusì l’ultima volta... è allora ?), è po, m’alzaiu. Dopu à avè liberatu dinù à Sumenta è a Ghjuvan’Federiccu, li svegliaiu dopu à parechji sforzi. Ùn aviu micca pianu per a scappera, ma prima, vuliu avè una piccula cunversazione incù Sumenta. Prestu li dumandaiu : "Cumu hè ch’è tù fussi quì ?" "Ùn vuliu micca laccàtti solu in facci’à u periculu." Rispose Sumenta. "Si venuta sola ?" Li dumandaiu un’altra volta. "Innò. Ci sò Elvira è Blaccu Bloccu in a vittura. Mai ùn averiu fattu a tuntia di vene sola sola quì." Mi spiegò Sumanta. Rifflettendu in furia à st’infurmazione, mi dumandaiu s’è Elvira è Blaccu Bloccu eranu stati dinù neutralisati da Vituperi, ma mi dì ch’ùn era sicuramente micca u casu, postu chì sinnò, serianu sicuramente prighjuneri cun’noi altri (ch’ùn pensu micca chì Vituperi ebbe fattu dui gruppi di prighjuneri). Dunque vulia dì chì aviamu un’attù ch’è i nostri nemichi ùn cunniscianu micca. Ci vulia prufitàne. Dopu à sta piccula riflezzione, annunciò, parlendu à Sumenta : "Car’amica, averaghju bisognu ch’è tù fessi esatamente cio ch’o t’aghju dà dì prestu." "Iè ?" "Emu da sorte da quì. S’ell’ùn ci hè nimu, vogliu ch’è tù corsi, incù Ghjuvan’Federiccu, fin’à a vittura. Eiu firmu quì per un’mumentu. Vogliu smascherà à Vituperi, è salvà u Diamente Vergine." Ma Sumenta ùn era d’accunsentu cun’mè : "Innò ! Ùn possu fughje da quì lachendutti quì in pienu periculu." Ben’intesu, capisciu u so parè. Ma di sicuru ùn pudiu micca accità un’tale sacrifiziu, è per quessa, li rispundì : "Innò, dolce fiore... eiu sò abituatu à stu ghjennaru di situazione. Tù sì propia nucente in st’affare, è u peghju chì puderia accade seria ch’elli ti fessinu male. Tù poi fughje senza penseri. M’occupu di tuttu." Sumenta ùn rispose nunda, cunvinta (o parendu cunvinta) da i mio argumenti. Di colpu m’avvicinaiu di a porte, è dumandaiu à Ghjuvan’Federiccu, scherzendu : "Ùn ti dispiaceria micca troppu, s’o sò occupatu di sbundà a to porta per esceci di quì ?" "Vai puru..." Mi rispose Ghjuvan’Federiccu di a stessa manera. Di colpu, pigliaiu a mio fulata, è pò sbundaiu a porta chì schjattò fendu un’bellu rimore. Duie seconde dopu, Lernazg era quì. Dui colpi in lochi ben’scelti, è l’aviu neutralizatu è abbaluticatu. Pocu dopu, Mister Palu entrò in u granaghju. Incù Sumenta, u neutralisaiu di listessa manera, senza nisun’prublemu. Dopu, fù u duttore Tagliacappu chì fù abbaluticatu.
Dopu à avè appicatu i trè furdani d’una manera sicura incù l’aiuta di Sumenta è di Ghjuvan’Federiccu, pigliò è trè pistole di i furdani (una per furdanu, ben’intesu) è li spartì trà noi dopu à avè verificatu ch’ell’eranu incaricate. Un’ultima volta, annunciaiu : "Site ben’armati per resiste à tutti quelli chì puderianu attacàssi à voi. Andate puru in a vittura, è sopra tuttu, ùn vi rigirate micca. Eiu aghj’à andà in cantina à vede a casciaforte." Allora chì Sumenta è Ghjuvan’Federiccu si n’andavanu fora di a casa versu à a vittura, firmaiu qualchi tempi à fighjàlli, per assicuràmmi ch’ell’ùn risichianu nunda. Pò, dopu à avè acquistu a certitudina ch’elli eranu in securità, fallò cume previstu in cantina senza scuntrà à nimu."
Ghjuntu daret’à a porta di a cantina di a casa, firmaiu qualchi tempu à stà à sente cio chì sì passava daretu. Visibilmente, ùn eranu ch’è dui : Vituperi è Ghjuvan’Filici. Nisun’traccia di Mirvella. "À mumenti pensu chì averemu u codeci per apre sta maladetta casciaforte." Annunciò Ghjuvan’Filici. "Sarebbe ora." Rispose Vituperi. "Ùn t’annerbi micca chì sinnò, mi scuncentri in a mio riflezzione." Rispose Ghjuvan’Filici. Vituperi ùn rispose nunda, mà dichjarò, cume parlendu solu : "Da quì à un’mumentu, u Diamente Vergine serà meiu ! U taglieraghju in pezzucci, ch’o puderiu rivende caru caru ! Cusì, averaghju almenu parechji millioni per cummincià u mio pianu infirnale... È CUSI PUDERAGHJU DIVINTÀ U MAESTRU DI U MONDU ! HA HA HA HA HA."
Tanta megalumania facia fretu in u spinu. Vituperi ùn era solu un’arrubatore, vulia dinù u putere assolutu. Era ancu più periculosu è più scemu ch’o cridiu. Era ora per mè, d’entrà in cantina, per luttà infine contr’à ellu. D’un colpu, sbundaiu a porta di a cantina, a mio pistola davanti, ma Ghjuvan’Filici, più prestu ch’è mè, mi minaciava dighjà cù a so propia pistola. A situazione paria tuppata. Vituperi, arrabiatu, cummandò : "TOMBÀLLU !" Ma in fattu, Ghjuvan’Filici girò u so bracciu, è puntò a so arma versu Vituperi, minacciendulu direttamente, è dicendu : "S’o ne devu tumbà ch’è unu, serà tù. Avà, aghju capitu quale tù sì."
|
_________________ http://cumpalliols-in-corsu.over-blog.comTandu i figlioli adduniti sott'à listessa bandera cù una vuluntà cumuna Feranu di stu paese una nazione fiera, ùn ne mancherà manc'unu È feranu l'avvene. A. Olmetta |
|  | | Cumpà Fangu

Nombre de messages: 2277 lucalizazione: Casinca Date d'inscription: 17/02/2008
 | Sujet: Re: I nostri scritti Sam 5 Sep - 15:07 | |
| | Citation: | Firmaiu qualchi tempi stumacatu da un’rigiru tamantu, senza dì, ne fà nunda. Eccu una situazione propiu inaspettata. Dapoi prima, è fin’à pocu, mi paria chì Vituperi è Ghjuvan’Filici eranu allegati, u secondu travagliendu per u primu. Ma in fattu, tuttu stu caminu mentale mi paria oramai cumpletamente bughju, avà chì Ghjuvan’Filici avia giratu a so arma versu Vituperi. Vituperi ellu stessu, paria ancu più stumacatu ch’è mè malgratu u so elmu. Puru, s’era calmatu, è era menu accanitu à vedemmi mortu. Ripigliendu a so superba, urdinò à Ghjuvan’Filici : "Piant’appena a to macagna s’è tù’n’voli pagàlla !" Ma Ghjuvan’Filici, micca prontu à lacàssi fà, rispose : "Avà basta chì t’aghju induvinatu. Aghju capitu quale tù sì." U tonu era aggressivu, è sì sintia propiu chì l’alleganza era propiu rota trà i dui persunnaghji. Cumminciavu à sentemmi di troppu in stu cuntrastu chì paria deve compiessi da u sangue. Vituperi u minacciò : "S’è tù cuntinueghji, t’aghju dà tumbà eiu, allora, cala sta pistola." Vituperi fì cume per piglià a so propia pistola, ma rializò, spavintatu, ch’ùn ne avia micca, è chì Ghjuvan’Filici è eiu eramu i soli à esse armati in sta pezza. Ghjuvan’Filici annunciò, in zerga : "M’ai troppu ingannatu, o Vituperi d’i mio dui... M’ai ingasgiatu per fà, per tè, un’travagliacciu di merda, è serai tù chì piglierai tutti i benefici... In più di què, aghju capitu quale tù sì..." "Ùn ai capitu nunda o ieddicfizbbì." Rispose Vituperi sempre cusì aggressivu. "À u cuntrariu, aghju capitu tuttu, è sì leccu." Spiegò Ghjuvan’Filici. Ghjuvan’Filici marcò un’rifiatu in a so spiegazione, pò, sulenne, annunciò : "Aghju capitu ch’è tù sì Matteu Mattei." TA TA TA TAM ! [picculu rutulamentu di tamburu per materializà u suspens]
Una volta di più, firmaiu stupidu qualche seconde per via di stu svelu. Dunque, d’apress’à Ghjuvan’Filici, sott’à l’elmu di Vituperi, si piatteria Matteu Mattei. Precisu bè “d’apress’à Ghjuvan’Filici”, chì eiu, eru sicuru sicuru chì Vituperi ùn era micca Matteu Mattei : per avè scuntratu à Matteu Mattei u veru, eru sicuru chì era più grande ch’è l’omu chì sì tenia mascatu in faccia à mè, è chì si facia chjamà Vituperi. Ma per avà, firmaiu zittu, aspettendu a seguita. "Cappiammi, ch’ùn sò micca Mattei." Rispose Vituperi, più annerbatu ch’è spavintatu. "Iè chì sì Matteu Mattei, o furdanu. Avà ne sò sicuru. Sì propiu u mio nemicu, quellu ch’ùn aghju mai pussutu tumbà durante a Guerra di u Foru." "Ùn sò micca Matteu Mattei, o sega !!" Cappiò Vituperi, più arrabiatu ch’è mai. "Poi dì cio ch’è tù voli, a mio cunvizzione hè fatta. Sò propiu sicuru ch’è tù sì Matteu Mattei. Ò sinò, ùn ti piatteria micca di mè cume tù faci." "Avà, piantà è to cunneria, o testa di sgrenachja chì t’aghju da tumbà eiu !" Rispose Vituperi, sempre cusì gattivu. Ma Ghjuvan’Filici ùn ebbi micca finitu a so dimustrazione, chì aghjunsì : "È capiscu megliu cumu hè ch’è tù eri cusì arrabiatu per tumbà à Solechjari... Era perchè tù avii a paura ch’ellu svelì u to sicretu." "GHJUVAN’FILICI !!! ÙN SÒ MICCA MATTEU MATTEI. ALLORA PIANTI E TO CUNNERIE, O TI FERAGHJU TUMBÀ !!!!" Mughjò Vituperi, più gattivu, è più arrabiatu ch’è mai, incù una voce à tuvunàcci i timpani. "S’è tù mi voli calmà, nunda di più simplice. Cacci u to elmu, è cusì, averaghju a prova ch’è tù’n’sì Matteu Mattei." Li ordunò Ghjuvan’Filici, assai più calmu.
Per sola risposta, Vituperi lampò prestu prestu un’calciu à Ghjuvan’Filici, un’altru à mè, è nanzu ch’è no ebbimu u tempu di rializà, era dighjà fora. U tempu, per Ghjuvan’Filici è per mè di rimettecci arritti, è stu furdanu di Vituperi s’era dighjà stallatu à u vulante di a so vittura. U tempu per noi d’andà fora per impediscellu di fughje ch’ellu avia dighjà smarratu a vittura, lampendùlla à stronca chjavetta. Noi dui, ùn puddiamu più ch’è custatà a nostra impudenza contr’à Vituperi. Ùn pudiimu ch’è fighjà sta vittura andàssine... in direzzione di u bordu di u teppale (simu in Bunifaziu, à vi ramentu), cume per lampàssi in mare. Vituperi mi paria avè persu a raghjò da veru. Qualche seconde dopu, a vittura cascava di u teppale, lampendùssi in mare incù moltu rimore, è splodì !
|
_________________ http://cumpalliols-in-corsu.over-blog.comTandu i figlioli adduniti sott'à listessa bandera cù una vuluntà cumuna Feranu di stu paese una nazione fiera, ùn ne mancherà manc'unu È feranu l'avvene. A. Olmetta |
|  | | Cumpà Fangu

Nombre de messages: 2277 lucalizazione: Casinca Date d'inscription: 17/02/2008
 | Sujet: Re: I nostri scritti Sam 5 Sep - 15:08 | |
| | Citation: | Firmaiu qualche seconde mutu è indecisu, dopu à sta traghjedia propiu stumacante. Certe, Vituperi era un’banditu, un banditu scemu è crudellu, in più di què, ma chì brutta fine ! Chì fine orribile ! U primu subugliu passatu, Ghjuvan’Filici sì girò versu mè, dichjarendu : "Hà preferitu tumbàssi piuttostu ch’è smascàssi !" Ùn rispundì nunda. Ghjuvan’Filici aghjunsì : "Almenu, quandu ritruveremu u cadaveru, saperemu infine quale era stu tippu." "Ùn pensu micca ch’ellu fussu Matteu Mattei, o Ghjuvan’Filì." Precisàiu. "Quessa, à videremu." Mi rispose Ghjuvan’Filici, andendunessi d’un’altra banda. U lasciaiu andà, chì per mè, ùn riprisentava più nisun periculu, ne per mè, ne per i mi’amichi, chì u veru nemicu era Vituperi.
Dopu à sta passata traghjica, decidaiu d’andà infine à a nostra vittura, per sapè, infine, s’è Sumenta è l’altri s’eranu sbrugliati bè è eranu in securità. Dopu à sta spezia d’epilogu, mi riveninu e mio inchietutine tenace cuncernendu a sorte di quelli ch’aviu infibbiatu cun’mè di trappule in periculi. Certe l’aviu vuluntariamente scartati di u periculu, mandenduli tutti in vittura, ma a mio inchietutina firmava quantunque. Currendu in a dirrezzione in a quale pensavu truvà a vittura d’Elvira, vittura piattata daret’un’arburu, fùbbi ben’surpressu di ritruvà una situazione propiu stumacante (una volta di più ; iè, hè sempre cusì in e mio avvinture) : Elvira, Blaccu Bloccu, Sumenta è Ghjuvan’Federricu tenianu in rispetti incù pistole qualchi banditi di a squadra di Vituperi : u Boia, u Castratore, u Cavaglieru di Mirvella, è dui altri ch’ùn cunnisciu micca. M’avvicinendu di i mei, li dumandaiu : "Sò propiu cuntentu di vedevvi in salute, mà... cosa s’hè passatu quì." Fù Elvira chì mi cuntò : "Cume Sumenta t’hà dighjà spiegatu, simu tutti venuti à u to aiutu, disubidiscendutti, ma preferendu esse vicini di tè à u casu. Cusì, simu ghjunti un’pocu dop’à sti furdani, è eramu tutti pronti à intervene, mà Sumenta hà vulsutu andà sola in ricuniscenza, fenducci tutt’i dui aspettà in a vittura, Blaccu Bloccu è eiu." Blaccu Bloccu cuntinuò : "Dunque, Sumenta hè entrata in a casa a prima, è noi, deviimu seguitàla prestu. Ma simu statu impediti, chì quandu simu esciuti di a vittura, ci eranu quattru banditi chì ci anu minacciatu incù e so arme : ci eranu u Boia, u Castratore, Marbeuf junior, è u Prossimufandoniugattivudistuforu. Ci anu assaltati, ma ci simu diffesi." Elvira spiegò : "Ci simu battuti qualche minute, ma in fattu, ancu à dui contr’à quattru, emu vintu." Eru propiu impressiunatu da tantu curraghju. Vince à dui contr’à quattru, sopra tuttu quattru banditi sicuramente esperimentati era una riescita tremenda ! Eru fieru di i mio amichi ! Eccu una vittoria ch’è no puderemu fistighjà senza vergogna. Ma u racontu ùn era compiu, è Blaccu Bloccu aghjunsì : "È dopu, sò ghjunti Sumenta è Ghjuvan’Federiccu, chì s’eranu battuti incù u Cavaglieru di Mirvella per infine neutralizàllu. Quand’elli sò ghjunti, ci anu aiutati à vince i quattru furdani." Eru propiu fieru di tutti quelli chì m’ingiravanu ! Fù à stu mumentu precisu chì Sumenta mi dumandò : "È Ghjuvan’Filici ? È Vituperi ?" Li cuntaiu allora tuttu di a rivolta di Ghjuvan’Filici è di a smariscione di Vituperi. Quandu ebbe finitu, era l’ora di fà u puntu : "Fora di Vituperi, emu trè banditi prighjiuneri in a casa : Lernazg, Tagliacappu, è Palu. Quì, emu Mirvella, u Boia, u Castratore, Marbeuf junior è l’altru cù u nome interminebulu. In più di què aghju lasciatu Ghjuvan’Filici libaru... chì femu, avà ?" Fù à stu mumentu precisu chì Ghjuvan’Filici s'affaccò, senza ch'è no l'ebbimu vistu vene.
Resu nervosu da tutti l’ebbenimenti di a ghjurnatu, purtaiu a mio manu nant’à a mio pistola (11.43, ma ùn paliseraghju micca a marca), ma ùn ghjuvava à nunda, chì Ghjuvan’Filici dichjarò : "Calmàtti, o Solechjari, chì sò venutu quì per discutà..." M’istunava un’pocu, venendu d’ellu, ma da veru, paria stancu, è ùn paria manc’appena pront’à fà un’culpacciu. Per quessa, l’incuragìi : "Ùn aghju nisun’cunfianza in tè, ma ti dò u beneficiu di u dubbitu." È ellu, mi rispose : "Vogliu fà a pace. Ricunoscu ch’aghju avutu tortu d’allegàmmi incù stu tontu di Vituperi. Per quessa ti dumandu di liberà i mio omi. In scambiu, ti prumettu ch’ùn vi assalteraghju mai più, ne à tè, ne à alcunu di voi quì, ne à l’apertu, ne à l’appiattu. Ti puderaghju ancu aiutà, s’è tù mi chjami. Ma s’è t’ùn li liberi micca subitu subitu, poi esse sicuru chì mi vindicaraghju di manera crudella nant’à tè." Ancu vintu, firmava fieru, è fidu incù i so amichi. Ùn era micca un’vigliacciu, è era statu un’nemicu unurabile. Certe faciamu a pace, ma eru quasi pront’à dì chì era statu unu di i mio megliori nemichi. Li dumandaiu : "Sò tutti i toi ?" "Liberàlli tutti, chì sceglieraghju eiu i mei." Di colpu, pigliaiu a decisione di liberà tutt’u mondu in barattu di a prumessa ch’ellu venia di fàmmi Ghjuvan’Filici. Liberaiu tutti i prighjuneri chì eranu quì, è andaiu à liberà quelli chì eranu in casa. Ghjuvan’Filici è a so squadra sì n’andonu d’una banda, i mio amichi è eiu d’un’altra banda.
Nanzu st’ultima separazione, ebbe incù Ghjuvan’Filici, una piccula discussione : "Seria megliu ch’è tù ti sbarrazzi di Lernazg. Ùn mi pare micca degnu di cunfidenza, quellu." Li cunsigliaiu. "Grazie, o Solechjari, ma l’aviu dighjà rimarcatu." "È Vituperi, allora, quale era ?" "Aviu pinsatu chì era Matteu Mattei, ma u Prossimufandoniugattivudistuforu m’hà dettu chì d’apress’à ellu, seria piuttostu Serra. D’altronde, à saperemu prestu, quandu ritruveremu u cadavere."
Serra ? Daret’à l’elmu di Vituperi sì sarebbe piattatu dunque u furistu Serra ? Mi paria pussibile, ma deviu fà un’inchiesta per cunfirmà o infirmà st’ipotesa. Seria dunque a mio prossima inchiesta, ma per u mumentu, vuliu arripusàmmi appinuccia, nanzu di pudè rivene à u mio ufficiu curtinesu, chì avà pudiu rivene, postu chì Michela Aiò Maria era ripartuta.
Qualche settimane dopu, e ricerche di u cadavere di Vituperi funu senza risultatu, ancu dopu à avè ripiscatu a vittura. Certe u cadavere averia pussutu esse stirpatu dà i currenti, ma u mio stintu di dettettivu mi dicia chì Vituperi ùn era micca mortu, chì a so smariscione era una messa in scena, è chì avia da rivene un’ghjornu per fàcci un’altru culpacciu, chì u tipu era troppu periculosu.
Ma per u mumentu, vuliu festighjà sta riesciuta tamanta (aviu riesciutu à salvàmmi di Vituperi, aviu salvatu u Diamente Vergine, è aviu impeditu Vituperi di ghjuvànessi per i so desideri di duminazione, nò ?) incù tutte quelle è tutti quelli chì eranu statu à u mio latu in st’avvintura, chì eranu divintati i m’amichi. Certe ùn hè micca abituale per mè di muntàmmi a sega, ma sta festa era dinù per ringraziàlli à tutti d’avemmi cusì aiutati è sustenuti, chì senza elli, mai’ùn seriu ghjuntu à nunda. D’altronde, mi feria prò d’arripusàmmi appena trà un’avvintura periculosa è un’altra ancu più periculosa. Fù una festa tamanta chì durò tutta a ghjurnata, è a sera, mi ritruvaiu solu incù Sumenta...
FINE
|
_________________ http://cumpalliols-in-corsu.over-blog.comTandu i figlioli adduniti sott'à listessa bandera cù una vuluntà cumuna Feranu di stu paese una nazione fiera, ùn ne mancherà manc'unu È feranu l'avvene. A. Olmetta |
|  | | erbaghju Bucugnanu & Marignana

Nombre de messages: 2094 Date d'inscription: 10/10/2006
 | Sujet: Re: I nostri scritti Mer 16 Sep - 17:00 | |
| | Ghjuvan Micheli a écrit: | Scrittu pueticu (pensu) ind'u sughjettu ma micca puisia... Par quiddi ch'ùn l'aviani lettu parechji anni fà...
A strada luminosa
Chì faciu quì ? Mancu la socu. Postu nant’à a panca à u zogliu di a me casa, fighjolu u mondu chì scambia senza mè. A trappetta in manu, tucchendu a me barba bianca, pichju a me tarra da fà rivena u tempu anzianu di a me ghjuvintù. Quali mi pò capiscia ? Quali mi pò ridà seta di vita in stu paesi chì s’alluntana di ciò ch’eddu era cù mè ! O i me pè ! I vostri spiriti aguantani i me notti, i vostri imbeli mi mancani com’è mi mancani i me lochi muntagnoli è u me pastricciali. O chì tuntia ch’hè la vita d’avà. L’usu nostru si ni và è vecu i me purfiglioli campà à l’usi di l’altri. Ùn sò più mei, ùn sò più nostri, sò… di u mondu mudernu. Mudernu… Vò dì à la moda… di l’altri.
Vurrìu rivena à u me tempu cù i so gioii è i so guai tamanti, ma induva i guai erani à a maglia di l’omu. C’era u pinseru ma ùn c’era "stressu", c’era a fami ma Diu ci dava ogni ghjornu u nostru pani, u nostru stantu dinò. Oghji ch’hè oghji, i ricchi fermani ricchi è i povari volini divintà lu, qualsiasi a manera di divintà lu. L’arrubecciu hè naturali com’è u trafficu, a parodda s’hè persa quantu a sulidarità. A ghjilusia ci merza à l’internu ch’ugnunu s’accupa di l’affari di l’altri senza veda i soi.
O Diu, fà mi rivena ind’i tempi di Babbu, quand’i me ghjambi erani zampi muntunini è chì suvitavu a nostra banda annant’à l’altipiani, quandu Mamma ci facìa u pani dopu d’avè fattu u segnu di croci. Ammaistrava u pani è u focu quantu Babbà s’ammaistrava a so banda, u so ghjacaru è u so furmaghju. Eu, m’ammaistravu a vita ! Erami i Rè di i foli, erami i Rè di a muntagna ch’era tutta nostra.
Ridà mi u gustu è l’adori, chì vurrìu senta a minestra bona è u vinu caldu di a matina, duva u pani duru s’annega vulinteri. Aghju persu u gustu di a picchetta lighjera, quiddu di i ligumi di l’urticeddu, u gustu di l’agneddu Pasquali è di u caprettu Natalecciu, di a robba purcina è di a carri rossa di u viteddu, di l’esca chì si mischia cù l’arba tabbacca ind’a me pippa à cannuccia. Aghju persu u gustu di i labbri di u me amori chì m’hà lasciatu à la me trista sorti… aghju persu u gustu di a vita !
Vurrìu veda un’ ultima volta i me cunfini paisani nanzu di ripusà mi ci. Vurrìu veda i mei ind’u benistà è a fratiddenza, luntanu da i guerri è da i bombi atomichi, luntanu da u soldu è da u merciu chì fà venda a so tarra à ghjenti chì ùn la sani travaglià, amà è rispittà. Ma aghju persu a vista… aghju persu a vita di vista !
Vurrìu senta a voci di i me cari è ùn sentu cà scaccanati in Francesi. Tanti paroddi pà ùn dì nudda ! Tempi fà, quandu si parlava in casa, bastavani dui paroddi da dì i cosi impurtenti… in lingua nostra. Solu parlavani assai i pulitichenti ch’addurmintavani quiddi chì i sintiani. Ma a so voci ùn cuddava sin’à a muntagna induv’eu campavu in tempu d’alizzioni. Semi stati sempri libari di spiritu è schiavi di a natura è di a nostra parodda. Avali, ùn sentu guasgi più è ciò ch’intendu mi dispiaci. I me lochi cambiani u so nomu. A Petra all’ pianu hè divintata Petra piana eppo "la pierre plate", u Cavu à lu Mortu, eddu, hè un cavallu mortu chì divintarà "le cheval mort".
Ùn sò più ind’è mè, vurrìu parta. Vurrìu fughja stu mondu induva i più gnurenti si dicini sapienti è pigliani a piazza di a ghjuvintù cuscenta. Semi ind’u mondu di u parè è più di l’essa, di l’usurpatori ricunnisciuti da "l’intelligenzià" com’eddi dicini in… Francesi. Semi à u tempu di i sapiintoni di a lingua. Iè, sani u corsu più cà mè, eu chì l’aghju sempri parlatu da chì sò natu, cù i paroddi di i mei. "Què ùn hè una parolla Corsa ma Taliana !" m’hà dettu una volta unu di sti carnavali ghjuntu in paesi da spiigà mi a vita, cù l’accentu di a cità. Era di a Facultà ma mi pari chì i so facultà à eddu… Aiò chì traparlu è ùn hè più di u me ità. In fini… quant’à mè, li mancava l’ultimu pianu, quantunqua. Aghju risu… facìu un pezzu ch’ùn m’era accadutu. L’avaraghju fatta da veru o mi ridu à l’internu ? Ùn socu sì i me soni sortini di a me parsona o s’eddi si ni stani à l’indrentu cù i me ricordi.
Pensu… ùn possu cà pinsà chì più nimu mi stà à senta è ch’ùn possu più senta à nimu. Vurrìu ammuntagnà versu i verdi pascuri di u nostru Signori, ritruvà l’essezza di i mei. Addiu o cari. A vi dicu ma forsi ùn mi sintiti. Mi ni vocu avà chì Babbu è Mamma m’aspettani annant’à u nostru carrettu, carcu à stuvigli è pruvisiò. I pecuri sò davanti, guidati da Spaniolu u tintinnaghju è “Oscar” u nostru ghjacaru fidelu. Sarà u Signori chì mi chjama ? Mi n’andaraghju in Paradisu ? A dicu è a diciaraghju à u criatori : ùn rigrettu nudda ! Aghju datu più amori chì n’aghju ricivutu, aghju aiutatu a ghjenti chì n’avìa bisognu, aghju datu ciò ch’avìu ancu s’avìu poc’ affari. Aghju persu tuttu u restu : l’affizzioni di i mei chì si ni sò andati luntanu, i me lochi, a me lingua, a me ghjenti, i me tradizioni, i me usi. Eppuri, ùn sò mai statu viulentu. Aghju chjamatu à Diu centu volti ma ùn hà fattu a risposta. Forsi t’avìa calcosa di più impurtentu à fà.
Iè, o Bà, taciu. Innò, o Mà, ùn ghjastimaraghju più.
Babbu teni u so capeddu frisgittatu è, circhendu ind’u stacchinu di u so ghjileccu, ni sorti u riloghju d’arghjenti incatinittatu. Hè ora... Di a so voci latina, senza fighjulà altru cà u camminu pitricosu, metti à cantà com’è s’edda era pà eddu solu… ma a socu chì stu cantu hè da renda mi u passaghju più agriabuli. U sintiti voi com’è mè ?
- Dicini cà l’altru mondu si passa una vita nova Si riscontrani l’amanti è l’amori si rinova S’edda fussi vera quista, mi n’andarìu à tutt’ora
- Alè, pigliemi l’alta strada chì sò prontu ! Aù ! Brrrrr !
Nant’à sta strada luminosa, à a sulana, ci sò facci surridenti ch’ùn aghju mai vistu ma chì t’ani un baccinu cunnisciutu. À l’umbriccia, possu induvinà certi formi umani è pari ch’eddi cerchini un stradeddu persu. Unu s’assumiglia à quiddu prupiitariu chì ogni annu alzava i prezzi di i so pascuri piaghjinchi è chì t’avìa com’è amicu solu… u soldu. À u so intarru, i paisani rispittosi erani stati stumacati di senta i brioni di a famiglia, ghjunta da u cuntinenti è da a cità, chì dighjà facìa spartimenti è tarzeddi litichendu si. Quantu à mè, cerca a paci u tintacciu.
A strada hè lunghetta è ci porta versu u soli. Qualchì volta, Mamma ch’hè vistuta com’è un ghjornu di festa patrunali nanz’à a messa, si ghjira versu mè è i so ochji mi parlani. Era ora ch’eu li ritruvissi, chì mi mancavani. Aghju ritrovu dinò tutti i me sensi.
Rispiru. Rispiru u parfumu fortu di l’arba tabacca annant’à a barba di Babbu, l’adori di rosa di u visu di Mamma, quiddu più accettu di a nostra vechja mula in bagnu chì ci porta versu stu soli ch’ùn si voli chjinà è chì ci scalda. Sentu. Sentu i passi picurini annant’à a strada, tintinneddi, tintenni, tintinnoni è stridi è chjocchi di i roti di u nostru carrettu chì saltichjeghja senza piantà. Quantu m’hè mancatu tuttu stu mondu. Mamma, chì hà sempri sapiutu nanz’à mè ciò chì pinsavu, mi piglia a manu è a so carrezza di u ditoni chì spasseghja à la lestra annant’à i me diti m’empii d’amori.
Eccu chì piantemi avà. Un ghjovanu aspetta à l’orlu di a strada eppo codda annant’à u carrettu. Senza parlà, si posa accant’à mè com’è l’avìa sempri fattu. Hè me frateddu ! Austinu hè quì, com’eddu era quandu a guerra u ci hà pigliatu. U me cori hè prontu à splusà, cercu d’asciuvà i me ochji lacrimosi. Chì gioia ! O Signori, parchì mi feti tantu bè à mè, povaru piccatori chì socu ? Parchì m’aveti lasciatu tantu in stu mondu ch’ùn era più meu ? Avaraghju fattu abbastanza culà in ghjò ?
U lumi si faci forti di più è mi bagna di u so caldu. Sentu, vegu, intendu, toccu… l’amori magnificu chì mi porta a me ghjenti è u mondu sanu. Semi guasgi à a fini di sta strada di lumi chì pari un curridori schiaritu d’ogni parti. Pari a me muntagna quandu si pesa u soli novu è chì tuttu u locu abbagliacatu u saluta.
- Aiò ! Brr ! O Muvrè, avanza ! Vogliu entra ind’u lumi chì m’aspetta di tuttu u so essa. Tiniti mi ind’u vostru cori com’è vi tengu eu…
Mi pigliu l’ultima via Indù si sà u Galateu Mi ni vocu in puisia Ritruvà lu mondu meu Vi lasciu à muderna vita Gloria in eccelsis Deu ! |
Ghjuvan Micheli |
|  | | |
| Page 6 sur 6 | Aller à la page : 1, 2, 3, 4, 5, 6 |
| | Permission de ce forum: | Vous ne pouvez pas répondre aux sujets dans ce forum
| |
| |
| |