| | |
| Auteur | Message |
|---|
MARCU MARIA GOLU

Nombre de messages: 7209 Date d'inscription: 21/10/2004
 | Sujet: I nostri scritti Jeu 8 Fév - 11:42 | |
| U scrittu da ride di a Zinzala: | Citation: | A valle chi vi vogliu prisintà è a meia. E bella persa e quelli chi ci ghjunghjenu si so, a maio parte di u tempu, sbagliati di strada. E dino assai inquietante quandu si ne casca a notte e chi l’umbreghju di e muntagne vene annigrisce e piniccie e, capinsu, e fureste di lecce e di castagni diggia belle bughjose da per elle. Ci so parechji paesoli chi parenu suminati d’una parte e di l’altra di u strado a qualchi chilometri l’unu di l’altru.. Per di tuttu, questu locu è statu assai, luntanu di a mudernità e aghju cunisciutu u mo paese senza electricità. Ava, avemu ancu a televisione e u telefonu ma tenimu sempre in mente, i tempi anziani e parechje cose ,smarite altro, so sempre un pocu vive indè mè..
Ma quandu ci pensu, un ci è chi una cosa chi a veramente cambiatu. U locu ava è spupulatu… un ci è piu nimu per parlà di tuttu stu passatu.. Pecatu, chi u ricordu di certe personne pianu pianu si squazza in vece chi a so storia si meritaria di esse conta davanti u fucone, assai dopu ch’elli sianu smariti.
Si chjamava Ghjacintu, ma tutti u cugnumavanu « a mosca » dapoi ch’ellu avia fattu comu si dice omu, u so pruverbiu. U megliu è di racuntavi l’affaru chi vo sapissite esattamente quale era. Dunque, un ghjornu chi u sole sciappava e petre, ellu travagliava à l’infora. Ghjacintu era turmentatu da una mosca ch’allitava u sudore. Volava eppo si ponia nantu quellu tintacciu. Ellu, ognitantu lasciava puru cascà a so carica per tumbà u mignocolu ma u so motu u faccia fughje. E durava cusi dapoi una bella stundetta sotta l’occhji alegri di una cumpania a mezz’adrumintata. Tuttu d’un colpu, piu vivu per una volta chi a mosca, Ghjacintu a si piglia e tutti aspettavavanu chi l’inciaccessi ma inno. Ghjacintu ben ‘accuratu li strappava l’ale e lasciendula in terra li face « ava marchji a pedi quante mè » E cusi ch’ellu si vede chi gattivu un ‘era e chi s’ellu pinsava micca a l’usu cumunu, un li mancava l’arbitriu.
L’averete capitu, ci era a ghjente per stu cantone e particularmente, una ghuventu assai turbulente e chi pinsava sopra tuttu a trove a macagna di quelle, una chi feria spanzassi i paesani mentre parechji mesi. Vi puderia parlà di l’unu o di l’altru ma l’affaru chi vi vogliu cuntà, ne tuccava trè. Tantu megliu chi a stu ghjocu eranu puru i piu forti. A sapete di quelli capace di fà crede a i furesteri chi di sicuru Nabulio è interratu in Pariggi ma chi u so craniu di zitellu è qui…indè u cemeteriu di u paese ! E di lagnassi chi u merru un faccia nulla per fà cunosce st’eventu quantunque maio per a storia di a Corsica… E l’altri ch’ingullianu questa sumerata di capochja…..
Di u genaru à azzingà un filu a i pedi d’un mortu mentre a veghja per fà move l’anca e fà nasce a u panicu indè i presenti..In fattu fine, pullastri invintivi e maligni chi senza gattivera, s’eranu sceltu a Ghjacintu « a mosca » cume sibula di e so burle e altre barzulette. Si chjamavanu Batti, Pasquale e Ghjuvan-Ghjacumu..a casata un si ne parla chi, ci vole a capiscela, so sempre vivi e piuttostu sgio..a chi duttore, a chi circadore..e anc’unu chi face a puliticha per ste Francie…
Omu s’avvicinava di Natale e i ghjorni chi eranu corti e puru freti si terminavanu a lu caffè. Ghjacintu ci passava sempre una bella stonda, u tempu di sciaccassi chjachjarandu duie o tre bicchierii di vinu. Li piacia assai lu vinu ma, u tintu era troppu poveru per pudène beie bonu e abbastanza. Dunque, prima di raghjunghje u so paesolu di Montistrellu, luntanu di u paese di qualch’ettometri, lasciava sempre a cumpania incu a listessa cacciata « pecatu ch’in funtana un ci corre che acqua, u vinu m’averia fattu pro » Parlava di a funtana sotta a so casa. Tutti i paesani questa filastrocca, di mente a cuniscianu e « a mosca » un n’avia mancu u tempu di compie a so infrasata chi a salla sana a ripigliava in coru e mughjendu.
Per dilla franca Batti, Pasquale e Ghjuvan-Ghjacumu s’ annuiàvanu. Sempre e listesse macagne. Quante cani annasandu, circavanu sempre qualchi scimità da invintà. Cume sta sera qui, Ghjacintu si n’andava quante d’abitudine sotta li mughji di a cumpania, Pasquale era statu mutu. Quandu l’altri l’anu fighjulatu, avia un surrisu tamantu e l’occhji abbagliuliti di quellu chi a trovu a macagna di e macagne..una chi avia da esse stampata ! Ma un di nulla a i so cumparsi. Tropp’a bonora. Bastava, li spiego, chi mentre i quindeci ghjorni chi firmavanu sin’a Natale avianu da ripete a Ghjacintu chi un miraculu natalescu era sempre pussivule, chi Ghjesu avia cambiatu l’acqua in vinu in Canaa e chi, s’ellu prigava assai ribicchinandu parolle magicche, u vinu avia da zirlà di a funtana per Natale.
U lindumane sera, a lu caffè, quante cuspiratore, anu pagatu un bicchieru di vinu sceltu a Ghjacintu e cuminciatu l’operata. U tintu chi era pietosu fu scunvintu facilmente incu l’aiutu di u vinu e turno a casa ripetendu a preghera chi avia da cambià l’acqua in vinu. Chi era sta preghera, nimu un l’a mai sapiutu chi « a mosca » a dicia mezavoce. Di sicuru qualchi bestialità imaginata da questi tre diavuletti. E torna a Vignale, tutte e sere, vinu sceltu, preghera e discorsi. U vintiquattru, Batti e Ghjuvan-Ghjacumu un vedianu induve Pasquale li vulià purtà. Un vedianu l’interessu di a storia postu chi « a mosca » quandu avia de vede chi a funtana dava sempre acqua, passeria subitu a altra cosa e chi a burla un faria ride a nimu !
Ma Pasquale avia pinsatu a tuttu…. « Sta sera ô cumpa, mentre a messa e dopu mentre a sopracena, Ghjacintu a da beie e sera di sicuru mezzu briacu . Eiu aghju messu a parte una buttarella .di cinquanta litri chi aghju empiutu di vinu di Patrimoniu arrubatu in cantina di Ziu Antone…chi s’ellu a sa mi tomba…aspittemu a mezanotte..Tu, ô Batti colli a a colta..l’aghju diggia cullatu quassu a buttarella…aghju straziatu in veru ma ava ci è. Tutt’è prontu…Taglii subitu l’acqua…Eiu incu Ghjuvan-Ghjacumu ci cansemu indè Ghjacintu, li parlemu di a funtana….quand’ellu sorte per virificà s’ellu ci è statu qualchi miraculu…fiscu duie volte…tandu tocca tè di fà corre u vinu indè u cundottu.. U tempu chi « a mosca » ghjunghji a a funtana, ci sera u vinu e allora ô zittè, di stu colpu miraculosu, di i mughji di Ghjacintu si ne parlara omu da qui a deci anni. A macagna di u seculu.
Batti e Ghjuvan-Ghjacumu eranu meravigliati e si so passati a ghjurnata di u vintiquattru a fà u passu e u vene, indè l’unu, indè l’altru, bevendu qui un aperitivu, altro un vinu caldu incu aranciu e limone. A sera eranu cotti e ognunu si dubitava di qualcosa. Si vidia a u so aria ch’elli priparavanu qualchi culpacciu ! A lu caffè, vers’ott’ore, u spartimentu di Ghjacintu fu salutatu da un « ô a mosca un smintica a to preghera »…Eranu puru trasaltati.
A serata s’era passata indè Ziu Anto a manghjà e a beie sin a mezanotte. Dopu, i tre cumpari s’avianu pigliatu a a strada per cullà in Muntistrellu. Un pocu u cotru, assai lu vinu ch’elli avianu betu, a spassighata fu difficiule…ma..cume previstu, Batti si ne cullo a a colta e i duie altri so andati a pichjà a a porta di Ghjacintu manera di salutalu. U brav’omu era vicinu u caminu e pinciulava, bellu techju dopu u ripastu assai ricu e avvinatu ! U miraculu un s’avia sminticatu ! Fatte e salutazione, Pasquale li face « allora ô Ghja ! E sta funtana..un si mancu surtitu per vede si un curria lu vinu di Patrimoniu ? ».
U nome di Patrimoniu avia puru discitatu a mosca e era prontu a sorte da virificà . Surtendu, Pasquale fisco duie volte, forte a l’usu di i pastore chi indè i tempi tutti a sapianu fà. U tempu di ghjunghje a a funtana sculisciandu nant’a u cotru, trampaleghjandu, e Ghjacintu li scappa un mughju, ma un mughju da fà trimà li vetri di i purtelli..« vinu, vinu…Ô a ringrazziati ô Diu…Miraculu…chjamate u prete, inno u vescu chi è un miraculu…a funtana è miraculosa » Ma, l’avemu detta diggia, « a mosca » un era scemu e nanzu di chjamà piuvani e altri frati, s’è dettu chi seria megliu di ghjuvassi di stu rigalu ! E mughjandu sempre, si ne torna in casa per circà e damisgiane !
Pasquale e Ghjuvan-Ghjacumu un si tenianu piu..morti di risa. Si svultulavanu indè a neve, saltavanu quante capretti e u spectaculu di Ghjacintu empiendu e damisgiane cantandu cantichi li campava. A mosca cuntentissima, incu u so vinu si ne fallava sempre arrigraziandu… grazie! grazie tante! grazie mille! grazia à Diu!..ci ne era per tutti..Sant Anto, San Lurenzu e San Pancraziu.
Pasquale dicia a u son amicu ridendu, a mezzu buccheghji « chi risa, ma u megliu a da vene…quandu s’anu da liticà incu u prete qui ellu un vulera crede a u miraculu…ci a da esse azzuffu in chjesa.. » Ghjuvan-Ghjacumu ridia anch’ellu ma li face « ô Pasqua’ chi divintara Batti, chi un l’avemu vistu ? A mancatu tuttu..si sera persu..ci vole a cullà da circalu ! ».
Un avianu mancu fattu centu metri indè a cullata chi Batti s’affaco….biancu..biancu quante s’ell’avia vistu u fulettu.. « Ô Batti, chi ai da fà u musu ? ».. « Alè…parlà chi pari dissanguinatu.. »…Batti barbagliulandu, tandu li face…. « ci è qualcosa chi un va micca, ô zitté…quandu so ghjuntu quassu, aghju subitu tagliatu l’acqua e po mi so messu per aspettà indè a barraca induve ci so i cuntadore….e…avianu accesu un speziu di brasgeru chi un ghjaccessinu quelli cuntadore…u caldu…u vinu..troppu manghjatu…mi so addurmintatu e…un t’aghju entesu fiscà ô Pasqua’.. ».
« E allora ô Batti..chi voli di »… « vogliu di chi mi discetu ava…e chi a buttarella è sempre piena chi un l’aghju imbrancata… »…In furia so cullati e anu trovu effetivamente a buttarella piena. Patansciavanu…chi li era vinutu a paura. Chi nuttata anu passatu, straziendu per fallà a buttarella a u so locu in cantina indè Ziu Anto, pensandu a st’offesa chi avianu fattu a u celu…
Peghju fu u lindumane, chi Ghjacintu i si pigliava quante testimone…e elli un pudianu mancu piu parlà. Ellu passava per scioccu ma elli ancu di piu chi eranu d’accordu per di ch’avianu vistu corre u vinu..Mesi dopu, un pudianu entre in caffè senza sente a cumpania chi si ghjucava a risa « date vinu di a funtana a questi briacone ».Eppo, cume u restu, questa storia s’è persa…
A l’epica era omu fattu e ava so vechju…e per quessa chi a vi contu chi eiu u sicretu u cunoscu. Eiu ch’elli chjamanu sempre Ziu Anto…Chi priparavanu qualcosa a sappia e m’era arrivistu chi u mo nipote s’era fattu un’affacata in cantina.. Un m’a costatu tantu. Cinquanta litri di vinu e a fatiga per purtalu quassu a l’appiatu..a fatiga d’accende u brasgeru chi a sappia chi Batti bellu briacu s’avia da adurmintà..e dopu quandu aghju entesu i fischi so eiu chi aghju fattu corre u vinu miraculosu..Tantu megliu ! Ghjacintu a avutu e a si meritava duie damisgiane di Patrimoniu. E stelle luccicavanu indè i so ochji chi per ellu era da veru un miraculu. Ch’ellu riposi. In Paradisu di sicuru. E per i tre ghjuvanotti, è stata bella a lezzio. Anu amparatu chi ci vulia da macagnà quelli chi si ponu difende. Cinquanta litri di vinu per mette sale in zucca di sta bella ghjuventu, vale u colpu, inno ?
Tempi di una volta…E ava, chi so solu in stu paese viottu mi riscalda u core di pinsà davanti u caminu a queste fole di tempi fa… |
_________________ Un populu,una lingua,un foru !!
Dernière édition par le Ven 9 Fév - 11:25, édité 1 fois |
|  | | MARCU MARIA GOLU

Nombre de messages: 7209 Date d'inscription: 21/10/2004
 | Sujet: Re: I nostri scritti Lun 12 Fév - 12:37 | |
| A CACCIAMOSSAA rinfriscata di a Santa Maria,face un pezzu ch’omu l’aspetta !Tocca sittembre,è di i nuli di stagione un si vede mancu l’ombra. U paese pare bellu addurmintatu,assuffucatu da un sole crudelu ,di quelli chì facenu piccià i fochi in parechji lochi di l’isula ! Fora di qualchì appassiunatu di rena bianca è di u turchinu di u mare nostru, ci hè pocu laziu di movesi incù stu caldu ! Un si sente un zittu,fora di u passà è vene di quelli chì s’approntanu à vultà per isse Francie,à chì in Tulo,à chì in Marseglia o ancu in Pariggi…E rote di e valisge cantanu ind’e strette un ìnnu angusciosu,quellu di l’esiliu di e famiglie ublicate à stantà u so pane luntanu,troppu luntanu. Sera listessa cantilena in ogni pieve,in ogni paisolu,un ci hè da stunàssi !!a socu bè chi ghjè ciò chì mi vulete dì ! S’aspetta a maestra,si apparichja a scola,u tavulone nigricciu, bellu lucicante,hè prontu à riceve a puesia di i zitelli,scrianzati ma cusì bramosi d’amparera… Inde l’ »»Alivi » ,so l’ultimi apperitivi ;i più belli è di sicuru i più longhi,chì ognunu vole godesi appena di più di l’odore di a muntagna,di a melodia di u fiumicellu vicinu è di u culore di…u ‘Pastis’…Ma oghje in questu locu ùn si parla ne di pulitica,ne di u Sporting o di l’ultima serata in Campitellu,benche i ricordi sìanu cusì ricchi,e a pena in capu cusì fresca !! So i cacciadori chi alzanu a voce,chì l’affare hè di primura,impurtante assai per quelli chì cunnoscenu a passione di i Corsi per a cacciamossa !!! Chì dipoi più d’una settimana,i puttachji piglianu un versu bellu seriu,cum’è in tempu d’elezzione !!Sepe di l’orte sradicate,muri smuntati e arburi guasi dicicutati,ci vulia à dàssi di rimenu per chjappà u mostru rispunsevule di tanti disguasti !! Un cignale maiò dice omu,certi l’averebbinu vistu passà,à l’affuria,per i chjassi petricosi di u Vallitravi;d'altri dicenu chi pedate simule un l'avianu mai viste . "Un signari di i più priculosi,di quiddi chì vi poni magnà un ziteddu",affirma Petroni,maritatu incù una zitella di u Quarcetu,figliola di u merre,elettu dipoi 33 anni,dipoi ch’ellu hè smaritu u corciu di babbu…E di sicuru,inde l’ "Alivi",ognunu era cunvintu chì un pudianu esse che quelli di u partitone per tumbà un cignale cusi forte e arricà lu in paese à albitru in bocca !! Ma per quelli di u partitellu,ci vulia à rinfurzà l’unione,qualchì mesu innanzu à l’elezzione di u Cunsigliu Generale,e u cignale u vulianu purtà,à tutti i patti inde u "Barcaghju" ! L’onore di fà arrusti l’orrenda bestia ùn pudianu lascià lu à l’amichi di u merre,ghjà ch’elli avianu vintu è festighjatu u cuncorsu di bucchje pochi ghjorni fà.Poca a vergogna di vedeli girà u paese incù e so faccie altere una volta di più,una volta di troppu ! Hè cusi chì,di notte,battenu a machja e squadre cum’è mazzeri famiti,circhendu u cignale incù lume,lampare,fucili di tutte le mamme e cani di i più sperti cacciadori di u Casacconi.Indarnu ! Per quelli di u partitone,caccighjà cusi, di notte un era degnu per un paese cum’è a Vulpaiola ! Cose mai viste ! Mancu à pinsàlla o zitelli !!""Ci hè da vargugnàssi da veru,un ci voli à lacà li piddà u signari! Semu no ch'emu da vincià 'ssa sfida! chjameti puri qualchi amicu o frateddi!!"" E ghjè cusi ch’elli chjamanu i Sculcaracci à la riscossa,per dà una lezzione à quelli ch’avianu traditu e lege di i cacciadori di u rughjone ! Più di cent’omi pronti à smachjà,à buscà l’animale in ogni locu,sottu à ogni scogliu,daretu à ogni castagnu,leccia o suvara ! Pinnati e rustaghje arrutati,da u San Martinu sin’à u Spazzolu so puliti ogni chjassu,tagliati tutti i pruni albelli,lamaghjoni,muchji,spinarazia;tutti i sprunzoni ! Tra Campitellu e Vignale,un ci era più un scornu di machja chì un fussi nittatu ;s’incrucciavanu i viottuli più larghi e belli chì quelli di l’Alta Strada !Caravane tremende,paisani aguattati ind'e poste;varcatoghji di sarrenda,tafoni ind'e sepale,salti di sciappali;tutti eranu pronti à fà saltà u piombu!! Sempre invanu !!! Ind’u "Barcaghju ",l’affacata di i Sculcaracci ùn era per fà piacè à quelli chì l’avianu sempre aiutatu,per appruntà a festa di San Roccu per indettu !!Ci vulìa à fàlla quantunque !! Ma ùn eranu mancu impenseriti chi u cignale,l’avianu da fà vene ind’una trappula,à l'usu anticu e senza straziu !! Per fà e voce,avianu ricevutu l’aiutu di i « Chjami Aghjalesi » !! Di quelle voce putente chì facianu paura anc’à i zitelli!! (Sfurtunatu s’elli mi leghjenu !) Avianu da piglià e poste i sparratori i più rinumati e u cignale sarebbe culpitu da e tartane! Ma dopu à una stonda in muntagna,à mette in ballu a strategia murtulaghja,eccu ghjunta l’ora di u spuntinu ;u vinu di u paese,cunnisciutu ancu da mare indà lascia a so piazza à l’acqua vita,u pranzu hè spripusitatu,pichja u sole e s'adurmentanu à pocu à pocu cantadori e cacciadori.Di u cignale cundamnatu à morte più nimu ùnn’ha primura !! Bon prò li fia… Ad un trattu,eccu chì s’affaca una mansa di vitturoni ;s’era fattu imprestà tutti l’"Hummer" e altri "Touareg" di u diputatu, u merre chi vulia ghjucà à a risa tutti sti paisanoni briachi chì cantavanu e paghjelle ind' a cappella di San Carlu !! Li paria di scimisce à i corci paisani !! Sbarcavanu bande armate cum’è s’ella fussi a guerra ! U cignale un pudia più scappà ! Quessa pò ne eranu sicuri quelli di u partitone ! Avianu da vultà da qui à pocu incù l’ughjettu di a so pazzia !! Ma di l’animale ùn pudianu vede mancu a coda !! Chì facia ghjà un pezzu chì i zitellacci di Casellaghja l’avianu messu à l’agrottu,inde a carciula di Zia Vittoria !! L’avianu domu e allivatu cun tamanta passione;era oramai u so amicacciu,techju di pustimi freschi e di robba paisana;u tenianu caru quant’è un fratellu e ùn eranu micca qualchì omu in brama di putere ch’avianu da tumbàllu !! Quessa pò era più che sicura !! _________________ Un populu,una lingua,un foru !!
|
|  | | MARCU MARIA GOLU

Nombre de messages: 7209 Date d'inscription: 21/10/2004
 | Sujet: Re: I nostri scritti Jeu 22 Fév - 11:22 | |
| I spàragi di Babbò À u spuntà di u ghjornu, i primi ragi travàrcanu l'albe di e finestre, ghjè ora d'arrizzassi ! L'ochji appena aperti, mi tocca à spalancà i purtelli per schjarisce a stanza è apprufittà di u piacè di vede u sole supranà u stagnu di Chjurlinu incu l'ìsule surelle d'Elba, Pianosa è Monte Cristu ...Di sòlitu, mi dispiace à sorte cusì à bon'ora, chì ghjè sempre un piacè di tènesi à l'aggrottu, ind'u so lettu, aspittendu ch'elle venìssinu à incantammi i primi odori di a cucina di mamma, di l'arrostu o di qualchi altra roba deliziosa. Ma oghje l'aspettu !! Mi trica di vèdelu affaccà chì dipoi u principiu di a settimana m'avia fattu a prumessa di vene; allora, dendu un' uchjata à l'orizonte luminosu, sunnieghju à ciò ch'ella serà sta ghjurnata cusì bramata. Ad un trattu, sentu ch'omu parla in cucina; ùn sò tantu vicinu ma mi pare bè di ricunnosce a so voce, quella chì m'hà amparatu tante cose dipoi chì ci sò natu. Eppo i so passi ribòmbanu in casa, avvicinèndusi di l'usciu di a mo càmera. Prontu à spianà e muntagne, saltu cum'è un caprettu per ritruvallu, è in quattru è trè sette mi lampu ind'i so bracci. Babbone mi stringhje cun tuttu u so amore; u so figliulinu di sette anni u tene cusì caru ! Passemu à fà un basgiucciu à mamma chì babbu, ellu, s'arriposa sempre dopu una settimana à straziera; pigliemu e cultelle è a nostra sporta ed eccu ch'ella principia per mè l'aventura ! A strada di a cullina à cunnuscimu à mente, chì annu èramu ghjà quì à circà i spàragi tanti aspitatti in casa da fassi una frittata di e più liccatoghje. Passemu vicinu à l’ortu di Pàulu, u videmu affaccindassi da curà e so fave, carotte, cipolle è i porri chì ùn staranu tantu ad esse colti ! Ci face mottu è ci saluta. Èccuci ghjà ghjuntu sopra locu ; ed éiu mettu à corre per taglià i capi di i luminelli, lascendu à Babbò principià a cugliera. Talavelli ci ne sò à buzeffu di marzu, mi pare d’esse un guerrieru tempi fà, à scumbatte solu contru à millai di nemichi nemici ! Ma a mo cultella hè bellu arrutata è a guerra compia in un batter' d’ochju; possu vultà vicinu à u mo caccaru è vede cun tamantu piacè chì ind’u spurtellu ci sò ghjà decine di spàragi. Pigliemu allora à diritta, sottu à e leccie, per circà l’ “asparagus ”, vechji spàragi chì sò crisciuti incù u tempu, prutetti avale di sprunzelli chjuculetti ma cusì zingarini ! Ghjè sottu à elli ch’elli nàscenu per u più i spàragi i più grossi, di quelli chì vi làscianu u suchju à l’odore cusì aspru nantu à e dite. Ma fate casu à ùn sgrinfiavvi a mane !! Babbone ellu ùn avìa cura è cun un curagiu chì facìa cresce u mo orgogliu, pigliava i « frutti » di a nostra spassighjata. Lascemu u liccetu per u castagnetu, ma quì i spàragi so scarsi, chì e fronde di l’àrburu à pane anu fasciatu a terra croscia di u so mantellu ghjallicciu ,è sò belli pochi i fiori à esce per sti lochi, fora di qualchi viuletta. Ci tocca à attippà appinuccia per capità à mezu à a machja : quì l’erbicella ghjè verda è grassa, sempre croscia da a vinetta, è ci vole à circà avale trà muchji, àlbitri, murze è altre scope. Eiu sò à l’incantu, chì mi garba assai quella natura,quelli culori di vita !À l’inghjò corre un fiumicellu lindu, è u quarcetu vicinu pare isciutu da un sonniu zitillinu. Babbone ellu ùn si lasce distrae ed eccu chì a sporta ghjè bella piena, è dinù abbastanza pisiva. S’affàcanu qualchi nulu è u sole sparisce, nasce un vintulellu frischettu è ci cunturnemu ver di a casa. Nanzu di ghjunghje in casa, arrimbatu à una leccia, eccu un spàragu tamantu, l’ochji sburlati chjamu à u mo caccaru per ch’ellu u vidissi, è ch’ellu m’aiutessi dinù à pigliallu stu mostru ! Tamanta cosa, ancu babbone parìa chjucu messu in paragone incù a scuperta di u ghjornu è vultemu in casa, fieri quant’è cacciadori ch’averèbbenu arricatu un cignale sprupusitatu. Di stu spàragu mi n’arricordu sempre, più di vinti anni dopu, u vecu sempre appiccatu à st’arburu ; ma dinù aghju impressu à in mente quelle stonde di piaceri, quelli mumenti beati incu Babbò, chì ellu dinù serà guasi vinti anni ch’ellu hè partutu.Oghje quandu mi ne vocu à buscà i spàragi per ssi lochi, per ste machje ch’ellu m’avìa amparatu à rispettà, ùn vocu mai solu ch’ellu viaghja sempre à fiancu à mè !!! _________________ Un populu,una lingua,un foru !!
|
|  | | MARCU MARIA GOLU

Nombre de messages: 7209 Date d'inscription: 21/10/2004
 | Sujet: Re: I nostri scritti Jeu 15 Mar - 11:38 | |
| Corsica LandFranchendu a loghja maiò,fatta sana sana à petre secche d’una mane sperta,Antone scuprìa u paese chì si stendia sottu à i so ochji turchini,ind’a virdura di a machja fiurita di stu principiu d’aprile. Era à l’incantu ! Li paria di ritruvà i lochi di a so ghjuventù guasì cinquanti anni dopu.Dipoi ch’ellu era partutu à stantà u so pane per ‘ss ‘Americhe,ùn era mai vultatu in terra soia.U tempu era passatu in furia e ci era vulsutu ad aspittà a ritirata per chì u vichjarellu turnessi à buscà e so radiche. I tetti verdi e grisgi s’accunciavanu in giru à a piazza di a chjesa ;una tighjata,bella pulita ci facia viaghjà tra casette e casone incù e so scalinate e i so purtoni à l’usu di nanzi.A funtana,cù u so mascaròne,lasciava scappà un’acqua linda e pura,cum’è quella chì li permittia di cacciàssi a seta quand’ellu vultava di u castagnetu incù i so cugini carnali oghje spariti. Un paisolu tale quale à quellu di mammone ! Li venia guasi à mente l’odore di l’ultimi figatelli arrustiti,incù u grassu chì facìa schjarì a brusta e cullà a fumaccia da diventà fulighina.Li paria guasi di sente e riturnelle chi Babbò cantava a sera in giru à u fucone.Chjudendu l’ochji,turnava cum’è un zitellu ma… Ma cio chi stunava quantunque à Antone era d’un incuntrà nimu per ‘ssi belli carrughji assuliati ;mancu un vichjettu à pusà à u frescu,mancu un zitellu à corre per ‘sse strette,nemenu un panatteru per svegliàvvi,cum’è di solitu,quand’ellu s’affaca nantu à una piazzetta.Ancu per esse a dumenica di Pasqua,un si sentia un fiatu ! Di campanile o cicculata un si vidia mancu l’ombra,u paese era addurmintatu,e ghjelusie eranu chjose,e porte stanghittate e i forni tutti spenti…. Ad un trattu s’affaca un vitturone,pianta subitu accantu à Antone ;e videndu u vichjettu impenseritu,l’omu si prisenta.Era u guardianu di u locu;"un guardianu per un paese ?",pinsava Antone,so pocu cambiati l’affari !! Ne vulia sapene di più,vulia capì perche stu paradisu era diventatu disertu;chì tandu,per e feste eranu tracarchi i paesi,ci eranu e granitule è altre prucessione,vechji è zitelli giravanu u paese incù e crucette o altre spighe !! "Induv’elli seranu i nostri paisani ?" dumandava Antone.U guardianu,ghjuvannu Corsu chì parlicciulava appinuccia a lingua di l’antenati,li spiegava chì oghje i Corsi ùn travagliavanu micca !! Antone firmava intrunatu ;"s’elli un so micca affacindati allora induv’elli so ?!" U ghjuvanottu avia capitu in un milampu ch’ellu sbarcava d’un altru mondu,e li ci vulia u tempu da spiecàllu cio ch’ella era diventata a Corsica ! I Corsi un campavanu micca in stu paese,custruitu mancu vinti anni fà ma in giru à e cità cum’è Bastia,Aiacciu,Purti-Vechju o Calvi ;i piu furtunati ind’i paesi i più landani,induve ninsun turistu ùn vulia più andà,chì eranu troppu luntani da u mare ! E case eranu compre da ricchi stranieri,vinuti di l’Auropa sana,cum’è quelle di u vechju portu,di a citadella,di a piazza San Nicula in Bastia o di i quartieri i piu belli d’Aiacciu per indettu.Stu paese l’avianu custruitu accantu à un « golf » tamantu à quellu di Sperone,e ci era dinu un paese dettu « exotique »,assai piu vicinu à u mare…Oghje u paese era viotu chi d’aprile,guasi nimu un vulia vene,n’avianu poca primura i casalaghji di e tradizione di Pasqua e bramavanu l’estate per ghjunghje à arrustiscesi u spinu nantu à a rena bianca e immaculata…Allora i Corsi si ne stavanu anch’elli in casa,fora di u guardianu ! Di quandu in quandu,certi venenu à spazzà i carrughji ma part’è piu aspittavanu a bella staghjone da vene à pigliàssi qualchi soldi ! chi i pruprietari eranu diventati ancu i so patroni, permittianu di fà campà famiglie sane ind’u rughjone!!Era quessu u prugressu veru ;di disuccupazione un si ne parlava guasi piu eranu furtunati i Corsi d’oghje,ci l’avianu prumessu stu cambiamentu i nostri eletti ;era ghjunta l’epica sunniata,aspitatta,desiderata di a …« desanctuarisation » !! _________________ Un populu,una lingua,un foru !!
|
|  | | erbaghju Bucugnanu & Marignana

Nombre de messages: 2094 Date d'inscription: 10/10/2006
 | Sujet: Re: I nostri scritti Ven 15 Juin - 11:36 | |
| | MARCU MARIA a écrit: | U piscadore è u mazzeru
Tocca aprile in paese d’Auccià è à Ghjuvà,face un bellu pezzu chì li trica d’andà à piscà per ‘sse muntagne di a Punta d’Isa è u Tirulellu.A dumenica da mane,sò cinque ore quand’ellu s’arrizza,pruvendu à un sveglià a so moglia addurmintata accantu à ellu è pigliendu u tempu di rimiralla una cria ch’ella pare tuttu un anghjulu….A passi pullitrini,fala in cucina à pigliassi un caffè cù dui canistrelli ;u tempu di scitassi da veru,chì ci serà vulsutu a passione per smatinà cusi à bon’ora,mentre ch’ellu travaglia a settimana sana per stantà u so pane ! Ma e pescie di u Pinzolu li frasturnavanu u ciarbellu dipoi ch’ellu era vultatu scozzulu scozzulu,di marzu scorsu,fendusi ghjucà à a risa da tutti i vechjetti di u paese.Allora oghje ùn ci serà nisun’ pietà per e truite ! seranu tutte ind’a so musetta da quì à sta sera è puderà francà capu altu è fieru u carrughju cù a so prisacca piena à tappu.A piscaghjola l’aspetta nantu à u terrazzolu è eccu ch’ellu a si piglia per a funtana di u Pughjolu ,à l’entre di u castagnetu per capità sinu à u munticellu chì strapiumba u fiumicellu.Quì,pianta una stundarella,vulendu godesi di a bellezza di sti lochi muntagnoli,quand’è l’ultimi ragi di a luna li danu ‘ssu culore attempu maravigliosu è misteriosu…
Ma eccu chì li pare di vede un omu appena più inghjò,piattu tra albitri è scope à orlu di fiume…A l’ascosu,fendu casu d’ùn scruchjà per ùn fassi rimarcà,s’avvicina un suppulu per circà à sapè ciò ch’ellu face quellu scrianzatu vicinu à u ghjargalu induv’ellu cuntava di piscà dipoi un pezzu ! U paisanu era impustatu,incu u so fucile è paria d’esse prontu à sparà ! Ma chì ferà pò questu quì à caccighjà d’aprile ? chì a caccia un hè ancu aperta ! Un averà tantu asgiu à pinsacci chì u trostu tremendu di e tartane u face trasaltà ! ò chì paura ch’ellu hà avutu chì era per penciulà.L’ochji avà sò aperti è bè,è l’omu a si piglia franchendu u fiumicellu per andà sin’à a bestia,stracquata ind’a fanga,mortu vulendu cacciassi a sete cum’è di solitu.U cacciadore s’avvicina,è s’inghjinochja per assicurassi chì u colpu era fatale,è mentre ch’ellu face vultà u capu di u cignale,u so rugnu piglia l’apparenza di un visu umanu !!
Ghjuvà ferma intrunatu, u so core mette à pichjà da falli schjattà u pettu è si ne diventa biancu cum’è un cadaveru…chì li pare di ricunnosce u so cuginu di terzu ch’ellu tene quant’è un fratellu ! Scappa à tronchera di collu sin’à u paese è si lampa subitu ind’u so lettu.A l’agrottu vicinu à a so amica,cerca di riscaldassi chì trimuleghja quant’è u trinichellu è ch’ella li vene ancu a frebba.Appicicatu cum’è un zitellu,è rassirinatu da quellu prufume d’amore,chjode l’ochji è s’addurmenta una stundarella.
Svegliatu da a moglia pocu tempu dopu,si dumanda s’ellu ùn hà micca fattu un gattivu sonniu ;fala in cucina è s’avvede ch’ellu hà lasciatu sopra locu a piscaghjola è tutta a so robba accunciata da passà una ghujurnata sana in muntagna ;ma li vene male à ricullà per ‘ssi lochi ! A so primura oghje hè di sapè sè u so cuginu hè in salute ! chì ciò chì hè successu li da assai pinseri !A cunnuscia ellu a storia di i mazzeri,a legenda piuttostu chì ùn ne cridia mancu stampa.Ma oghje,ciò ch’ellu hà vistu,o ciò ch’ellu pensa d’avè vistu,mancu ellu ùn a sapera dì,li hà arricatu un affannu maiò !! L’angustia nata da ‘ssa notte un hè per stancià,è un pudera stà senza sapè sè u so cuginu hè sempre vivu.Subitu prova à chjamalu ma ùn ci hè l’arte di pudèli parlà ;cresce l’angoscia da dalli a capaghjina.Impenseritu persu,atteppa sinu à a Costa in casa di u so ziu da dumandàli nutizie ;Petru era partutu incu i so amichi da scialassila una settimana in Patagunia ! cusi sera bellu luntanu di u paese è di a sorte ch’ellu li vulìa lampà quellu mazzeru crudelu ! cusi a si pinsava Ghjuvà,cuntentu cum’un pichju è prontu avà à vultà à u Pinzolu da racoglie i so affari…Di piscà ùn hà più laziu oghje ma ùn aspettera tantu à rivene chì a sa ancu troppu ,anu da falà e macagne sta sera !!
Ma quand’ellu chjama u destinu,ùn ci hè forza chì u pare è dui ghjorni dopu,una nutizia spaventosa vene à acciaccà u paese ! Petru è i so amichi eranu samariti ind’una falanga in muntagna ! ùn ci era statu mancu versu à ritruvàli i curciarelli ;chì spaventu ! Ghjuvà,chì era ingrandatu cù u so cuginu,era scunsulatu,addisperatu,ùn vulia mancu più parlà !Li venianu à mente quelle stonde zitelline,quand’elli cullavanu à piscà vicinu à l’anticu paese di a Mariaghja,chì era petru chì li avia trasmessi ‘ssa passione ;si ramintava dinù quelle feste in paese toccu sittembre,quand’è incu l’amichi a si passavanu ore sane à beie è à cantà… U ghjornu di l’intarru,sè pudemu parlà cusi,u paese sanu era unitu daretu à a famiglia tocca da a strage ;eranu vinute e famiglie d’ogni paisolu è a chjesa ùn pudia lascià entre à tutti da sparte a pena di i genitori addulurati.Ghjuvà ùn a facia à ritene e so lacrime è pienghjia à un più pudè,sopra tuttu quand’elli s’alzavanu i canti in San Antuninu,da davvi a carne ghjallinina ancu per un cunnosce a vittima…Ma ciò chì li scumudava u più era di vede qui,à mezu à ‘ssa ghjente afflita,l’omu chì avia tombu u cignale ‘ssu ghjornu funestu ;era un paisanu di u Crucoli,un paisolu appena scantatu ;avia i so sessanti anni è un passava micca per un omu gattivu…Pocu li impreme à Ghjuvà ;sè u so cuginu ,u so fratellu era mortu,era colpa di ‘ssu mostru è vulia ch’ellu sia casticatu ! A rivincinta si fera è nunda,è nimu ùn pudera impediscelu di vindicà à Petru !! Avia asgiu à ramintassi ciò ch’ellu avia amparatu nant’à i mazzeri,ch’elli ùn eranu micca culpevuli,ch’elli ùn eranu mancu cuscenti di fà u male ;ci vulìa à tutti i patti chì u tumbatore fussi culpitu ! l’odiu era crisciutu ind’u so core di modu tremendu,ùn pudia più rifrenà e so pulzione murtulaghje…Ellu chì ùn avia mai vulsutu male à nisunu era prontu à fà corre u sangue…
Sò parechji ghjorni chì Ghjuvà aspetta u so nemicu,impustatu da sopra à u Pinzolu,piattu cum’è una volpa ;ogni notte ci volta incu u fucile ch’ellu hà imprestatu à babbò,ogni luna aspetta di vede affacà quellu chì,per ellu,era rispunsevule di a morte di Petru ! Ad un trattu,ecculu chì ghjunghje à mettesi à l’agrottu sottu à un castagnu maiò,vicinu à a vadina…Aspettera per pudè tumbà una volta di più ? Ghjuvà ùn lu lasciera fà ! n’avera fattu ancu troppu ! Senza avè mai amparatu à maneghjà i fucili,ecculu chì spara è li ficca una palla in core…Ind’un mughju spavintosu l’omu casca di u so appulatoghju è trabulica sin’à u guadellu ;u so sangue neru chì pare inchjostru scorre da a ferita sinu à annirisce i pozzi l’unu apressu à l’altru…Ind’u bughju di a notte pagna,a morte vene à ingutuppà u locu di u so velu oscuru.Un si sente un zittu,ancu u spiscinime di l’acqua ùn accarezza più e so arechje ;u tempu pare firmatu !!! Averà vintu Ghjuvà ? Vole essene sicuru è s’avvicina di a so vittima,guasi sinu à tuccàlu ;l’omu hè longu distesu,a chjocca in l’acqua nera chì ùn si vidia mancu u so voltu…Puderebbe parte avà Ghjuvà,a morte di Petru era vindicata,ma andate à sapè ciò chì u punta à fermà quì,impalaficatu,à a mutesca .Un vole vultassine senza vede un ultima volta a faccia di u mazzeru...Ind’un silenziu angusciosu,trimulendu è ghjaciatu da l’ambiente funestu,face girà lu so capu,pianu pianu…sinu à acorghjesi chì u visu di a vittima…hè u soiu… !!!! |
|
|  | | erbaghju Bucugnanu & Marignana

Nombre de messages: 2094 Date d'inscription: 10/10/2006
 | Sujet: Re: I nostri scritti Jeu 6 Sep - 18:33 | |
| | MARCU MARIA a écrit: | Figuratevi appena,dui minuti,s’è n’avete u tempu o s’o ùn v’ammmerdu micca troppu chì hè veru chì possu esse assai « pisivu » certe volte ;figuratevi dunque una buttiglia,una buttiglia di vetru.Iè,una buttiglia,perchè?ci serà qualcosa,una lege chì m’impidiscerà di parlà d’una buttiglia ? ci seranu i criticoni per divvi ch’ùn aghju nunda à fà d’altru chè di parlà di cose senza nisun interessu,chè di parlà di una buttiglia ùn ghjove à nunda,chè ùn c’è nisun avantaghju per a Corsica,è chì piuttostu chè di stampittà cunnerie, sarebbe più utule di fà qualcosa à prò di u Populu Corsu !! anu a raghjò ma oghje aghju u laziu di parlà di qualcosa di vanu per a maiò parte di quelli chì mi leghjenu (mi n’infuttu ch’elli sò belli pochi d’altronde…),di una buttiglia di vetru !!
Serà forse chì noi in a Vulpaiola ci cunnuscimu in l’arte quant’è Cristu ind’è a tribbiera,chì simu veri paisani è ch’ùn avemu mai vistu nunda ;allora quand’aghju vistu sti mori di buttiglie accatastate,mischjate à orlu di strada in Barchetta,mi s’hè parsu di vede un’opera oghjinca maiò,""de l’aaaaart contemporain"" cum’elli dicenu in Pariggi ! Cusi belli culori,tutti à buleghju,cù forme di tutte le mamme ùn pudìanu chè santavuglià l’ochji pocu avezzi d’un cacciadore di funghi è sparagi rinumatu quant’è mè.Allora oghje vi vulìu fà sparte issu amore novu è ardente per e buttiglie di vetru ind’è l’arte oghjinchi !!
Guardate bè cum’elli facenu i giovanni cù e buttigliacce d’Heineken o di Krò (face più nustrale scrittu cusi) quand’elli ci sò e feste in paese ! Ch’elli sianu Cismuntinchi o Pumuntinchi,anu a stessa sensibilità per l’arte di a buttiglia di vetru…Dopu ad avè ingullitu u cuntinutu ind’un milampu,piglianu a buttiglia cum’è un trufeu,l’ochji sburlati da u piacè è l’alcolu,è ne caccianu l’affissettu per appiccicalu nantu à a tavula diventata un locu d’espusizione per tutti ‘ssi pitori muderni.E dopu cù l’oggettu di a so pazzia,facenu manse maravigliose da fà trimà l’Egittiani cù e so piramide merze è senza geniu.Chì elli l’anu u talentu tremendu,quellu chì spicca l’omu simplice da l’artistu universale…Tandu,e buttiglie sò messe l’une accantu à l’altre,cum’è suldati Rumani pronti à esse accampati da nemici arrabiati,o in chjirchju,à e volte, chì parenu di fà una granitula … Sò ancu ghjuvative e buttiglie quand'ellu amparanu à cuntà,ch'elli dicenu sempre:""Eri ci simu pigliatu ùn sò quantu buttiglie di biera"" o ""Ci simu betu 3 buttiglia di Vodka tremindui""...Di quelle e matematiche o ghjente...ancu di grazia ch'elli ùn contanu micca i soldi cum'è i pinzuti !!!
Ma fate casu chì ci sò chì adopranu e buttiglie d’una manera bella sfarente,chì di l’arte elli si n’infuttenu.In certi casi,a buttiglia di vetru pò ancu duvintà un arma tremenda,periculosa da ùn lascià in mani di i più frasturnati.Feghjate puru una buttiglia di vetru è avete da capì :cum’ellu hè pisivu è duru u culu d’una buttiglia,si puderebbe assumiglià à una mazzetta è certi si ne sò avvistu in furia.(scusatemi ma ùn pudìa scrive una nuvella senza parlà appena di culu).Figuratevi i disguasti ch’ellu po fà stu culu nant’à una faccia o un cranu ;cum’ellu puderebbe truncà l’osse di u nasu o di una mansella,o puru fà schjattà u capu da lascià scappane u cerbellu di u corciu chì s’averebbe liccatu u colpu…avà si chì a buttiglia vi pare ancu à voi qualcosa di primura !! Di più,quand’omu pensa chì u culu hè troppu ligeru,pò ancu spaccalu contru à un muru,o una tavula cum’è ind’è i filmi,è aduprà a buttiglia cum’è un cultellu di parechje fiamme arrutate per mutilà ancu e pele e più resistante à l’usu Dexter u pulizzeru psicupatu…Ci sò ancu certi scemi chì facenu cusi per scannà i muntoni !! Iè,ind’un paese ch’ùn m’arricordu micca u nome ,ma hè l’amicu d’un cuginu di terzu chì a m’hà detta !per divvi quant’è ne sò sicuru ….
Allora di sicuru pudemu dì chì a buttiglia hè un simbulu di putenza,sopra tuttu per a nostra giuventù in brama di ricunniscenza è di codici :un ghjornu chì eramu à piglià un bichjeru cù dui amichi in Corti,a musica è l’alcolu ci riscaldavanu è ci paria nurmale d’invità à tutti quelli chì ci passavanu accantu…cum’è per indettu stu scrianzatu chì in quant’è à mè si pigliava per a reincarnazione di Pasquale Paoli. ""O masciu,pigliati un bichjeru cù noi "" ch’ellu li hà lampatu u m’amicu Ghjuvan Pè,capu rasciatu è tencia di naziunalistu scemu cum’è ùn si pò mancu imaginà.Pocu sbagliu !guasi si liccava un pattone d’avè offesu cusi à quell’omu !! U tippu,sticchitu cum’un palu è u pugnu strintu cum’è s’elli avessi da strangulà una ghjallina,fece un gestu cu u bracciu da insù à inghjò,duie volte per esse sicuru d’esse capitu bè ! ciò chì ind’è l’usi di i giovanni ribelli Curtinesi m’hè parsu di vulè dì ""Eiu mettu a me buttiglia o inculatu,ùn aghju micca da beie ind’u to bichjeru di merda ! mi pigli per un Gaulois ?""
Eppò,e buttiglie ponu ancu arricà prublemi maiò ;ùn vogliu micca parlà quì di tutte e strage chì acciaccanu famiglie sane ogni estate,ma d’un stalvatoghju più ridiculu accadutu à u omu putente assai tempi di una volta…Era un elettu tracunnisciutu in a Corsica sana,amicu fidu di l’anzianu presidente Narbozy,quellu chì vultava è girava dapertuttu senza mai piantassi è ch’ùn s’hè mancu avvezzu chì a so moglia a si facia cù u so ministru u Sgiò Fion,ma di quessu ùn ne parleremu chì c’interessa pocu è micca…Dunque,vi vuliu parlà di st’elettu,chì fora di l’assemblea di Corsica,era dinù stimatu da tutti i patroni di bar di l’isula,postu ch’ellu lasciava soldi à ùn voline più ogni volta ch’ellu s’affacava…Micca ch’ellu fussi solu un Sgiò chì mettia sempre a soia,chì rigalava tutt’ognunu cù i soldi di a Culletività ;ma di più era ancu un amatore di bivande di tutte le mamme !! surtia briacu merzu ogni volta ch’ellu pigliava un apperitivu o ch’ellu tuccava un bichjeru,chì mai ùn pudia piantassi d’ingullì stu liquidu chì li facia girà u capu sin’à cascà in terra è roce cum’è un porcu techju di castagne…Eppo ci vulia à vedelu da veru ! pigliava a santa buttiglia in manu,si lasciava pende in daretu à facia falla l’alcolu,ma ùn ne cappiava mai una goccia !! Da tantu chì e so labbre stringhjianu u bucchellu,paria ch’elle si mischjavanu cu u vetru,ch’elle li facianu l’amore,eranu cum’è dui corpi intricciati chì mancu a saete ùn le pudia spiccà !! E labbre s’aghjumellavanu cù u bucchellu,s’atturcinavanu intornu à ellu è i so musculi si cuntrattavanu,s’aggrunchjulivanu sinu à gunfià è piglià un culore rossu inciappatu .E dipoi anni è anni era sempre a listessa cantilegna,pigliava a buttiglia è paria di suchjalla senza chi nunda ùn lu paressi più…A rombu di beie,à rombu di furzà cum’un dentistu chì vi caccierebbe un dente,da tantu ch’elle si stringhjianu e so labbre,accadò un ghjornu ch’elle firmonu sticchite,paralisate…A so bocca firmava cusi in chirchju,e labbre in davantu cù una forma tondula tondula chì paria d’esse u culu di una ghjallina ;avia avutu l’asgiu di vede tutti i duttori i più cunnisciuti di Pariggi,ùn c’era piu nunda à fà ! è tutta a so vita s’era trascinatu u cugnome di sgiò di Bocca Stretta…. | Marcu Maria |
|  | | chìpescisò Alcudina
Nombre de messages: 54 Age: 27 lucalizazione: Urnanu Date d'inscription: 12/09/2007
 | Sujet: Re: I nostri scritti Mer 12 Sep - 20:47 | |
| L’ess’essa Dolci dolci Bambineddu Tisoru d’umanità Cù l’amori, figliuleddu Sempri vulemu campà* Ghjunti i freti di dicembri, pà a prima volta Betleemma firmaia ingutuppata in un finu manteddu di nevi, a notti s’avia stesu i so ali neri nantu à a cità. Ùn si vidia mancu più un fiatu quand’edda sunaia l’ora di u coprifocu. L’abitanti impauriti s’erani sarrati in casa soia. In celi, i lumi putenti è viulenti di l’aliccutteri militarii aviani rimpiazzatu u dolci chjarori di i steddi, spazzaiani ogni scornu di a vechja cità, pronti à fà focu nantu à quiddi chì pudiani suminà u tarrori. I caffè, l’ustarii, i discutechi, tutti issi lochi chì tempi fà attiraiani la ghjenti, erani tralasciati. I bombi schiattaiani in u paesi sanu, u populu campaia in un’ insicurità cutidiana, casticatu ogni volta ch’eddu mittia un pedi fora. È po c’erani i rondi di Zaali, cù i so tanchi chì si sintiani in tuttu u circondu. Ogni sera ribumbaia u passu dicisu è pisivu di i suldati, trascinendu u timori è a pauraccia nera. Quiddi chì ùn rispittaiani micca u coprifocu impostu da u puteri, erani presi, impastughjati è lampati in prighjò ed hè cusì chì di certi ùn si ni parlaia mancu più. A minaccia vinia sempri da i tarritorii accampati, i tarruristi sbarcaiani di ghjornu ò di notti è si faciani saltà à mezu à la ghjenti ùn lachendu in piazza cà morti è feriti, guai è disgrazia pà l’altri chì a si francaiani. L’Abrei erani custrinti d’accità issi cattivi cundizioni di vita chì ci vulia à pacà u prezzu, quiddu di a tranquillità. A Ghjudea duva crisciani l’alivi sacri di a paci, pocu à pocu, si lacaia invilinà da a viulenza umana. Ghjaseppu è a moglia, Maria, si ritruvonu, in issa notti di dicembri, persi in Betleemma, caccighjati com’è tinti animali. L’aviani à daretu dapoi una bedda stonda, i suldati di Zaali, a sapia u maritu ch’ùn era tempu d’arripusà si, ci vulia à truvà un locu sicuru da ch’edda parturisca Maria. Pichjaiani ad ogni porta di a cità, dumandendu l’alloghju, ma nimu rispundia, i porti si chjudiani in fila senza mancu una parola. Maria ùn la di facia più ad avanzà, ad ogni passu criscia u dulori, i perli di sudori ruttulaiani nantu à u so visu è una frebba di quiddi putenti si magnaia a tinta donna. In più di quissa, c’era issa nevi chì insignaia u so passaghju à i suldati. L’omu pisò u capu versu u celi, circhendu un pruvindiziali aiutu, un ochju lucichenti spuntò trà dui palazzi in un frombu tarribuli. Era u lumu di un aliccutteru chì l’accicaia, à tempu, sottu à un scalinu, a porta in canteghju di una carciara era illuminata. U coppiu s’infrugnò à l’appiattu in a cantina in u mentri chì a cumpagnia armata è l’aliccutteri s’ingulfaiani in a notti. Pianu pianu, a paci sulenna vultaia in issa notti inverninca. “Arriposa ti, u priculu hè luntanu avali” dissi Ghjaseppu à a moglia torta di dulori. A strignia cusì in so bracci, pruvendu ad annannà la. À nantu à i muri c’erani quatru d’animali : boii, sameri, cavaddi. Podarsi chì in i tempi, pinsò Ghjaseppu, era una spezia di stadda duva si lacaiani l’animali a sera. [center ]“Sta sera cù l’aligria In celi tant’anghjuleddi Fendu lu passa è veni Accendini li to steddi”.[/center] Nanzu ch’edda accadissi issa disgrazia, Ghjaseppu è Maria campaiani in paci à mezu à i so paisani, in un paisuchju persu, guasgi in casa di Cristu si pudaria dì. Eddu, facia u bancalaru inveci chì a moglia intrattinia a casa. Erani ghjenti rispittati in tuttu u lucali, tuttu unghjunu s’accurdaia à dì ch’edd’ erani santi, parchì faciani sempri u bè. A disgrazia cuminciò quandu u puteri abreiu avia dicisu di compia a risistenza, dopu à tanti anni di riprissioni, di pacificazioni (com’eddi diciani i raprisintenti guvernamintali) era nata issa dea d’impona à u populu di i tarritorii, a famosa pillula, quidda fatta da riculà i nasciti. L’armata ghjiraia i paesi è in piazza ogni misata, c’era una distribuzzioni pà i donni, una scatuledda di trenta pilluli ch’eddi chjamaiani l’ess’essa. L’affari era impostu da u puteri, ogni ghjornu, a cattiva midicina era ingullita da a pupulazioni feminili, ùn si pudia fà altrimenti, quiddi chì ricusaiani erani tombi subitu subitu, era quissa a sintenza. Maria l’avia presa edda dinò, a pillula, è purtantu si ritruvò quantunqua incinta. U vechju populu di i tarritorii luttaia quant’eddu pudia, ùn vulia perda l’usi, a lingua ch’eddu parlaia dapoi seculi è seculi, a so identità isulana zuccata da a storia è da u Maritarraniu. L’anziani, a sera à a veghja, cuntaiani chì a guerra cuminciò tempi fà, quandu i putenzi mundiali aviani prupostu à l’Abrei, dopu à tamanti strazii è tamanti guai, di dà li da ricalu l’isula, aviani rispostu di sì, à l’unica cundizioni ch’eddi tramutessini tutti i so munumenti sacri chì si truvaiani aldilà di u mari. Dopu à tanti parlamenti u pattu fù accittatu da tutti, cacciatu da l’isulani chì ùn erani stati cunviati à raghjunà. L’esodu cuminciò, ci n’era d’ogni mamma à sbarcà nantu à l’isula, ancu figlioli di i setti babba : ma russi, ma francesi, ma tedeschi, ma pulacchi, ma americani, ecc. Cù l’aiutu di i putenzi maiori, a nazioni abreia si facia, tuttu fù pinsatu di modu praticu, l’ecunumia, a rilighjoni, a cultura, a difesa naziunali, tutti l’attributi di una nazioni, ancu a lingua sparita dapoi à 3000 anni, fù rinvivita. U vechju populu s’era missu in capu di ricusà a duminazioni stragnera, in ogni locu a risistenza s’urganizaia, l’atti di guerra crisciani, andaiani da u ricusu di pacà l’impositi insin’à l’umicidiu. Ma l’Abrei putentissimi, scimpiaiani senza cuntà. Un’ antica prufizzia dicia chì un ghjornu d’invernu, nascaria un ziteddu è ch’eddu purtaria paci è cuccagna à u populu. Era par quissa ch’eddi daiani à i donni issa cattiva midicina, da impedì issa nascita tanta aspittata, era quissu u finu. [b[center]]“L’alivi è lu castagnu Chì ci dani a divizia Sò cumpagni di a filetta Chì ci preca la prupizia”.[/
[/b]center] À u fà di u ghjornu, a cumpagnia si n’era vultata à u casernamentu. “Un beddu fiascu” pinsò u sarghjenti. Era statu incaricatu da l’autorità rilighjosa è pulitica di ritruvà i sposi chì puniani tanti pinseri à l’amministrazioni. I suldati, fiacchi, sdraiati à nantu à i letti infilarati in u durmitoriu, funi tutti suspresi da l’ordini ch’eddu lampò quiddu sarghjenti annarbatu è bè : “Aveti un’ uretta pà rinfiatà chì dopu ripartimu subitu subitu, n’apprufittareti pà virificà l’armi è u matiriali”. - Sarghjentu Moscè, u ghjinirali Swarschosy vi dumanda subitu avà, ùn lu feti spacinzià ! - Ci vocu ! risposi l’omu, lampendu u so matiriali in tarra. In curridori, davanti à l’intrata di u scagnu, dui suldati in postu virificaiani l’identità di quiddi chì si prasintaiani. - U ghjinirali v’aspetta, intriti puru. A porta metallica s’alzaia pianu pianu. Drentu, u ghjinirali si sciaccaia un licori di vinu, in cumpagnia di u rabinu di Betleemma. - Socu quici à u rapportu, cumandanti suprema... - Và bè, và bè, allora à chì ni seti ? dumandò l’uffizzieru superiori a boci arraghita. Era un eroiu, cunnisciutu da i so pari è ricunnisciutu da u Statu, s’era distintu parechji volti nantu à i campi di battagli. Si dicia chì paura ùn ni cunniscia, a so riputazioni era quidda di un omu crudeli, senza pietà pà i so nimichi... un mudelu militariu. - L’emu persi, cumandanti suprema... - Comu l’aveti persi ? - Isiè, l’avemu persi, ma ùn vi frasturneti chì ùn poni essa tantu luntanu, l’emu à chjappà da quì à pocu ! - S’è vo mi parmittiti, ghjinirali Swarschosy, credu ch’ùn aveti capitu bè a situazioni chì hè gravissima. Issa ghjenti hè un priculu pà i fundamenti di a noscia nazioni, vali à dì, a rilighjoni. S’edda parturisca sta donna u focu di a rivolta hà da brusgià ancu di più ! Si sclamò u rabinu, pichjendu di pugnu à nantu à u scagnu. - Ma diti mi ghjà, ùn sò micca i vosci pari di u cuncistoriu chì ci ani missu in issa merda ? ùn ci mancaia più chè quissa ! Cù i vosci cumbricculi, i vosci pilluli da starminà li tutti quanti ! - Ci hè vulsutu à tena li in l’ignuranza ci hè vulsutu, pà integrà li, era quissu quì u prezzu di a vittoria. - Una bedda concia isiè, micca tutti i vosci cunnarii ! - Vi dicu chì u cuncistoriu hà fattu a scelta bona, hè un duveri par no d’ammaistrà i scritti sacri, comu avemu da fà s’eddu nasci u Missia in u campu nimicu ? ùn ci aveti capitu nudda, feti pà u megliu, osinnò u cunsigliu vi cantarà i vosci Natali, sarà l’ultima indicazioni ch’e vi docu ! U rabinu vultò i chjappi, senza mancu fighjulà li. A so ultima frasa ribumbaia à l’arechji di u ghjinirali, più chè un cunsigliu, era un ordini. - Sarghjenti, m’eti da ritruvà issi dui persi, subitu subitu ! - Isiè, cumandanti suprema ! - Tiniti, aghju ricivutu à tempu avà, unipochi di rinsignamenti di u mossad, i tarruristi si sariani piattati à u nordu di a cità, andeti ghjà è truveti li. Ùn vi scurdeti di un affari, sarghjenti Moscè, s’e cascu, cascheti voi dinò ! In a carciara, Ghjaseppu avia accesu una candela cù l’ultimi lumini chì li firmaia in stacca. Maria, stesa in tarra, si tinia u corpu. Era par parturì. U criaturu ghjunghjia. - Aiò, o Marì, caccia lu issu criampulu, aiò curaghju ! [center ]“In a paglia di a stadda T’ani stesu, chjucareddu È di lu mondu chì tribbula Sè lu solu tisureddu”.[/center] S’erani rimissi in viaghju, i suldati accampaiani tutta a cità, ad ogni scornu c’era una patruglia in arma. U sarghjenti Moscè era arrittu à nantu à un tancu, un portaboci in manu, “à tutti i citadini, attenti, stamani u priculu hè maiò, dui tarruristi sò ghjintruti ind’a noscia cità è sò pronti à cummetta una malfatta, ùn apriti micca i vosci porti, steti chjusi in casa voscia”. - Sarghjenti, sarghjenti ! chjamò un suldatu sfiatatu, l’ani trovu, sò quicci à dui passi ! - Cumpagnia, in marchja, spicceti vi ! Ghjaseppu è Maria si ritruvoni tremindui fora, a donna impaurita avia à coddu un criampuleddu, nudu in cristu, chì circaia u calori di u so pettu. I suldati l’aviani trovi in a carciara subitu dopu à u partu, i stridi di u zitidduchju aviani traditu u maritu è a moglia, u tintu Ghjaseppu, s’era ritrovu fora, cù una viulenza tamanta, strascinatu in tarra, manu militari, siontu a sprissioni cunsacrata. I citatini, fighjulaiani piattati daretu à i so scuri. C’erani unipochi di ghjiranduloni, falati in carrughju à cuntimplà ciò chì si stalvaia. Più andaia più a folla criscia circundendu i suldati. U sarghjenti Moscè ghjunsi sopr’à locu. - Impiditi li d’avvicinà si ! cumandò Moscè à i suldati muscendu a ghjenti chì si ni staia inghjiru. Allora, eti vistu v’emu ritrovu, ùn c’era bisognu à fughja ! Ghjaseppu li dumandò ciò ch’eddu cuntaia di fà. - À mè mi pudeti piglià, ma ad eddi lacheti li in paci ! li dissi sottu boci. - Piglià ? Parchì credi di campà cent’anni ? li lampò in faccia u sarghjenti, ci seti, avali, in bocca à l’orsu ! ripresi u militariu. Capurali, viniti subitu, sbarrazzeti mi ghjà di issi trè tarruristi. A folla cummossa criscia ad ogni stonda. U capurali incaricatu di issa brutta faccenda s’avvicinò l’arma in manu d’un passu chì ùn era tantu sicuru. A ghjenti sussurraia. Trimulendu, u capurali puntò u so fucili nantu à a tinta famiglia, prontu à dà l’ultimu sacramentu. In quissa, una donna à mezu folla lintò un mughju spavintosu. Un’ antra dissi tandu : “Omi di sta tarra, pudeti lacà fà st’affari ? chì razza d’omi seti ? qual’ hè chì t’avarà dumani u stomacu di guardà si in u spechju ?” Quidda donna avvanzò versu u capurali è li dissi : “u prima colpu hè par mè, tomba mi nanzu di tumbà li”. U populu s’era missu à fiancu à edda, u capurali rinculò, l’armata sana suvitò u muvimentu di u capurali.“Fà ciò ch’e t’aghju dumandatu di fà, senza tricà !” briunò u sarghjenti. U capurali si vultò, lachendu cascà u fucili in tarra. “s’è tù voli ch’e tirghi à nantu à i nosci, allora tira tù ! Quidd’altri suldati, anch’eddi, cappioni i fucili. Ed hè cusì ch’eddi funi salvi tutt’è trè. [center ]“Dolci dolci bambineddu Figliolu d’umanità Dolci dolci bambineddu Di paci è filicità”.[/center] In issa notti di dicembri, era natu un missaghjeru di paci nantu à un’ arghja nova furtunata, una spiranza tamanta pà l’umanità. I dui populi di l’isula s’erani fattu a prumessa, chì mai più l’unu duvaria assupranà l’altru. Cunspartiani avali un avvena cumunu. In a sala di riunioni, pà l’ultima volta s’era adunitu u cuncistoriu abreu. A sala era bughja è à mezu, Swarschosy è Moscè erani quicci, pusati, aspittendu ch’edda caschessi a sintenza. - U cunsigliu hà presu una dicisioni pà ciò chì vi cuncerna : Pà ùn avè prutettu i nucenti, Sareti mandati in un campu di travagliu culà in u disertu, tastareti i piaceri di u chibuzzu, sareti tinuti quallà, 30 anni infilarati. Signuzzendu com’è una criatura, Swarschosy si lampò in tarra prichendu l’auturità d’ùn mandà lu in infernu. Moscè, eddu, si tinia drittu, l’ochji fissi, senza ch’eddu li scappessi u pientu. - Par piaceri, rispunditi à st’ultima dumanda chì mi matriculeghja u capu dapoi una bedda stonda avali. Parchì l’ess’essa ? - L’aspittaiamu quissa a chistioni, a pillula ess’essa, era u nomu ch’aviamu sceltu, è vulia dì “senza seguita”, “SS”. - Comu hè ch’edda ùn hà micca viaghjatu cù issu coppiu ? - Avemu mori riflittutu à issa chistioni, o ci hè statu un’ anumalia chimica o allora hè un veru miraculu, è s’eddu hè un miraculu, tandu ci voli à dà un antru sensu à u nomu di a pillula, forsa... Spiritu Santu ! |
|  | | chìpescisò Alcudina
Nombre de messages: 54 Age: 27 lucalizazione: Urnanu Date d'inscription: 12/09/2007
 | Sujet: Re: I nostri scritti Mar 18 Sep - 22:01 | |
| s'è aghju capitu bè, issu spaziu hè risirvatu à i participanti di issu foru à a sola cundizioni ch'edda fussi criazioni tandu : U Cunsigliu S’alzaia a bianca fumaccia pianu pianinu in sulaghjolu, cuddaia à fascià i castagni chì erani sopra. Paria u fumu, un linzolu biancu tralucenti chì si stindia pianament’è bè è chì ci lasciaia induvinà i visi di l’anziani, chì ad ochji fissi fighjulaiani l’anticu fuconi. Li baddaiani i fiari in i so ochji. È po c’erani i paroli chì s’intricciaiani è chì si lasciaiani com’è l’amanti dopu à l’amori. Paroli chì si faciani à quandu dolci, à quandu tonu, scupiaiani in una scaccanata è mi buldunaiani in capu, pariani pricantuli sussurati da a vechja Maria. È baddaiani è baddaiani, mi granitulaiani à la lestra in capu, com’è u ventu di Vaghjimu chì si porta cù rabbia i frondi di u castagnu. Lampaiani l’anziani centu paroli, centu paroli chì mi pichjaiani in capu, ma comu sarà à ùn senta li micca ? parchì mi fughji u sensu ? Parchì mi mosciani di ditu è comu hè ch’eddi si ni ridini di mè ? U focu sciuppittaia è stupaia calchì calusginedda chì volteghjiraiani com’è a farfalla. «Com’hè ch’eddi stendini i bracci, avali ? Mì, mì, mì ch’eddi s’avanzani avà bracci tesi, ma, ma…» - O Pà, o Pà, aiò arrizza ti chì ci ani da cascà adossu ! aiò arrizza ti ! - Chì ci hè… indù sò l’anziani ? hein, comu, parchì ? Ma… - Aiò o Pà chì ci voli à mova, chjappa ghjà i to affari chì à mumenti i bosci ci ani da caccià a puzza ! Sonniu, era un sonniu, com’eddu era vicinu di a rialità quissu lu sonniu. E mi fighjulaia, l’ochji lindi lindi a virità in a notti pagna, erani di i ghjorni ch’è aspittavamu ind’a noscia fossa, aspittavamu chì u tinenti dessi l’ordini di cuddà à ammazzà calchì Tedescu. Ed erani mesi è mesi ch’eddi ci aviani lintati quì in issa fossa, facia un beddu pezzu avà ch’è cù a cumpagnia, ci stuzzicavamu i bosci, à quandu s’avanzava di vinti metri à quandu si facia quaranta metri in daretu, dipindia di u sangui, s’eddu curria di più quì o da l’altru cantu. C’era l’amicu Orsu Ghjuvanni, erani avali dui anni ch’è no battiamu insemi, sempri insemi com’è frateddi, ùn c’era manera di spiccà ci. Eddu era nativa di a Grossa un paisuchju di u Sartinesi ed eiu, tintu di mè, cù Miola a me moglia aviamu fattu u nosciu nidu in Campu, un paisuchju di u Taravu. Spartiamu cù Orsu Ghjuvanni un chjassu cumpagnu dapoi dui anni… Ma spartiamu a ricchezza di i campagnoli : u ricordu di i pagliaghji fumichendi è di u compulu à l’ora di a munta. Quiddi prati sottu à u soli è di issii panni tesi nantu. U ricordu di Fasgianu chì si strascinaia dui legni è quiddu di ziu Paulu Battista cù i so canzoni di mulatteri chì ci davanu u fretu à a pedda è po c’erani issi paesi cù i so mila ziteddi. Avali spartiamu a cianga, u sudori è u sangui di issi suldati ch’è no tumbavamu di pinnatu. A sera quand’eddi tacìani i fucilati, spartiamu torna, pani è suppa di a miseria, Miseria chì si staia quì in pirmanenza, è chì si musciaia a sera com’è una vera puttana. Ma dinò, spartiamu lacrimi, lettari è dulori di a perdita di un parenti culà in paesi. Ùn li bastava d’essa quì à vattà ci a troia di Falcina ! innò ! ancu quà, si tichjaia bè, a so ingurdizia a purtaia à sciaccà si l’animi ch’edda li rigalò a grippa spagnola. In quant’à no, aspittaiamu u segnu di u tinenti. Aspittavamu un segnu, chì francesi si parlava pocu è micca, tinti paisani ch’è no eramu, tinti di noi ignurenti, povari campagnoli chì ùn erani mai sciuti da l’isula ! U segnu, spessu, l’accumpagnava u tinenti da calchì brionu. È tandu, saltavamu, ci lampavamu à nantu à i bosci com’è animali feroci. Falavani secchi i pinnati ! Oimè u maceddu ! C’erani ancu quiddi chì ricusavani d’andà, o i tinti quissi quì subitu subitu riciviani l’ultimu sacramentu. I Neri è l’Arabi, tinti disgraziati, ieddi i si mandaiani in prima ligna è erani i primi à tastà u piombu di i bosci. Noi, cuddaiamu chì, a vita, s’era ferma culà, in paesi. Quì ùn era a vita è ùn valia mancu una baiocca. Tandu cuddaiamu, chì eramu dighjà morti… - O Orsu Ghjuvà, aghju sunniatu, un sonniu stranu… - Iè, iè avanza mi spiicarè dopu ! Ci vulia ad avanzà capicalatu chì di pettu à no, in l’altra fossa ci mirava u nimicu. U nosciu locu avali, era u campu di battaglia, si tinia quì tutta a miseria cristiana... umana. A pietà quì era una tinta disgraziata da nimu fighjulata. Mancu ùn avariani avutu tutti issi salvatichi cumpassioni pà Cristu in croci. Cristu in croci, umanisimu ! Mi sò fermi impressi issi suldati falciati da i mitragliosi. Ci vulia à veda quissa quì a pittura. Ci vulia à veda a cuntintezza di Falcina. - Oh, chì era issu sonniu ? - Aghju vistu l’anziani di u paesi. Era stranu, parlavanu ma ùn li sintiu, erani tutti à pusà inghjiru à l’anticu fuconi, poi si sò missi à rida quand’eddi m’ani vistu. È mi vuliani piglià. Ùn capiscu micca. - Hè stranu ! ancu eiu ùn capiscu micca ! bôôô, ùn hè chè un sonniu ! - Iè, ma quantunqua, chì vuliani l’anziani ? - O Pà, ci voli à dorma torna un’ uretta chì dopu emu da riparta à l’assaltu. - Iè, durmimu ! I stretti erini diserti. A notti bughjicosa s’era impustata è circava di ruzzicà u pocu di lumu chì firmava. Si pudia senta u ventu frà i pini è paria una vichjetta a ghjesgia sottu à l’inguernu. In i stretti ribumbava u passu pisivu di a cunfraterna. C’erani tutti. Tutti l’anziani di u paesi, morti tempi fà, tutti s’erani aduniti da purtà a cascia. A prucissioni avanzava pianu pianu, à a muta, ùn si sintia cà u ventu chì rughjia in i pini. I dui prima alluminaiani u chjassu ed hè cusì ch’e aghju vistu quali c’era in a cascia. Eri tù ! A l’aghju discitati tutti issi purcacci, l’aghju ancu scuzzulati cù u mughju di spaventu ch’aghju lintatu à l’alburià. Si sò sticchiti certi cù a paura addossu. - O Pà ! o Pà, chì ci hè ? - Torna un sunniacciu, o Orsu Ghjuvà, torna u sunniacciu ! ma quì aghju capitu ! - È chì ai capitu, o tuntò, semu insemi, insemi nudda ùn ci pò accada ! A ghjurnata sana ci sò pensu à issu sonniu daretu à a mira di u fucili, circhendu d’accurdà i dui sonnii ma ùn c’era l’arti. C’era calcosa chì mi fughjia, è po ùn era chè un sonniu tandu. Stu Maghju di st’annu 17 era statu gattivu è più chè pessimu, u statumaiori francesi avia dicisu di lampà un’ uffensiva contr’à i Tedeschi ma era statu un fiascu tamantu u mondu. M’arricordu di u sonniu ch’aviu fattu à st’epica : Era nantu à u campu di battaglia, Orsu Ghjuvanni in a fumaccia, à mezu à centinaii è centinaii di morti. Era solu, à fucili in manu, è avanzaia trà i vittimi di issa guerra, si sintia purtatu da una forza scunnisciuta, calcosa chì u puntaia à mutà passu. Era com’è in paesi, à fà i cacciamossi tremendi cù i paisani. Si truvava listessu, circhendu una preda. Eccu la ! Un cignalonu sbuccò à mezi morti, un animalonu, avia mai ancu à veda tamanta bestia ! Eranu pettu à pettu, à fighjulà si. A bestia ùn muvia. Eranu in una fossa tremindui, un curridori longu longu, paria un stintinonu, falaia una spiscia nera puzzicosa, li zirlaia in faccia. Aspittava quì a bestia. U fighjulaia. Ùn l’hà fighjulatu tantu chì l’hà ficcatu una badda à mezu ochji. S’hè avanzatu Orsu Ghjuvanni è l’hà vultatu u capu è tandu ùn era quiddu di un cignalonu era… eiu. Torna un sunniacciu ! Pusaiani tutti quì inghjiru à l’anticu fuconi. Sapeti issu locu, u locu di a mimoria sparta, u locu di a parola tramandata, u locu di l’usi trattinuti. U locu di l’alma. U fuconi. Erani quì, si tiniani tutti quì l’anziani, morti tant’anni fà, ridiani ma ùn era di mè, hè quì ch’aghju capitu. Mi sò sbagliatu, aghju ricusatu a sorti. Aghju ricusatu a morti è tandu… Oghji, n’emu u 31 di lugliu, piovini bombi è piovini baddi. Cù Orsu Ghjuvanni ci truvemu in corpu à a battaglia, cascani secchi i suldati francesi, ad ogni passu cascani cintinaii. Ma noi avanzemu, ci frisgiani i baddi ma ùn ci toccani, ma avanzemu andemu versu à issa bocca. Com’eddu hè beddu u nomu di issu locu “le Chemin des Dames”, dicini ch’eddi erini i figlioli di unu rè chì passaiani quì ed hè fermu pà mimoria. Avà semu noi nantu à issu chjassu. È si pesa a fumaccia è a luna illumineghja a bocca di u so biancu chjarori. I baddi ani dismissu di zifulà. Sò stesu quì in a cianga, à fiancu à Orsu Ghjuvanni, chì eddu t’hà l’ochji fissi vultati à u celu stiddatu, li corri nantu à u visu una gucciaredda di sangui sinu à u baveddu… Vecu a fumaccia bianca chì codda pianu pianinuuuuuuuuuuuuu……………………………. A fumaccia bianca s’alza pianu pianinu in sulaghjolu, codda à fascià i castagni chì sò sopra. Pari fumu, un linzolu biancu tralucenti stindendu si pianament’è bè è chì ci lascia induvinà i visi di l’anziani, chì cù l’ochji fissi fighjulani l’anticu fuconi. Si vedini ancu i fiari baddà in i so ochji. È po ci sò i paroli chì s’intreccini è chì si lacani com’è l’amanti dopu à l’amori. Paroli chì si facini à quandu dolci, à quandu tonu, scopiani in una scaccanata è mi bufuneghjani in capu, parini pricantuli sussurati da a vechja Maria. È baddani à baddera, mi granituleghjani à la lestra in capu, com’è u ventu di Vaghjimu chì si porta cù rabbia i frondi di u castagnu. U focu sciuppitteghja è stupa calusgineddi chì volt’è ghjiranu com’è a farfalla. L’antichi ci accoglini è ci salutani : «Era tempu par vò di vultà in casa voscia, o chjù !» Vecu un chjarasgionu fiuritu… È sentu fiscà i pastori….Libera me Domine de morte aeterna
Dernière édition par le Mar 18 Sep - 22:09, édité 1 fois |
|  | | francesca GOLU

Nombre de messages: 7520 lucalizazione: Aiacciu Date d'inscription: 21/04/2007
 | Sujet: Re: I nostri scritti Mar 18 Sep - 22:06 | |
| |
|  | | MARCU MARIA GOLU

Nombre de messages: 7209 Date d'inscription: 21/10/2004
 | Sujet: Re: I nostri scritti Mer 19 Sep - 17:02 | |
| Di Nuvembre 2006,u numaru 11 di AVALI era sanu sanu (o guasi) fattu d'articuli chì parlavanu di u ""Chemin des Dames""... Ci sòi parechji articuli di scrittori di DOPU CENA,possu mettene unu o dui s'è vo site d'accunsentu... _________________ Un populu,una lingua,un foru !!
|
|  | | erbaghju Bucugnanu & Marignana

Nombre de messages: 2094 Date d'inscription: 10/10/2006
 | Sujet: Re: I nostri scritti Mar 2 Oct - 14:20 | |
| | a zinzala a écrit: | Vechju scrittu ch'aghju trovu, girandu u mo discu duru. Mi pare ch'ellu casca a tappu per sti ghjorni settembrini
Capicursura Auturnu in Corsica, mi piace assai. Pare chi dopu tempi di calmana e invasione estivu, a terra trovi torna u riposu e si rifiati. U mo paese è pienu d’una musichella chi ava supraneghja. Quella di a funtana nantu a a piazza et dino quella di u vergalu chi ava chi è piossu, corre torna. Ognitantu, una fucilata, u rimore indè a machja di quelli lignaghjoli chi arruchjanu, u legnu chi omu accatasta vicinu a a casa e, e prime ceppate sciuppintendu. U frescu si ne falla a sera da e muntagne e ben chi e ghjurnate sianu sempre splendide, omu a sente chi si ne fughje a stagio. Ci vole a esse un cerbellu ottusu per lagnà l’istate e a so viulenza. Culori bruttale, sciappittana, rimore di a ghjente. Quelli chi so omi dilicati, di a sterpa chi li ghjove quelle stondette miraculose rigalate da a natura, quessi si sceglieranu l’auturnu quante omu sceglie una dona bella e discreta in vece di un ‘altra, forse piu splendida ma vidicula. T’arrizzi a mane, so appannati i vetri, e bevi u to caffè arritu arritu agguardendu l’ortu e e muntagne piu in su , induve a fumaccia resiste sempre. Ma un sera tantu u sole, a vince. Tandu sera l’ora di mette i scarpi, una vesta per e prime stonde di a spassighjata et po sorte in fattu fine. A piniccia ti rigalara i lattosi, altro si tu si furtunatu, seranu sprignoli e gallisturzi e si tu ti lampi indè i vecchji giardini, truvarè parachini, bianchi bianchi a mezza erba verde chi ti feranu spirlichjite. Tamanta tranquillità e in listessu tempu un speziu di tristezza chi vedi chi tutta questa belleza è viota e senza umanità. Muri murzicosi si ne fallanu e i castagni so a l’allera. E castagne…rutuleghjanu, piccanu e si lascianu piglià quante ghjuvelli castagnini luccicandu indè i so stuccii mezz’aperti. Ne ruzzichi una a punta di a cultella e coglii l’altre, una piena sporta. Sta sera, arrusteranu nantu a a brusta. Acelli volenu, so petraghjoli, i culombi un so ancu ghjunti. Pare chi indè i tempi, eranu cusi numerosi chi aniulavanu u celu, mascandu u lume di u sole. Tuttu d’un colpu e fucilate di tandu ti parenu ava piu triste. Di quassu, di a cresta, vedi u paese e qualche fumacciole assai scarse chi cullanu in celu. Siluette chi s’affurianu sin’ a u camione di u panateru. U scornu di pane, un pezzu di carne purcina, vicinu a l’oghju ghjacciatu e po fallarè versu e case, guancirossu e l’anima in pace.L’auturnu è una stagio felice per quale sa vede e sente.. |
A Zinzala |
|  | | erbaghju Bucugnanu & Marignana

Nombre de messages: 2094 Date d'inscription: 10/10/2006
 | Sujet: Re: I nostri scritti Lun 8 Oct - 13:01 | |
| | Ghjuvan' Filici a écrit: | Unu strattu d'una nuvella intitulata Orly, publicata ultimamenti da un tippu ch'e' cunnoscu in Stremu Miridianu :
Cuntinivetini u so ripastu parlendu di tuttu, ma senza mai palisà da veru ciò chì avali, cù cirtitùdina, l’aspittaia. Tutt’è dui sapiani chì u disideriu era quì, sintiani a so crèscita, ghjucaiani à lacallu vena. Francesca si cunteti, i so viaghji à u stranieri, u fiascu di u so matrimoniu, a so carriera in l’architettura d’internu, i diffarenti cuntratti trà a Corsica è Parigi. Ma era in traccia di fissassi difinitivamenti in l’ìsula. Parleti monda di l’òmini, dinò, ciò ch’idda amaia ind’è l’òmini, i so maneri, a siduzzioni, u sapè fà, avia cunnisciutu monda òmini, cunnisciutu a vita, a si scialaia oramai, dipoi u divorzu, ni prufittaia, amaia a vita. Iddu parleti di u so travaddu, l’affari ch’iddu facia, u risturanti, a nustalgia di l’animali certi volti, a so scuparta di l’Ingliterra à a morti di u so babbu, parleti di puisia, è parleti di i donni, i donni ch’iddu avia cunnisciutu, ch’iddu avia amatu. L’amori, certamenti, era passatu in i so viti, è spiritaia u so ripastu, bulaia subra ad iddi. Pocu dopu, funi in a so càmara, ad idda, u primu basgiu fù ghjustu à a porta. Si libareti da a strinta ghjustu u tempu d’apra a porta, di dilli « pianu, pianu, t’emu tuttu u tempu...» Senza lintà i so bucchi, funi nantu à u lettu, a svististi cumplittamenti, accarizzeti tutti i scorna di u so corpu, presi pussissioni d’ugni cèntimu di a so peddi. À capu d’un momentu, Francesca si lagneti – ùn era micca un veru lagnu – di l’inegualità di a situazioni, è missi i mani à a cinta di Billy, cacceti a camisgia, feci falà i pantaloni, tuccheti ‘ssi mùsculi duri ch’idda avia imaginatu suttu a stoffa, laccheti viaghjà i so mani, a so bucca, dapartuttu, par iscopra u gustu di ‘ssa carri disidarata. Infini capuletini nantu à i cuscini, è fecini l’amori. Guasgi sùbitu, Francesca cunniscisti a prima gudera, ma iddu ùn si firmeti di falli l’amori, a feci vena annantu ad iddu, par vèdala goda una siconda volta, po’ s’abbanduneti à a so carezza è gosi à u so turnu, bagnendu u so ventri, u so pettu. A ripresi dinò, a terza volta ch’idda gosi briuneti guasgi, iddu pudia durà sinu à a fin’ di a notti, è fù cussì ch’idda si passeti. Quand’idda ùn ni poti più, li dumandeti s’idda pudia dorma un pocu, un’ oretta nanzi di piddà l’avviò, dormi puri u me cori, li dissi, ti scitaraghju, è si lacheti cunquistà da u sonnu, chjinata contru ad iddu, invadita da i so braccia, è s’addurminteti. Billy, iddu, ùn durmisti micca. Tuttu tinindu à Francesca, si fighjulaia in unu spechju ch’era accantu à u lettu. Cruceti u so propiu sguardu, i so ochja lucicaiani in u bughju, in ‘ssu spechju ùn si vidiani chè ‘ssi dui ochja chì lucicaiani com’è a brasgia, inchiitanti.
|
Ghjuvan' Filici |
|  | | erbaghju Bucugnanu & Marignana

Nombre de messages: 2094 Date d'inscription: 10/10/2006
 | Sujet: Re: I nostri scritti Jeu 11 Oct - 11:17 | |
| | francesca a écrit: | NAJIA o u Silenziu
- NAJIA!
A voce paria ch'ella venissi da a niculina chì vulava da sopra à a Citadella. L'acellu a si purtò luntanu. A bellezza di u rinaghju ùn n'era stata disturbata. U lume di l'attrachju sfrisgiava d'oru u mare, chì venia à more pianu pianu nantu à dui pedi scalzi.
Najia? Quale era "Najia"? A zitelletta di i quartieri di u Livante, indurita à rombu d'azzuffi in carrughju à fiancu à i so fratelli sgaiuffi? L'ustessa d'un Bar di notte? A ghjuvanotta persa chì s'era cercu un destinu? Ùn ci era più nimu per dilla.
Quella Najia avia cercu è po cercu a serenità, à l'azardu, in u disestu di a so gnurenza : "erba" da fumà, religione, libraccioli di filusufia "urientale" buschi à casu, è in fine l'alcollu...
Najia, sta sera, quale hè chì sà s'ella ùn era a niculina chì girava in silenziu in u celu immensu, libara di passatu è d'avvene?
Forse era venuta quì da sfrumbulà in mare u pesu chì da sempre l'avia impeditu di VIVE...
Nantu à issu rinaghju, a mamma s'era apertu e vene prima di ciuttà in l'acqua un corpu dissanguinatu, acciaccatu da una vita senza lume.
Eppo anch'ella avia vulsutu more.
Ed eccuti ch'ella rinascia senza sforzu. Dopu à tanti è tanti anni di lotta in u bughju, u pesu chì affucava u so core da zitella s'era svanitu in a rena.
Avà ci era qualchissia d'altru, in u lume dolce di a sera, qualchissia ch'omu chjamava "Najia" ma chì mai più rispunderia à nisun' nome. Issu nome, oghje capia ch'ellu era un anellu di e so catene, una parte di a so prigiò.
Un setter irlandese girava, ghjuchendu à cavà tufoni da tutti i canti. L'accarizzò pianu pianu è li vense un surrisu. Eranu mesi è mesi ch'ella ùn avia più risu. U cane ci era ogni ghjornu nantu à u rinaghju è li paria di vedelu pè a prima volta : u so pelu infucatu, a so vitalità alegra...
L'omi sò cusì grisgi!
Sfrumbulò una cotula in l'acqua è pensò à u bolli bolli di a vita umana : una petra in fondu di u mare ùn hè più morta, ma i marosuli sciumosi ùn sò sbattuti quant'è e nostre mente.
Dopu à u dulore d'esse "Najia" sentia pè a prima volta un muvimentu suttile è infinitu, un fremitu chì a supranava, arrimbatu à u muvimentu eternu di l'universu. Issu muvimentu era ligeru, ùn trascinava più a carica di tanti ghjorni mischini chì eranu stati soii, è chì, ancu di più, ci avia appartenutu ella, senza ch'ella pudessi sperà a minima libertà.
"NAJIA"!!
Mariu ghjunghjia di corre, sfiatatu. U si pudia paragunà cù u ghjovanu cane. Era anch'ellu ligeru, alegru, niscentre. Paria cusì felice di truvalla!
Si vergugnò d'ùn fà mancu un gestu versu ellu.
S'invenì di a so bravezza quandu ellu venia à u Club i prima tempi, era bellu differente di l'altri clienti. Eppo Mariu s'era interessatu à ella, à u caminu di vita chì l'avia cundutta à issu Bar puzzicosu, ellu avia vistu a donna è micca solu l'ustessa. À l'iniziu s'era arrampiccata à issu scontru inaspittatu cum'è à un salvavita, tantu chì Mariu s'era presu di peura.
Tandu, l'era toccu à ella di tace u bisognu ch'ella avia di vedelu, di stà cun ellu, è avianu pussutu cunnosce una sturietta tennera è longa, u miraculu di a so vita. L'avia ancu salvata di l'alcollu, chì avia digià cumenciu à falla invechjà. Li avia dettu Mariu chì a prima volta ch'ellu l'avia vista, s'era strintu u so core pè u so visu faticatu, marcatu, quand'ella ùn avia chè 22 anni.
L'avia tenuta cara, sempliciamente, senza dilla, à modu soiu. Hè vera chì à ella li ci seria vulsutu di più, assai di più, vene à dì l'impussibule...Era maritatu, affigliulatu, ma ancu s'ellu fussi statu libaru, ùn era tantu sicura ch'ellu li ne avessi datu di più? Era una di isse donne chì sò imbruttate da a vita.
Oghje, cumu era chì tuttu issu dulore ùn avia più nisuna impurtanza? Induve eranu passate tutte e so lacrime?
- "Najia? Ma induve diavule eri andata? T'aghju cerca, sò ghjorni è ghjorni... À u Club, m'anu dettu ch'eri sparita senza privene. Era scimitu da u penseru, temia chè tù... In fine, stai bè???
Rispundì pianu pianu, ma l'incriscia di parlà :
- Stò bè
- Ma chì ai? Ai un sguardu pazzu. Pare ch'è tù appia vistu a bomba d'Hiroshima!
-...
Ùn pudia più parlà, u fremitu si facia più forte, cum'è sì u Mare a s'avessi da purtà.
- Najia! rispondimi, per santa carità! ùn ai micca RICUMINCIATU? Dimmi qualcosa...
Ti vulia dì : sò in traccia di divurzià, vogliu stà cun tè pè a vita sana, ùn ti l'avia mai detta... ma... ti tengu cara, è a to vita passata ne aghju poca primura... Najia????
- INNÒ! INNÒ!!
Avia briunatu cù viulenza, senza vulella...
Di colpu, sbuttò à ride, una risa scema, ch'ùn pudia ritene. Mariu a fighjulava senza capisce, era persu...
- Najia! ai presu qualcosa!? DROGA ???
Ma ella pensava ch'ellu a vidia à traversu tante parolle, tante brame, tante maghjine, tuttu ciò chì ellu chjamava "Najia" è ch'ùn era mai statu chè un inseme di azardi. Ma cumu spiecalli tuttu senza ferillu?
HIROSHIMA!! Avia po a ragiò! A risa scema vultò, schjattò cum'è una bomba, fendu vulà a so vita sana in pezzi, strappendu un velu chì cupria da sempre un cuttidianu assurdu.
Li si paria chì u Celu s'aprissi anch'ellu in una risa tamanta, cumplice cun ella.
Eppo ùn ci fù più nunda à mezu à ella è un Mare infinitu di Silenziu, quant'è ch'un marosu vinutu da l'altu mare è tucchendu u Celu si fussi, in fine, purtatu tuttu...
Quand'ella ghjunghjì à l'uspitale a vittura di u SAMU, u medicu pigliò à Mariu sbiancatu pè e spalle: "Mi dispiace, o amicu, siate curagiosu. Hè troppu tardi per ella. Overdose..." |
Francesca |
|  | | MARCU MARIA GOLU

Nombre de messages: 7209 Date d'inscription: 21/10/2004
 | Sujet: Re: I nostri scritti Ven 19 Oct - 17:03 | |
| | Citation: | Furtezza
Nulla cà à vede la, l’omi «nurmali » avarianu statu à sente a vucetta chì li dicia : « Lascia corre ! hè troppu bella per tè, t’ai da piglià un chjodu ! » ma di quessa Ghjuvan Filice ùn ne avia primura… a sapia po dinù ellu ch’ella si pudia piglià ogni citadella. Ad ogni colpu era listessa : bastava a sfida di qualchì furtezza inalpillata per ch’ellu si lampessi à curtella in bocca cum’è issi pirati in franasia… Ùn sò micca perchè, ma avia tandu qualcosa cum’è una forza, una spezia di grazia chì guidava e so parolle è i sò gesti. Stu pizzone chì vinia d’entre in caffè ùn pudia esse cà per ellu…
Ghjuvan Filice, ùn si pò micca dì ch’ellu avissi un mettudu pricisu, elaburatu capunanzu o un discorsu di seduttore amparatu à mente, u so modus operandi ùn avia nulla di pueticu, o puru d’uriginale, era piuttostu « classicu ». Di regula, attaccava offrendu un zicaretta, o qualcosa à beie… è benchì l’omu fussi sempre curtese, a tecnica ella ùn avia nulla d’eccezziunale… u tuttu era d’entre in cuntattu, a so « grazia » facia u restu.
Ùn si sà perchè, ma à e donne, ancu belle ch’elle fussinu, Ghjuvan Filice li piacia. Mi scordu di dì vi chì u so fisicu era appena cum’è u so discorsu : urdinariu…
A donna s’era chjinata in sala, accant’à a porta vitrata chì dava annant’à a tarrazza. Fora, l’ultimi turisti pigliavanu u so caffè à latte è gudianu a carezza di i ragi sittimbrini… a so luce chì vinia ogni tantu à pichjà annant’à u vetru, accindia tandu u visu parfettu di sta donna magnifica è altiera.
Da ch’ella era intruta in caffè, era natu un ambiente guasi sulenne è i clienti, insischiti, parlavanu sottu voce. Sta chietudine inabituale à l’ora di l’appiritivu, paria vulsuta da tutti, quant’è chì nimu vulissi intarrompe u filu di a littura di a donna chì, appena chjinata, avia cacciatu un librone da u so saccu.
À ogni pagina ch’ella girava, pisava l’ochji ghjittendu in quà è in là lampe di disprezzu, indirizzate tantu à u locu cà à a ghjente. À chì scuntrava quelli ochji neri si guardava subitu i scarpi.
Ghjuvan Filice, ellu, lighjia u giurnale, o piuttostu facia nice… l’articulu annant’à a Birmania, era un pezzu ch’ellu ùn lu guardava più… Funu fugaci i so primi sguardi chì anch’ellu cum’è tutti era intimuritu, ma u sonniu fattu donna ch’ellu avia davanti ad ellu l’avia strigatu po pianu pianu, senza ch’ellu si n’arvechi, s’era impatrunitu di i so ochji.
A donna girendu a pagina, vide à Ghjuvan Filice chì a fidiava, a so risposta fù un sguardu simule à tutti quelli ch’ella avia mandatu sin’à avà…
U so sdegnu, chì avaria subitu impitratu u core di l’omi «nurmali», à Ghjuvan filice li fece l’effettu cuntrariu : a miccanica di a sfida di a furtezza inalpillata era in anda…
U nostru piratu mossu da a forza strana chì u guidava in simuli assalti, era digià arrittu, in faccia ad ella :
- Scusate o madamicella, mi possu permette d’offre vi qualcosa à Beie ?
- Innò. |
MATTEU MATTEI _________________ Un populu,una lingua,un foru !!
|
|  | | MARCU MARIA GOLU

Nombre de messages: 7209 Date d'inscription: 21/10/2004
 | Sujet: Re: I nostri scritti Ven 19 Oct - 17:03 | |
| | Citation: | "Ce qui est vraiment impressionnant,ce sont les dix heures qui sonnent .Les cloches semblent parler et nous disent :"Entendez le temps,c’est nous. Nous vous avertissons tous les jours mais le bruit du monde vous empêche de nous entendre. Comme tu nous comprends aujourd’hui .Nous sommes pour toi seul, vois-tu. Nous savons que toi seul nous comprends aujourd’hui, et remarque comme nous sommes solennelles .Et figure toi que nous sommes toujours aussi graves,aussi solennelles,aussi régulières. Mais personne ne le comprend. Si on comprenait notre langage dans les villes et les villages, les hommes seraient meilleurs.""
Sò deci ore di sera quand’ellu principia à scrive Ghjuvà .Chjosu in l’oscurità,di pettu à un destinu funestu è crudele,li venenu à mente i ricordi i più anziani,i più felici forse ;quelli di a so zitellina cù una nucenza ch’ellu ùn truverà mai più ind’una vita troppu corta,ma cusì colma…una nucenza chì pare d’esse sparita in stu mondu ch’ellu hà vulsutu cambià…S’arricorda di u so paisolu di San Gavinu,appesu à e muntagne di a punta di a Vacca Morta è supranendu u Fiumicicoli è i paesi più inghjò ch’ellu averà da scopre più tarde…A vita in paese hè dura,stantata in stu principiu di seculu,a ghjente campa à puvertà ma,à ellu,li ferma una sensazione di benistà,un embiu chietu è u piacè d’ingrandà ind’una famiglia maiò,atturniatu di l’amore è l’affettu di i soi… I paesi vicini,ùn sterà tantu à cunnosceli,quand’ellu anderà per i so studii in LIVIA,à u culleghju ;a scola è l’amparera d’una lingua nova,u Francese,chì à pocu à pocu rimpiazzerà a so lingua materna senza ch’ellu ùn ci fessi casu da zitellu…Eppo vene u trionfu,à 17 anni,quand’ellu serà adimessu à u cuncursu di l "école Normale",in Aiacciu ;fierezza di a famiglia sana è per ellu,u cumenciu di un’aventura strasurdinaria. Dopu à trè anni à serve in l’armata Francese,Ghjuvà volta in Corsica per insegnà.Diventerà ancu maestru in u so paese amatu di San Gavinu in u 1923 ;annu di tanta felicità postu ch’ellu nascerà dinù un primu zitellu di u so amore cù Marie-Jeanne…Passanu in furia l’anni,è per ellu,passanu ancu l’ore,è cuntinueghja à scrive…
"Je peux donner aux hommes un conseil :n’ayez pas peur de la mort .Elle vous fait peur parce que vous ne la connaissez pas,mais croyez-moi,elle n’est absolument pas mauvaise,elle n’a rien de terrible et dès que vous approchez du grand portail noir,elle a l’air accueillant et souriant. Ne pleurez pas trop sur les êtres qui partent. Vous êtes beaucoup plus à plaindre que nous (…) Vous vous dites, comme ce doit être terrible de savoir que l’on va être fusillé dans 4 heures, et non,vous voyez bien."
Tandu u so estru viaghja,serenu,ligeru,è eccu chì Ghjuvà si ritrova in Africa cù Marie-Jeanne,luntanu di Carbini,luntanu di a so Corsica cara…L’Africa terra di cuntrasti,è di rimembrenze cuntrastate ancu di più. L’Africa,è i so spazii tamanti,smisurati,infiniti,ne era innamuratu ! Era scemu per sti lochi diserti,i so culori sempre in variazione,per a so natura incantata,è issi paesi di u «Soudan francese »…Sikasso,Mopti,Kayes !! In Africa nascerà dinù a so figliola Francette,è principieranu i guai quand’ella vulterà in Corsica,cù u so fratellu,luntanu assai da i so genitori. In Africa,sempre,venerà l’ora di a desillusione ;quella di scopre u visu veru di a culunisazion:Invece di purtà u prugressu aspittatu in i paisoli di e culunie,a Francia sfrutta a terra è l’omi ! L’Africani sò sottumessi à l’arbitrariu di l’''amministratore'' in ognu pezzucciu di ‘sse terre landane,sottumessi à u travagliu furzatu per a cultura di u cutone,per a faccenda di u caminu di ferru,per u benistà è l'interessi di l'omu biancu… Ghjuvà,institutore « Republicanu »,colmu di certitudine è di voglia di sparte a so passione per l’amparera,hà da avvedesi à pocu à pocu cum’ella hè svalurizata a cultura Africana.In a scola « laica »,a Francia prove di fà sminticà l’essere di u ghjuvanottu,da purtallu à l’acculturazione bramata,pianificata,quella chì u punterà versu l’ammirazione di a Francia,e so valore « muderne »,è chì u turnerà ancu più cummandevule,ubbidiente.Ma issa scuperta ùn serà senza pruvucà una riflessione,senza cambià a so manera di fà è pinsà ;è Ghjuvà circherà à fà mutà e cose .T’hà ellu un amore è un rispettu troppu grande per issa cultura Africana,una passione pudemu ancu dì,ch’ellu serà scemu per e legende,e fole di quelli lochi;ne seranu testimonii i so scritti,numersoi,racclti da a so figliola. Issa passione per l’usu Africanu,a so cridenza in l’avvene di i so zitelli u purteranu sin’à prupone un prughjettu di reurganisazione di l’insignamentu in e culunie ;ricusatu di sicuru,è sin’à scrive lettere di prutestazione è rivendicazione à nome di i « groupe de Senoufos »… Isse desillusione,isse lotte u frasturneranu,li lascieranu un gustu acerbu di i so 10 anni passati in Africa,ma u più chì u ferà soffre seranu e malatie ;a soia,prima,chì u furzerà à strazià viaghji fastidiosi tra Dakar è i paisoli induv’ellu stà ;ma sopratuttu a malatia di Marie-Jeanne,chì u custringhjerà à vultà in Francia in u 1934,pocu nanzu à a morte di a so moglia…E lacrime li venenu guasi,ma ùn vole lasciassi andà,troppu fieru,forse è cuntinueghja à scrive…
"Des hommes m’ont vendu,trahi,des hommes j’en ai le dégout,et vous seuls ètes là,présents à ma dernière heure.Vous seuls ètes présents ici dans ma cellule,vous seuls mes enfants,et je vous embrasse tous un à un,je vous serre sur mon cœur vous les hommes,les beaux,les grands,les nobles.Oh comme je vous vois grands,et si vous saviez comme c’est beau d’ètre communiste,si vous saviez quel courage donne notre idée au moment de mourir,si vous saviez le bonheur qui descend en vous en pensant que vous mourrez pour les spoliés de la terre."
Un averà tantu l’asgiu d’impietusissi,chì pocu tempu dopu venerà l’ora di luttà contru à l’irredentisimu è u fascisimu !Di nuvembre 1942,80 000 suldati Taliani sbarcanu in Corsica,è Ghuvà raghjunghjerà u campu di a Resistenza !! Ottu mesi chì li parenu una vita sana,ottu mesi chì u feranu entre ind’a legenda per l’eternità.Ghjuvà serà unu di i capimachja di u Fronte Naziunale,cù Arthur Giovoni,Francescu Vittori,Nunziu Benielli è Andria Giusti…Rispunsevule di l’armamentu.Li tuccherà à buscà l’arme entrute di modu clandestinu cù l’avviò o cù u sottu-marinu Casabianca…cum’è quellu ghjornu di ghjugnu in Travu per indettu,incu Ghjuliu Mondoloni,,Dumenicu Vincetti è Dumenicu Lucchini,dettu Ribeddu.Tamante strappate per distribuisce l’arme à i resistenti d’ogni rughjoni…Tanti periculi scartati,tante fiure inchjudate in core è tante fratellenze nate di isse lotte cumune…
Eppò,ad un trattu,schiattanu ind’u so capu u trostu di e mitragliette…hè intrunatu Ghjuvà,li vene à mente stu fraiu cusì vicinu,cusi duru..Ancu s’ellu ùn era micca ind’è u « bar » quellu ghornu,cù i so amichi,ùn la face à ùn pinsà micca à u macellu di stu 17 di ghjugnu 1943 :adduniti per una reunione clandestina,parechji resistenti sò accampati da i Taliani di l’OVRA quand’ella schiatta una fucilata tremenda,Andria Giusti hè tombu mentre chì Ghjuliu Mondoloni,feritu assai serà traspurtatu in l’Ospidale d’Aiacciu ;un veru spaventu !! Ghjuvà averà u tempu di vede u so amicu un’ultima volta,sempre cuscente,nanzu ch’ellu muressi dinù.U so curagiu u purterà sin’à a morga per salutà un ultima volta Andria ;Giusti hè stracquatu in terra à mezu à u so sangue,Ghjuvà u piglierà ind’i so bracci per abbracciallu,è ùn puderà ritene e so lacrime..Avia persu i so dui amichi… Pocu tempu dopu,serà chjappu Ghjuvà da l’OVRA.Sò avà dui mesi ch’ellu hè ingabbiatu,dui mesi d’incertitudine,di sperenza,d’angoscia è di desilusione.A u so prucessu,fermerà l’omu curagiosu ch’ellu era sempre statu ,pruclamendu à u mondu sanu : » »Oui,j’ai dirigé la resistance Anti-fasciste » »…nanzu d’esse cundamnatu à morte… Isse parolle l’avia prununciate eri sera,è era vinuta l’ora per Jean Nicoli di compie a so lettera è di ritruvà Andria,Ghjuliu è Marie-Jeanne :
''A quatre heures,je vais être fusillé .Ayez en face de vous un Papa heureux et souriez fièrement dans la rue et surtout pas de deuil. Dites-le à tout le monde. On ne porte pas de deuil pour un père qui meut comme je meurs, car je meurs pur et ruiné. Je meurs pour la Corse et pour le Parti. Comme deuil, vous porterez tous les deux une belle tète de More et un gros œillet rouge,toujours une tète de More qui ne ressemble à celle de personne,car nul n’aura le droit de la porter comme la votre."
Jean Nicoli,30 d’aostu di u 1943…
|
_________________ Un populu,una lingua,un foru !!
|
|  | | |
| Page 1 sur 6 | Aller à la page : 1, 2, 3, 4, 5, 6  |
| | Permission de ce forum: | Vous ne pouvez pas répondre aux sujets dans ce forum
| |
| |
| |